Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, audiată la DNA în dosarul privind tranzacţiile ilegale din Portul Constanţa

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a fost audiată, joi seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul privind tranzacţiile ilegale din Portul Constanţa, în care sunt cercetaţi senatorul PDL Mircea Banias şi fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu.

855 afişări
Imaginea articolului Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, audiată la DNA în dosarul privind tranzacţiile ilegale din Portul Constanţa

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Avocatul Ion Panaitescu a declarat, la ieşirea de la DNA, că a fost audiată Anca Boagiu, în calitate de martor, iar mărturia ei a fost "de o importanţă covârşitoare pentru economia cauzei".

"S-a vorbit despre valurile Dunării, despre Marea Neagră. A fost chemată pentru a se vorbi despre valurile Dunării, despre valurile Mării Negre", a spus Panaitescu.

El a precizat că audierea ministrului Transporturilor este un spectacol pus în scenă de procurorii anticorupţie.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Anca Boagiu a dat o declaraţie succintă în faţa procurorului Gheorghe Bocşan, cel care instrumentează cauza privind ilegalităţile din Portul Constanţa.

Potrivit surselor citate, pe parcursul audierii, ministrul Anca Boagiu a fost întrebată dacă îi cunoaşte personal pe mai mulţi inculpaţi din dosar, printre care Mircea Banias, Laurenţiu Mironescu sau Aurelian Pilcă.

Anca Boagiu le-a spus anchetatorilor că personal nu îi cunoaşte decât pe Mircea Banias şi pe Laurenţiu Mironescu, ca urmare a relaţiilor de partid.

În urmă cu o săptămână a fost audiat la DNA, în calitate de martor, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, el precizând că a fost citat după ce avocaţii fostului secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu au solicitat audierea sa.

Toader declara atunci că nu a făcut niciodată lobby pentru Laurenţiu Mironescu şi că nu a fost nevoie să susţină pe cineva să intre în audienţă la ministrul Anca Boagiu, deoarece aceasta primeşte destul de des persoanele cu cereri întemeiate.

Întrebat dacă Laurenţiu Mironescu i-a cerut vreodată să-l sprijine pentru a ajunge din nou la conducerea Portului Constanţa, Toader a arătat că acesta nu i-a cerut niciodată aşa ceva şi că oricum el nu avea atribuţii în acest sens.

În dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanţa sunt cercetate de procurorii anticorupţie 30 de persoane, dintre care iniţial au fost arestate 28. Ulterior au fost eliberate mai multe persoane, printre care Laurenţiu Mironescu, Liviu Bratu, adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Adrian Pătraşcu, comandant al "Grupului de Nave" Constanţa din cadrul Poliţiei de Frontieră şi Corneliu Păun, aceştia părăsind arestul în 21 iunie.

În acest dosar au mai fost arestaţi Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Liviu Adrian Durbac, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Liviu Costel Bratu şi Claudiu-Constantin Olteanu, adjuncţi ai şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, precum şi inspectori, lucrători, comisionari şi intermediari vamali, asociaţi şi administratori ai unor firme.

Senatorul Mircea Banias este cercetat în acest dosar pentru aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare, în cazul lui fiind luată măsura interdicţiei de a părăsi ţara.

Numele ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, apare în motivarea deciziei instanţei supreme de arestare preventivă a celor 28 de persoane. Astfel, potrivit motivării, Mircea Banias i-ar fi promis lui Eugen Bogatu, în noiembrie 2010, că va interveni, la cererea acestuia, la ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, "într-o problemă", iar o lună mai târziu ar fi intervenit "pe lângă un ministru", pentru păstrarea în funcţie a fostului director al DSV Constanţa.

La dosar există mai multe interceptări ale convorbirilor telefonice între Laurenţiu Mironescu şi Aurelian Pilcă, pe tema sprijinului financiar pentru ca Mironescu să câştige alegeri în PDL şi a intervenţiilor pentru ca Pilcă să fie numit şef în port sau a eforturilor de a intra în anturajul Ancăi Boagiu.

Într-una dintre convorbiri, din 7 septembrie 2010, Laurenţiu Mironescu îl anunţă pe Pilcă în legătură cu faptul că se va întâlni cu Mircea Toader, lider al deputaţilor PDL, care l-ar fi cooptat pentru a elabora legislaţia în domeniul maritim şi portuar. Mironescu îşi exprimă speranţa că va intra astfel şi în intimitatea ministrului şi precizează că Toader "s-a sfătuit cu Anca". Discuţia se încheie cu formula "Succesuri!".

Potrivit procurorilor, în 3 decembrie 2010, Mircea Banias ar fi intervenit "pe lângă un ministru" pentru a-l păstra în funcţie pe fostul director de la Direcţia Sanitar-Veterinară Constanţa.

În 7 mai 2010, Bogatu i-a cerut alte două favoruri lui Banias: să intervină "pe lângă o persoană influentă, identificată codat ca «doamna», pentru a bloca aducerea unei persoane străine, neagreate de grupul infracţional, la Compania Naţională Administrarea Porturilor Maritime Constanţa" şi să intervină pentru blocarea unui ordin ministerial care urma să prevadă obligativitatea scanării tuturor containerelor din Portul Constanţa Sud Agigea.

În iulie 2010, Banias "s-a angajat, la cererea expresă a inculpatului Bogatu", să intervină pe lângă Iulian Tudor şi pe lângă ministrul Transporturilor («doamna») "pentru o chestiune de afaceri discutată anterior de cei doi inculpaţi", precum şi pe lângă preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, "pentru a-l determina să renunţe la atitudinea negativă a acestuia faţă de Liviu Durbac, şeful Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, membru, la rândul său, al grupului infracţional organizat, din care fac parte atât inculpatul Mircea Banias, cât şi inculpatul Eugen Bogatu".

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, declara, în 27 mai, că a numit un director apolitic la Portul Constanţa, Aurelian Popa, fără ca asupra ministrului să fie făcută "vreo intervenţie" în acest sens.

"Nu ştiu cine e Bogatu. Nu l-am văzut în viaţa mea. Nu pot să răspund pentru fiecare chestie pe care o spune oricine în jurul nostru. Şi ieri auzeam că mă caută cineva care s-a jucat cu păpuşile cu mine când eram mică. Dar e o persoană de care nici nu îmi aduc aminte. Deci, probabil că oricare din aceşti domni putea să spună orice", spunea atunci Anca Boagiu.

Boagiu l-a numit pe Andrei Aurelian Popa în luna ianuarie a acestui an în funcţia de director general al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa în locul lui Ioan Bălan, demis din cauza deficienţelor din activitatea managerială. Popa a deţinut anterior, timp de 11 ani, funcţii de management în cadrul companiei Maersk, aflată în topul internaţional al operatorilor în transportul maritim containerizat şi al operatorilor de vase de transport maritim.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici