Miting de susţinere pentru Raed Arafat: 1.500 de oameni au ieşit în stradă la Târgu Mureş

Mitingul pentru susţinerea lui Raed Arafat organizat, joi seară, la Târgu Mureş şi la care au participat aproximativ 1.500 de persoane s-a încheiat după aproximativ trei ore, unul dintre punctele manifestaţiei fiind sediul SMURD, unde oamenii au scandat "Jos cu hoţii", "Jos Băsescu", "Demisia".

4149 afișări
Imaginea articolului Miting de susţinere pentru Raed Arafat: 1.500 de oameni au ieşit în stradă la Târgu Mureş

Miting de susţinere pentru Raed Arafat: 1.500 de oameni au ieşit în stradă la Târgu Mureş (Imagine: Boga Gergely/Mediafax Foto)

Cele aproximativ 1.500 de persoane au ajuns în jurul orei 19.40 la sediul SMURD Târgu Mureş, ele nerespectând indicaţia forţelor de ordine de a nu intra în parcare pentru a nu bloca accesul ambulanţelor.

Manifestanţii s-au oprit în faţa intrării Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde se află şi sediul SMURD, şi au intonat imnul.

Ei au strigat "Arafat nu uita, Mureşul e casa ta", "Jos cu hoţii", "Jos Băsescu", "Demisia", "Băsescu nu uita, România nu e a ta", "Noi pentru SMURD, SMURD pentru noi".

În rândurile manfestanţilor s-au regăsit sindicalişti şi reprezentanţi ai PSD, PNL, UDMR, PC.

La un moment dat, la apariţia unei ambulanţe, manifestanţii au început să aplaude şi au permis accesul acesteia în curtea spitalului.

Ulterior, manifestanţii au decis să părăsească sediul SMURD, pornind din nou spre centru şi strigând "Jos Băsescu".

În centru, la punctul de plecare, au ajuns doar câteva sute de persoane, întrucât mare parte dintre manifestanţi s-au dispersat.

Aici, manifestanţii au strigat din nou lozinci pro-SMURD şi pro-Arafat şi au aplaudat, manifestarea încheindu-se după aproximativ trei ore.

Iniţial, peste 400 persoane s-au adunat, în jurul orei 18.00, în centrul municipiului Târgu Mureş, pentru a îl susţine pe Raed Arafat, acţiunea fiind iniţiată pe reţeaua de socializare Facebook.

Oamenii au aprins lumânări şi au avut pancarte pe care scria "Solidari cu SMURD", "Respect pentru SMURD", "Fatal error 404: Democracy not found", "Noi pentru SMURD, SMURD pentru noi", "Raed Arafat suntem alături de tine", "Respect pentru Raed Arafat, greaţă faţă de Băsescu", "Nu ne luaţi dreptul la viaţă", "Raed Arafat un model de urmat, Băsescu un model de.... Unul construieşte de 20 de ani, celălalt dărâmă de circa opt ani".

Participanţii la manifestare au strigat "Jos Băsescu", "Murim, luptăm, SMURD-ul îl apărăm", "Arafat, nu uita, Mureşul e de partea ta". Totodată, ei au scandat "Anticipate".

Ulterior, oamenii au pornit într-un marş spre sediul SMURD, blocând circulaţia, iar manifestanţilor li s-au alăturat alte câteva sute de persoane, astfel că numărul acestora ajunsese la aproximativ 1.500.

Manifestanţii au scandat "Vrem să trăim, nu vrem să murim", "Haideţi cu noi", "Jos Băsescu", "Arafat nu uita, noi suntem de partea ta", "Afară din ţară cu javra ordinară", "România, trezeşte-te".

Protestul a dus la blocarea circulaţiei în centrul oraşului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici