- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.12.2024, 10:56)
- Cosmin Pirv
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului sprijină dezvoltarea infrastructurii turistice din staţiunile balneare
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat luni că 12 proiecte de investiţii în infrastructura turistică din staţiuni balneare au obţinut în acest an finanţare printr-o schemă de ajutor de minimis.

12 proiecte de investiţii în staţiuni balneare finanţate printr-o schemă de ajutor de minimis
Ministerul a încheiat în acest an 12 contracte de finanţare în cadrul apelului deschis pentru Schema de ajutor de minimis dedicată operatorilor economici interesaţi să realizeze investiţii în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă şi de agrement din staţiunile balneare şi balneoclimatice.
Astfel, în judeţul Bihor, cinci proiecte au drept obiectiv dezvoltarea staţiunilor Băile Felix şi Băile 1 Mai, prin extinderea capacităţilor de cazare şi alimentaţie publică, modernizarea bazelor de tratament şi construirea unor facilităţi noi, precum piscine exterioare.
De asemenea, în judeţele Vâlcea (Băile Govora şi Călimăneşti) şi Caraş-Severin (Băile Herculane), proiectele aprobate urmăresc reabilitarea şi extinderea infrastructurii turistice, în scopul creşterii atractivităţii destinaţiilor balneare tradiţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul începe săptămâna aceasta negocierile pentru următoarea etapă a încetării focului în Gaza
-
Kremlinul afirmă că NATO trebuie să renunţe la promisiunile de aderare făcute Ucrainei la Bucureşti în 2008
-
Cine sunt oficialii de rang înalt din SUA, Rusia şi Arabia Saudită prezenţi la Riyadh pentru negocierile privind pacea din Ucraina
În Slănic Moldova, judeţul Bacău, finanţarea este destinată creării unui centru de recuperare fizică, prin aquagimnastică şi utilizarea factorilor naturali terapeutici în cadrul curelor balneare.
La Tăşnad (judeţul Satu Mare) şi Băile Călacea (judeţul Timiş), proiectele de investiţii se concentrează pe achiziţia de echipamente medicale performante, iar în staţiunea Pucioasa (judeţul Dâmboviţa) este vizată extinderea infrastructurii turistice.
Proiectele vor beneficia de o finanţare totală ce depăşeşte suma de 7,8 milioane de lei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe