Mihai Lupoi: Revoluţia nu înseamnă nimic pentru cei care au acum 22 de ani

Fostul membru CFSN şi ex-ministru în primul Guvern post-decembrist, Mihai Lupoi, a declarat pentru MEDIAFAX că Revoluţia din 1989 nu înseamnă nimic pentru tinerii care acum împlinesc 22 de ani, întrucât au alte coordonate şi criterii şi vorbesc din imaginaţie despre ce s-a întâmplat atunci.

280 afișări
Imaginea articolului Mihai Lupoi: Revoluţia nu înseamnă nimic pentru cei care au acum 22 de ani

Mihai Lupoi: Revoluţia nu înseamnă nimic pentru cei care au acum 22 de ani (Imagine: Emanuel PArvu/Mediafax Foto)

"Revoluţia, pentru cei care au acum 22 de ani, nu înseamnă nimic, pentru că ei au alte coordonate, alte criterii. Vorbesc aşa, din imaginaţie, despre Revoluţie. Revoluţia trebuie văzută prin prisma a ceea ce s-a întâmplat atunci, iar ei nu ştiu. Nu înseamnă nimic pentru ei", a spus Mihai Lupoi.

El a arătat că nu este un nostalgic al vremurilor de atunci şi că vede, acum, la 22 de ani de la Revoluţie, cu ochi buni evenimentele din 1989, pentru că "atunci era mai rău decât este acum".

Mihai Lupoi a arătat că speranţele pe care le-a avut în 1989 s-au realizat "parţial, dar esenţial".

"Există libertate. Dacă vrei să pleci la Paris, pleci la Paris, nu-ţi trebuie paşaport. Din punctul ăsta de vedere - al libertăţii fizice, s-a rezolvat din timp. Din punct de vedere material - cine a fost şmecher şi a ştiut momentul, a avut cu ce, a avut şi sânge în instalaţie, cum zic unii, a profitat. Dacă faceţi media, e pe plus", a opinat Lupoi.

El a caracterizat cei 22 de ani care au trecut de la Revoluţie apreciind că aceştia au fost "extrem de intenşi".

"Ritmul de desfăşurare a evenimentelor a fost foarte intens", a spus Lupoi, el precizând, pe de altă parte, că România de azi împlineşte "în mare parte" aşteptările celor care au murit la Revoluţie.

"Eu nu am murit, dar mă aşteptam la mult mai mult. În mare, împlineşte aşteptările, pentru că atunci aveam cu ce, dar nu aveam ce, acum avem ce, dar nu mai avem cu ce", a spus Lupoi.

El a explicat nostalgia actuală faţă de regimul Ceauşescu prin neadaptarea la rigorile economiei de "pseudo-piaţă".

"Nostalgii nu pot avea decât oameni de vârsta mea, care au fost înfrânţi de incapacitatea lor de a se adapta la această economie de pseudo-piaţă, că nu-i de piaţă nici în Vest", a spus Lupoi.

Întrebat ce ar fi dorit să nu se întâmple din ce s-a întâmplat până acum, Lupoi a răspuns sec: "Să nu o ia Băsescu pe urmele lui Ceauşescu, pentru că asta face. Devine evident că are apucături şi îmi pare rău".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici