Video Membrii clanului Raim din Mangalia, cercetaţi în cel puţin zece dosare penale - VIDEO

Membri ai grupării Raim din Mangalia, la locuinţele cărora vineri au avut loc percheziţii, sunt cercetaţi, în prezent, în cel puţin zece dosare penale, după ce au fost implicaţi în scandaluri şi bătăi, în principal în urma unor reglări de conturi cu reprezentanţi ai altor grupări infracţionale.

2413 afișări

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, în ultimii patru ani membrii grupării Raim, toţi rude între ei, au fost implicaţi în mai multe bătăi cu alte clanuri, pentru supremaţie în lumea interlopă, fiind întocmite mai multe dosare pentru agresiuni, loviri, ultraj sau ameninţare, dar care în general sunt închise deoarece ori nu se face nicio plângere, ori, dacă sunt depuse plângeri, la scurt timp după aceea sunt retrase la înţelegerea părţilor.

"În acest moment sunt în lucru peste zece dosare penale, atât la Poliţie, cât şi la crima organizată, cu diverse persoane despre care se spune că ar fi în imediata apropiere a acestei familii", a declarat, vineri, şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Constanţa, Valentin Burlacu.

Clanul Raim a atras cu adevărat atenţia în luna mai a acestui an, când unul dintre liderii grupării, Iuzeir Raim, în vârstă de 45 de ani, a fost înjunghiat într-o discotecă din staţiunea Olimp, fapt care a dus apoi la o serie de reglări de conturi, precum bătăi pe plajă, pe străzi sau în baruri şi discoteci.

De atunci, oamenii legii au întocmit mai multe dosare penale, instrumentate de ofiţeri ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

În lunile septembrie şi octombrie, membrii acestei grupări au fost implicaţi în bătăi cu membri ai unei alte familii din Mangalia, condusă de Ismail Iaşar, zis "Lalai". Dacă prima dată au fost cercetate peste 40 de persoane implicate în conflict, aproximativ câte 20 din fiecare tabără, dar toate în libertate, sub acuzaţiile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, cea de-a doua "luptă" a avut ca urmare rănirea foarte gravă a unui copil de 12 ani, lovit în cap cu o bâtă. În urma acestui incidemt, cinci dintre membrii grupării Raim au fost arestaţi preventiv pentru tentativă de omor, violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi linistii publice.

La bătăile în care au fost implicaţi membrii acestor două familii rivale din Mangalia au participat zeci de persoane, fiind folosite de la bâte până la săbii şi topoare şi chiar pistoale cu gaze. Anchetatorii spun că ei se atacă unii pe alţii, în propriile case, îşi devastează locuinţele, după care cei "agresaţi" se răzbună.

Gruparea, în fruntea căreia se află Iuzeir Raim şi Mustafa Raim, intenţionează să ocupe locul lăsat liber în lumea interlopă după arestarea preventivă, la sfârşitul anului trecut, a liderului altui clan din Mangalia, Beinur Nuredin, un controversat om de afaceri care, împreună cu alte persoane din anturajul său, este acuzat de infracţiuni grave, de şantaj, abuz în serviciu, evaziune fiscală, delapidare şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. De altfel, pentru o perioadă, Iuzeir Raim chiar a făcut parte din gruparea condusă de Beinur.

În rechizitoriul întocmit anul trecut de procurori în cazul clanului Beinur se preciza că, începând cu anul 1999, fraţii Beinur şi Erchin Nuredin, împreună cu alte persoane din anturajul lor, percepeau taxe de protecţie de la diverşi oameni de afaceri în schimbul promisiunii că-şi vor putea derula în linişte afacerile pe litoral.

Taxele de protecţie se ridicau la câteva mii de euro anual. În ipoteza în care părţile vătămate depuneau plângeri penale la Poliţie, inculpaţii, cu sprijinul unui poliţist de poliţie judiciară - comisarul şef Cristinel Niţoi, locţiitorul şefului postului de poliţie Neptun, reuşeau să stopeze cercetările în cauzele respective şi obţineau soluţii de netrimitere în judecată. Astfel, poliţistul acorda sprijin membrilor clanului Nuredin, direct sau indirect, contribuind prin acţiunile lui la exercitarea de presiuni asupra părţilor vătămate.

Pentru a-şi pune în aplicare planurile, membrii grupării recurgeau de cele mai multe ori la ameninţări cu moartea la adresa persoanelor vătămate şi a membrilor familiilor acestora.

Atât Erchin Nuredin şi Beinur Nuredin, cât şi comisarul şef Cristinel Niţoi au primit în luna octombrie a anului trecut mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile. Ulterior, la începutul lunii decembrie 2010, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au hotărât eliberarea ofiţerului de poliţie pentru o cauţiune stabilită la suma de 15.000 de lei, acesta urmând să fie cercetat în libertate, pentru abuz în serviciu şi favorizarea infractorului.

De asemenea, în luna iunie a acestui an, fraţii Beinur au fost eliberaţi din arest, în urma unei decizii luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind cercetaţi sub supraveghere judiciară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici