Mehedinţi: Circulaţie feroviară blocată după ce un vagon al unui tren de marfă a deraiat

Circulaţia feroviară pe ruta Craiova-Timişoara este blocată, marţi dimineaţă, după ce un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia CFR Valea Albă din judeţul Mehedinţi. Cinci trenuri - un personal, un accelerat, un rapid şi două garnituri Intercity - au fost afectate în urma blocării traficului feroviar pe ruta Bucureşti-Timişoara, călătorii fiind preluaţi cu maşini şi duşi în cele mai apropiate gări.

133 afișări
Imaginea articolului Mehedinţi: Circulaţie feroviară blocată după ce un vagon al unui tren de marfă a deraiat

Mehedinţi: Circulaţie feroviară blocată după ce un vagon al unui tren de marfă a deraiat (Imagine: Ciprian Sterian/Arhiva Mediafax Foto)

CFR Marfă a anunţat că marţi, la ora 5.35, în staţia Valea Albă, pe raza Sucursalei Banat Oltenia, a avut loc deraierea unui vagon încărcat cu fier vechi.

Potrivit directorului Regionalei CFR Craiova, Victor Frăsinoiu, traficul feroviar a fost reluat în jurul orei 11.30, primul tren trecând prin zona afectată de deraierea vagonului în jurul orei 12.05.

"La ora 11.00 s-a reuşit ridicarea vagonului, iar la 11.30 s-a putut relua traficul feroviar, după ce au mai fost făcute verificări la şinele de cale ferată", a precizat directorul Regionalei CFR Craiova.

Potrivit directorului Regionalei CFR Craiova, Victor Frăsinoi, au fost afectate de incidentul de la Valea Albă, unde a deraiat vagonul unui tren de marfă, trenul Personal 9501, care circulă pe ruta Craiova-Orşova, acceleratul 1692, care circulă pe ruta Timişoara-Craiova-Bucureşti, trenurile Intercity 591, Bucureşti Nord - Timişoara Nord, şi 592, Timişoara Nord - Bucureşti Nord şi Rapidul 791, Bucureşti Nord - Drobeta Turnu Severin.

Conform sursei citate, călătorii trenurilor Accelerat 1692, Intercity 591 şi 592, şi Rapidului 791 au fost preluaţi de autobuze din Gara Drobeta Turnu Severin Mărfuri şi duşi la staţia Prunişor (Mehedinţi), unde sunt aşteptaţi de alte garnituri pentru a-i duce la destinaţie. Pasagerii trenul Rapid 791 Bucureşti Nord - Drobeta Turnu Severin vor fi preluaţi de IC 591 Bucureşti Nord - Timişoara Nord în staţia Craiova.

Călătorii din trenul Personal au ajuns la destinaţie, Orşova, pe o altă rută feroviară.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lanseaza acum! Citeste noutatile la cald.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici