MECI face verificări în cazul titlurilor didactice de la Universitatea "Carol I"

Ministerul Educaţiei verifică modul în care s-au acordat titlurile didactice universitare (lector, conferenţiar sau profesor) în perioada 2002-2008, la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", reprezentantul instituţiei universitare susţinând că nu deţine "date concrete" în acest caz.

23 afișări
Imaginea articolului MECI face verificări în cazul titlurilor didactice de la Universitatea "Carol I"

MECI face verificări în cazul titlurilor didactice de la Universitatea "Carol I" (Imagine: Mediafax Foto)

Contactat de MEDIAFAX, reprezentantul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" a refuzat să dea detalii cu privire la această anchetă, precizând că nu deţine "date concrete" şi că toate informaţiile sunt precizate în comunicatul MApN.

Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudei, din MApN, desfăşoară, la solicitarea DNA, o investigaţie cu privire la modul în care s-au acordat titlurile didactice universitare (lector, conferenţiar sau profesor) în perioada 2002-2008, la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

DNA a adresat MApN această solicitare în 7 ocotmbrie 2008 , iar ministrul Apărării de la acea dată, Teodor Meleşcanu a cerut Direcţiei de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudei, structură specializată a M.Ap.N să facă o anchetă, care a început efectiv în 5 ianuarie, 2009 şi care este în derulare.

Citeşte şi:

Meleşcanu: Am primit raportul, am dispus ancheta, nu-mi amintesc nume de generali

MApN investighează obţinerea titlurilor didactice la Universitatea Carol I

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici