Ministerul Justiţiei a publicat LISTA candidaţilor pentru funcţia de procuror general. Doar Augustin Lazăr are dosar complet

Ministerul Justiţiei anunţă, vineri, că s-au înscris pentru funcţia de procuror general patru candidaţi, Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu, dintre care doar Lazăr are dosarul complet, ceilalţi având la dispoziţie termenul de 1 aprilie pentru completare.

1241 afișări
Imaginea articolului Ministerul Justiţiei a publicat LISTA candidaţilor pentru funcţia de procuror general. Doar Augustin Lazăr are dosar complet

Ministerul Justiţiei a publicat LISTA candidaţilor pentru funcţia de procuror general. Doar Augustin Lazăr are dosar complet

Candidaturile depuse la Ministerul Justiţiei pentru selecţia procurorilor pentru funcţia vacantă de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt: Lazăr Augustin, Drilea – Marga Pompiliu Marian, Scutea Gabriela şi Horodniceanu Daniel-Constantin, se arată într-un anunţ pe site-ul Ministerului.

„Dosarele următorilor candidaţi trebuie completate, până luni, 01 aprilie 2019, ora 17,30, cu următoarele documente:

- Drilea – Marga Pompiliu Marian: declaraţiile prevăzute de art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (10-11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Scutea Gabriela - dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege;

- Horodniceanu Daniel – Constantin - declaraţia din care să rezulte că nu are au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege”, se arată în sursa citată.

După primirea documentelor, Ministerul Justiţiei va publica lista cu procurorii care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie precum şi data susţinerii interviului.

Ministerul Justiţiei a declanşat procedura de selecţie pentru numirea unui nou procuror general al PÎCCJ, funcţie care va deveni vacantă în data de 28 aprilie, când se va încheia mandatul lui Augustin Lazăr. Procedura se desfăşoară între 13 martie şi 5 aprilie.

Mandatul actualului procuror general, Augustin Lazăr, se încheie în data de 28 aprilie, potrivit CV-ului său. Însă, Tudorel Toader a declanşat procedura de revocare a lui Lazăr din funcţie în 24 octombrie 2018. Între timp, Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcţie declanşată de ministrul Justiţiei, cerere care încă se judecă.

Secţia pentru procurori a CSM a dat un aviz negativ cererii lui Tudorel Toader de revocare a procurorului general. Cererea de revocare a ajuns totuşi la Klaus Iohannis, care a anunţat, în luna ianuarie 2019, că nu îl va revoca pe procuror, deşi Toader a transmis de mai multe ori documentele prin care a cerut înlăturarea lui Lazăr din funcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici