Medicul Ciuhodaru, sancţionat cu avertisment după ce a jignit un alt doctor

Medicul Tudor Ciuhodaru de la Spitalul de Urgenţe din Iaşi a fost sancţionat, marţi, cu avertisment scris, de către conducerea unităţii medicale, fiind acuzat că ar fi jignit un medic SMURD căruia i-ar fi spus că este dobitoc.

52 afișări
Imaginea articolului Medicul Ciuhodaru, sancţionat cu avertisment după ce a jignit un alt doctor

Medicul Ciuhodaru, sancţionat cu avertisment după ce a jignit un alt doctor (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

Managerul Spitalului de Urgenţe din Iaşi Vladimir Poroch a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că în urma unei anchete interne conducerea spitalului a decis sancţionarea cu avertisment scris a medicului Tudor Ciuhodaru.

Ancheta spitalului ieşean a fost făcută în urma unui memoriu adresat conducerii acestei unităţi de către un grup de 19 medici şi 18 asistenţi medicali ai SMURD Iaşi.

Conform sursei citate, în memoriu se arată că în 22 septembrie 2010, într-o convorbire telefonică, Ciuhodaru i s-ar fi adresat cu "dobitoc" şi "incompetent" unui medic aflat în dispeceratul de urgenţă al ISU Iaşi.

Poroch susţine că în respectiva convorbire telefonică medicul SMURD îl consulta pe Tudor Ciuhodaru în privinţa spitalului unde trebuia transportată o femeie aflată în stare critică, care suferise arsuri.

Pe înregistrarea convorbirii între cei doi medici, Ciuhodaru îi spune medicului de la SMURD: "Cât de dobitoc poţi să fii şi să nu ştii că arsurile vin la noi direct? Probabil că ai dus-o la «Spiridon» (spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi - n.r.), nu?".

"Urmare a anchetei interne efectuate, conducerea Spitalului de Urgenţe a luat decizia de a-l sancţiona pe medicul Tudor Ciuhodaru cu avertisment scris", se mai arată în comunicatul semnat de managerul Vladimir Poroch.

În replică, medicul Tudor Ciuhodaru, totodată deputat, a declarat că sancţiunea primită reprezintă continuarea şicanelor politice la care este supus, după ce s-a înscris în Partidul Conservator.

"Nu cred în aceste mineriade portocalii. Am să analizez aceste hotărâri şi am să decid apoi cum să acţionez", a precizat Tudor Ciuhodaru.

În 10 ianuarie, conducerea Spitalului de Urgenţe din Iaşi a decis să îi impute medicului Ciuhodaru suma de 29.343 de lei întrucât acesta ar fi fost remunerat concomitent şi de spitalul ieşean şi de Camera Deputaţilor, timp de 151 de zile. Totodată, conducerea Spitalului de Urgenţe anunţa că va declanşa o anchetă disciplinară în cazul medicului Tudor Ciuhodaru, reclamat că ar fi adresat cuvinte jignitoare unui paramedic de la SMURD.

Într-o adresă trimisă spitalului ieşean de către conducerea SMURD Iaşi, se arată că paramedicul Alina Scutariu de la EPA (Echipaj Prim Ajutor - n.r.)-SMURD Hârlău s-ar fi prezentat cu un bolnav la UPU de la Spitalul de Urgenţe, iar medicul Tudor Ciuhodaru ar fi ţinut ambulanţa blocată cu pacientul înăuntru timp de peste o oră. Paramedicul Alina Scutariu susţine că a fost chemată de către medicul Tudor Ciuhodaru şi că acesta i-ar fi spus: "Ştiţi ce sunteţi voi EPA? Echipaje Proşti Atestaţi".

Tudor Ciuhodaru s-a înscris în PC la începutul acestui an, după ce vara trecută a fost exclus din UNPR, în urma votului favorabil dat moţiunii de cenzură. Luni, Biroul Executiv Judeţean al PC Iaşi a decis susţinerea lui Tudor Ciuhodaru drept candidat la Primăria Iaşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici