Meniurile localurilor din Timişoara, obligatoriu în română şi engleză. De ce a luat Primăria această decizie

  • Primăria Timişoara obligă toate localurile – cafenele, baruri, restaurante - ca din martie să prezinte meniul în cel puţin două limbi, română şi engleză
  • Măsura face parte din pregătirile pentru 2021 când oraşul va fi Capitală Europeană a Culturii
1006 afișări
Imaginea articolului Meniurile localurilor din Timişoara, obligatoriu în română şi engleză. De ce a luat Primăria această decizie

Sursa FOTO: Profimedia

Primarul Nicolae Robu a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că anul viitor Timişoara aşteaptă între 1 – 1,5 milioane de turişti.

„Timişoara are din ce în ce mai mulţi turişti şi este de aşteptat ca în 2021, când oraşul este Capitală Culturală Europeană, numărul acestora să ajungă undeva între 1 – 1,5 milioane. Astfel, considerăm firesc ca meniurile tuturor localurilor – cafenele, baruri, restaurante - să fie oferite cel puţin în limbile română şi engleză. Engleza este impusă, dar pe lângă aceasta pot fi oricare alte limbi străine, germană, franceză. Noi vrem să se ştie că în Timişoara, de la 1 martie, toate meniurile sunt în română şi engleză”, a spus Robu.

Acesta a precizat că reprezentanţii localurilor care vor veni la Primărie pentru obţinerea acordului comercial vor trebui să prezinte meniul bilingv.

Oraşul Timişoara a fost desemnat Capitală Culturală Europeană în anul 2021, printre oraşele contracandidate la titlu fiind Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia Mare. Oraşul bănăţean a candidat cu un proiect care se numeşte „Luminează oraşul prin tine”.

„Competiţa a fost acerbă şi vie în România. Este incredibil impactul pe care îl are această arhitectură abstractă, concepere unei strategii culturale. Am văzut strategii inovative, am văzut cât de mult îşi doresc oraşele dialogul cultural cu familia europeană. Sunt convins că toate oraşele vor benefia de entuziasmul iscat cu ocazia acestei competiţii. Aş vrea să încurajez oraşele să păstreze această linie a inovaţiei", declara Karel Bartak, head of culture unit în cadrul Comisiei Europene.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici