Mihai Necolaiciuc va fi adus în ţară în câteva zile

Mihai Necolaiciuc va fi adus în ţară în câteva zile, decretul privind predarea fostului director CFR fiind semnat de către secretarul de Stat american Hillary Clinton, a declarat, luni, avocatul Gheorghiţă Mateuţ.

22 afișări
Imaginea articolului Mihai Necolaiciuc va fi adus în ţară în câteva zile

Mihai Necolaiciuc va fi adus în ţară în câteva zile (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Avocatul lui Mihai Necolaiciuc a precizat că, documentul fiind semnat, "este o chestiune de zile, nu de săptămâni" pentru extrădarea fostului director CFR şi aducerea lui în ţară.

Mateuţ a arătat că, după semnarea acestui decret, poliţiştii români trebuie să ia legăturea cu cei din SUA pentru a stabili programul, respectiv data la care Necolaiciuc va fi predat pentru a fi adus în ţară.

El a mai arătat că autorităţile trebuie să întocmească un paşaport pe numele lui Necolaiciuc, care îi va fi înmânat acestuia la momentul predării.

"Există o hotărâre de extrădare, este definitivă, s-a semnat deja şi actul procedural de către Departamentul de Stat al SUA, ceea ce echivalează cu autorizarea de predare. În continuare se aşteaptă ca autorităţile poliţieneşti din România, în înţelegere cu cele din SUA, să stabilească programul efectiv. De aici încolo, procedurile sunt simple, este vorba de zile, nu mai mult. S-a dispus emiterea unui nou paşaport, se aşteaptă ca echipa de poliţişti să meargă să îl preia pe Necolaiciuc. El a renunţat la toate căile de atac", a declarat avocatul Gheorghiţă Mateuţ.

În 17 martie, Ministerul Justiţiei a fost informat de către Departamentul de Justiţie al SUA că Mihai Necolaiciuc a anunţat instanţa americană şi Departamentul de Stat că nu intenţionează să declare apel împotriva ordinului de extrădare.

Ministerul Justiţiei anunţa că, în aceste condiţii, Departamentul de Stat al SUA va emite ordinul de predare efectivă, aceasta urmând a avea loc pe cale de cooperare poliţienească.

O instanţă americană a aprobat, în 2 martie, extrădarea către România a lui Mihai Necolaiciuc, în urma cererilor formulate de autorităţile române în acest sens şi transmise autorităţilor americane în februarie 2008 şi septembrie 2009.

Necolaiciuc ar fi putut uza de căile de atac prevăzute de legislaţia americană în materie - apel în faţa Tribunalului Districtual iar, în cazul în care i s-ar fi respins şi acesta, ar fi putut ajunge în faţa Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite ale Americii.

Necolaiciuc se află în custodia autorităţilor americane, fiind arestat în vederea extrădării către România din 23 iunie 2009.

Fostul director general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române (CNCFR), Mihai Necolaiciuc, a fost reţinut de FBI în Statele Unite, pentru şedere ilegală, informa, în 18 iunie 2009, Poliţia Română. Necolaiciuc - urmărit pentru un prejudiciu estimat la aproximativ 50 de milioane de euro adus Companiei Naţionale de Căi Ferate - a prezentat acte de identitate emise de autorităţile din Venezuela atunci când a fost capturat de agenţii federali americani de la Marshals Service şi de cei de la Departamentul de Migrări şi Vămi.

Într-un document adresat Biroului Naţional Central Bucureşti şi Secretariatului General al Interpol (NBC Bucharest, IPSG), un inspector senior american informa, în 18 iunie 2009, că "Necolaiciuc Mihai, cetăţean român, căutat în România pentru corupţie şi abuz de putere, a fost arestat de agenţii federali americani de la Marshals Service şi de cei de la Departamentul pentru Migraţie şi Vămi în 17 iunie 2009, în statul Florida".

Ministerul Justiţiei a informat că cererea de arestare în vederea extrădării a lui Mihai Necolaiciuc, precum şi cererea de extrădare au fost formulate şi transmise Departamentului de Justiţie al SUA încă din februarie 2008, în baza încheierii Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici