Medicul Octavian Jurma critică pragul de vaccinare din şcoli: Aruncă securea războiului în societatea civilă

  • Medicul Octavian Jurma susţine că măsura care condiţionează deschiderea şcolilor de gradul de vaccinare din interiorul unităţilor de învătământ este arbitrară şi ineficientă.
  • Au distrus din nou campania de vaccinare şi certificatul verde, pregătiţi-vă să o luăm de la capăt, este opinia lui Jurma.
2023 afișări
Imaginea articolului Medicul Octavian Jurma critică pragul de vaccinare din şcoli: Aruncă securea războiului în societatea civilă

Medicul Octavian Jurma critică pragul de vaccinare din şcoli: Aruncă securea războiului în societatea civilă

Medicul Octavian Jurma îi critică dur pe politicienii care au propus măsura care va duce la divizarea societăţii.

„Aruncând acest criteriu, perfect arbitrar, de 60% dintre profesori şi personal vaccinaţi doar ca pretext pentru a ignora situaţia epidemiologică, Preşedintele aruncă securea războiului în sânul societăţii civile de parcă nu am fi suficient de divizaţi”, este opinia cercetătorului.

Octavian Jurma mai spune că profesorii vor ajunge în atenţia publicului, aşa cum s-a întâmplat cu medicii.

„Acum e vină profesorilor că nu se deschid şcolile. Ei au devenit inamicul numărul 1 din cauza cărora şcoală nu se poate deschide, nu incompetenţa şi neglijenţă voastră. Am terminat cu demonizarea medicilor şi acum a venit rândul profesorilor. Ce să facem? Ar trebui că părinţii să fugărească profesorii cu furcile pe stradă că se se vaccineze? Să ne transferăm copiii în şcolile vaccinate?”, se întreabă specialistul.

Cocluzia lui Octavian Jurma este că măsura nu va reduce numărul persoanelor infectate şi va produce resentimente în societate.

„Efectul epidemiologic al măsurii este infim. 60% din personal vaccinat nu poate împiedică şcoală să devină un focar, pentru că înseamnă un procent de sub 30% din comunitatea şcolii respective. Efectul psihologic însă este imens pentru că obligaţia de vaccinare nu este inclusă în ordin, doar invitaţia la ura şi resentimente”, susţine Octavian Jurma.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că şcolile vor rămâne deschise în funcţie de gradul de vaccinare al personalului din fiecare unitate de învăţământ.

„Va fi introdusă o nouă condiţie pentru ca şcolie să continue cu prezenţa fizică, anume gradul de vaccinare al personalului şcolii”, a anunţat Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai spus că Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei vor emite vineri un ordin comun pe această temă. Pragul de vaccinare ar putea fi 60%, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici