Mii de turişti îşi petrec ultima zi din an pe pârtiile din Poiana Braşov şi Predeal

Mii de turişti se află, duminică, pe pârtiile din Predeal şi Poiana Braşov, unde îşi vor petrece Revelionul, pensiunile şi hotelurile din cele două staţiuni fiind ocupate aproape în totalitate.

217 afișări
Imaginea articolului Mii de turişti îşi petrec ultima zi din an pe pârtiile din Poiana Braşov şi Predeal

Mii de turişti îşi petrec ultima zi din an pe pârtiile din Poiana Braşov şi Predeal

Deşi temperaturile în Poiana Braşov sunt de circa minus zece grade Celsius, atât turiştii cazaţi la pensiunile şi hotelurile din staţiune, cât şi braşoveni din împrejurimi au luat cu asalt pârtiile, stratul de zăpadă fiind foartre bun pentru schi sau săniuş.

De asemenea, instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale, tarifele de acces la teleferice pornind de la 20 de lei pentru o urcare şi ajungând la 960 de lei pentru un abonament de zece zile pentru sezon, potrivit site-ului AnaTeleferic, compania care asigură tranasportul pe cablu în Poiana Braşov.

Cei care nu au echipament de schi pot apela la centrele de închirieri din staţiune, de unde pot închiria schiuri, clăpari şi beţe cu sume între 20 şi 30 de lei, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Un snowboard cu legături şi clăpari costă circa 40 de lei, iar o sanie este închiriată la preţul de 10 lei.

Turiştii care vor să ia lecţii de schi sau snowboard de la monitorii din Poiană trebuie să plătească între 70 şi 100 de lei pentru o oră.

Cele mai aglomerate pârtii sunt Bradul, Lupului, Drumul Roşu şi Sulinar. Schiorii începători pot folosi pârtia Bradul, care are o lungime de 430 de metri şi, ca grad de dificultate, este considerată uşoară.

Pârtiile cu dificultate medie sunt Drumul Roşu (4.725 metri) şi Sulinar (2.820 de metri), iar cele destinate schiorilor cu experienţă sunt pârtiile Lupului (2.605 metri), Subteleferic (2.200 de metri) şi Kanzel (297 metri).

Pârtiile din Poiana Braşov au o lungime totală de 23 de kilometri şi se întind pe o suprafaţă de 80 de hectare.

De asemenea, pârtia Clăbucet din Predeal este plină de turişti, statul de zăpadă depăşind 50 centimeri.

Gradul de ocupare în pensiunile şi hotelurile din judeţul Braşov este de peste 90%.

Cele mai ieftine alternative de petrecere a sărbătorilor de iarnă în stil tradiţional sunt oferite de pensiunile şi vilele incluse în Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), care, în judeţul Braşov, pune la dispoziţie circa 3.000 de locuri de cazare în localităţi precum Bran, Moeciu, Poiana Mărului, Râşnov, Zărneşti, Săcele sau Buneşti.

Pentru sejurul de Revelion de patru nopţi, preţul unui pachet la pensiunile ANTREC costă dublu faţă de Crăciun, între 900 şi 1.500 lei de persoană.

De asemenea, şi hotelurile din staţiunile Predeal şi Poiana Braşov sau de la Braşov sunt aproape pline, unele dintre acestea fiind rezervate în totalitate. Preţurile însă sunt semnificativ mai mari faţă de un sejur la
pensiunile din zona rurală.

Hotelierii oferă, în principal, pachete pentru minimum trei nopţi. La o pensiune de trei stele din Predeal, un pachet pentru cinci nopţi de Revelion costă 3.500 lei cu demipensiune, iar cel ultra all inclusive - 5.000 de lei în camera dublă. Există şi varianta de închiriere a întregii pensiuni, în funcţie de locurile de cazare disponibile. Astfel, o pensiune de trei stele din Predeal, cu o capacitate de 14-16 locuri, a putut fi închiriată la
preţul de 2.000 de euro pentru trei nopţi de Revelion sau la 2.400 de euro pentru un sejur de patru nopţi.

În Poiana Braşov preţurile sunt ceva mai ridicate. La un hotel de trei stele preţurile sunt între 657 de euro şi 857 de euro de persoană pentru pachetul de cinci nopţi şi între 800 şi 1.090 euro de persoană pentru pachetul de şapte nopţi. Preţul include demipensiune, masa festivă de Revelion, program artistic live şi vouchere de 100 sau 150 de euro pentru proceduri spa, în funcţie de pachetul ales.

La un hotel de patru stele din Poiană, preţurile sunt cuprinse între 880 de euro şi 1.600 de euro de persoană pentru un pachet de cinci sau şapte nopţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici