MECT: Domnul preşedinte este încă dator faţă de învăţământul românesc cu finalizarea strategiei

Ministrul Educaţiei îi aminteşte preşedintelui României că este încă dator faţă de MECT şi de sistemul de învăţământ românesc cu finalizarea strategiei pentru educaţiei şi îl roagă pe Traian Băsescu să nu uite că abia în 2009 începe campania pentru Preşedinţie.

21 afișări
Imaginea articolului MECT: Domnul preşedinte este încă dator faţă de învăţământul românesc cu finalizarea strategiei

MECT: Domnul preşedinte este încă dator faţă de învăţământul românesc cu finalizarea strategiei

"Domnul ministrul Cristian Adomniţei îi reaminteşte domnului preşedinte Traian Băsescu de faptul că este dator încă faţă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi faţă de întregul sistem de educaţie românesc cu finalizarea strategiei pe educaţie, cu atât mai mult cu cât intrarea în Parlament a pachetului legislativ realizat de minister şi agreat de toţi factorii sociali a fost condiţionată de realizarea acestei strategii. Este vorba despre strategia pe care comisia prezidenţială s-a angajat să o finalizeze'', a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, consilierul personal al ministrului Educaţiei, Mihaela Suciu, referindu-se la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind educaţia.

Preşedintele Băsescu a declarat, sâmbătă, la Covasna, că în educaţie sunt foarte mulţi bani, se repară şcoli, dar calitatea educaţiei scade an de an.

Şeful statului a spus că una este să cheltuieşti banii ca să ieşi la televizor şi să arăţi că se face ceva şi alta să cheltuieşti banii şi într-adevăr să se facă ceva în profunzimea sistemului.

"Acest lucru este valabil şi la sănătate, şi la educaţie", a adăugat Traian Băsescu.

În replică, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, prin consilierul personal Mihaela Suciu, "îi reamiteşte domnului preşedinte că abia anul viitor începe campania electorală pentru Preşedinţie".

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, sâmbătă dimineaţă, Spitalul de Cardiologie Covasna.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici