Ministerul Sănătăţii: În zona Letea nu poate fi vorba de combinarea virusului aviar cu cel pandemic

Consilierul ministrului Sănătăţii, Geza Molnar, spune că nu poate fi vorba despre o combinare a virusului aviar cu cel pandemic în localitatea tulceană Letea, întrucât în acea zonă nu a fost înregistrat niciun caz de gripă A/H1N1.

61 afișări
Imaginea articolului Ministerul Sănătăţii: În zona Letea nu poate fi vorba de combinarea virusului aviar cu cel pandemic

Ministerul Sănătăţii: În zona Letea nu poate fi vorba de combinarea virusului aviar cu cel pandemic (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu avem în zonă cazuri de gripă pandemică A/H1N1. De fapt, în ultimele trei săptămâni, în zona respectivă nu au fost semnalate cazuri de viroze respiratorii de niciun tip. În cazul apariţiei virozelor respiratorii, cadrele medicale vor recolta probe, pe care le vor transmite pentru prelucrare la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare «Cantacuzino»", a declarat, pentru MEDIAFAX, Geza Molnar.

El a subliniat că în judeţul Tulcea nu există pericol în ceeea ce priveşte sănătatea publică, pentru că în această zonă nu au fost înregistrate în ultima perioadă viroze respiratorii, iar România se află într-o situaţie postpandemică cu virusul A/H1N1.

Geza Molnar a mai spus că, în acest context, nu se poate vorbi de combinarea virusului.

"Reasortarea virusului nu se face de la o zi la alta. Sperăm ca reasortarea virusului, atunci când va fi, să nu se facă în România. Mai mult, nu există cazuri de transmitere a virusului aviar de la om la am", a precizat consilierul ministrului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a întărit supravegherea epidemiologică a comunităţii din zona Letea în care medicii veterinari au semnalat apariţia cazurilor de gripă aviară (A/H5N1). În această perioadă, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea asigură asistenţa medicală permanentă pentru cele aproximativ 250-350 de persoane din zonă.

Ce este gripa aviară şi cum se transmite

Potrivit lui Geza Molnar, gripa este boala care poate fi întâlnită la toate animalele, dar cea mai bună gazdă pentru reasortări este porcul, atât cel domestic, cât şi cel sălbatic.

În transmiterea la distanţă a acestor virusuri, un rol important revine păsărilor sălbatice migratoare, astfel că ele nu trebuie să vină în contact cu păsările domestice şi nici cu furajele şi apa acestora. De asemenea, păsările domestice trebuie să fie crescute în spaţii închise, în care nu au acces păsările sălbatice.

Geza Molnar a precizat că aceste măsuri trebuie aplicate cu prioritate în localităţile aflate pe culoarele de migraţie a păsărilor sălbatice. În România, există două culoare mari de migraţie a păsărilor de ţărm, respectiv din nord (mai ales din Marea Baltică) şi din sud (Delta Nilului, Dakkar şi Africa subsahariană) spre Delta Dunării sau alte lunci din sudul ţării.

Dinspre nord (Marea Baltică), dar posibil şi din est (Marea Caspică) migraţia păsărilor ameninţă teritoriul României cu gripa aviară, iar dinspre sud cu virusul encefalitei West Nile, care se manifestă tot mai frecvent, fiind transmis de ţânţari, la animale şi la om.

Transmiterea virusului aviar prin carne şi ouă nu este cunoscută. Tratamentul termic al cărnii şi ouălor exclude posibilitatea infectării omului pe această cale, iar spălarea cu apă caldă şi săpun a mâinilor şi în general a suprafeţelor contaminate, ca şi utilizarea de antiseptice şi dezinfectante uzuale asigură distrugerea virusului gripal în decurs de câteva minute, a precizat Geza Molnar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici