MONITORUL APĂRĂRII: Siguranţa nu are preţ, dar securitatea costă/ O analiză a bugetului Apărării României

Apărarea trebuie să îşi aibă costul ei, acceptat şi asumat politic, transparent şi cu bună credinţă. Cheltuielile din apărare, deloc neglijabile, pot mişca o parte a economiei sau pot duce o ţară la faliment. Bugetul de 2% din PIB nu este un cec în alb, din care se fac doar cumpărături. Pregătirea personalului costă, la fel cum infrastructura are nevoie de reparaţii şi modernizare. Sustenabilitatea structurii de forţe trebuie să fie validată de o analiză strategică a apărării şi de revizii periodice ale acesteia. Într-o perioadă în care totul se cuantifică, onestitatea şi credibilitatea contează tot mai mult în Alianţă.

674 afişări
Imaginea articolului MONITORUL APĂRĂRII: Siguranţa nu are preţ, dar securitatea costă/ O analiză a bugetului Apărării României

MONITORUL APĂRĂRII: Siguranţa nu are preţ, dar securitatea costă/ O analiză a bugetului Apărării României

Am cerut întocmirea unui „Catalog de costuri”, detaliat astfel încât să poată fi identificat fiecare element. S-a realizat. Nu aşa cum aş fi vrut, cu legătură implicită la orice document de planificare, dar există. Cu ajutorul său se poate afla cât costă o structură de forţe, funcţie de misiunile stabilite, numărul de oameni şi echipamentele disponibile. Există, desigur şi factori aleatorii, dar o imagine de ansamblu se poate construi.

Achiziţiile de echipamente sunt importante, mai ales atunci când la vechimea tehnicii se adaugă incompatibilitatea cu dotările aliaţilor. Nevoile sunt mari, la toate categoriile de forţe, greu de prioritizat. Orice achiziţie presupune un proces de operaţionalizare care durează, de cele mai multe ori, ani. Desigur, achiziţiile trebuie să aibă în vedere întreg ciclul de viaţă, să fie monitorizate de la momentul recepţiei până la scoaterea din funcţiune şi casarea sau revalorificarea bunurilor. Ar trebui!

Mai sunt şi alte cheltuieli, care sunt evidenţiate în documentele contabile ale unităţilor militare, până la nivel de Direcţie Financiară.

Finanţarea insuficientă, în condiţiile asumării unor obligaţii ambiţioase

Bugetul insuficient presupune ca unele cheltuieli să fie reduse. Nu pentru că activitatea ar avea un alt cost, ci pentru că banii din puşculiţă nu sunt suficienţi. E greu să împarţi din ce în ce mai puţin la acelaşi număr de solicitări. Mai ales când nici nu poţi să decizi la ce renunţi. Pentru că nu îţi poţi permite să renunţi la nimic. Mai ales atunci când sunt asumate obligaţii internaţionale. Multe dintre ele erau greu sau imposibil de îndeplinit chiar în  momentul asumării, dar atunci optimismul era mare, criza nu apăruse.

Participarea în misiuni a fost prioritară, iar complexitatea acestora şi nivelul de risc au presupus eforturi suplimentare. Să ne amintim că în 2007 s-a realizat misiunea din Ţările Baltice cu avioane de MiG-21 LanceR, deşi bugetul a fost redus din 2006, atunci când se făcea instruirea!

Normele de consum nu puteau fi modificate, aşa că s-a redus din activităţi. Nu s-au mai făcut unele reparaţii, s-a mărit numărul de ore între revizii, s-a redus numărul exerciţiilor, al orelor de zbor, al ieşirilor în larg, paraşutărilor şi scufundărilor, al tragerilor, aproape s-au anulat toate achiziţiile. Completarea stocurilor a devenit un lux. Proiectele de infrastructură, construirea de baze militare pe modelul celorlalte state membre NATO şi renunţarea la cazărmile ce amintesc de perioada sovietică a devenit un vis irealizabil.

Finanţarea reparaţiilor capitale, esenţa funcţionării industriei româneşti de apărare

Paradoxul constă în faptul că menţinerea în funcţiune a tehnicii vechi presupune, totuşi, cheltuieli, funcţionarea în cazărmile vechi, urâte şi improprii secolului XXI înseamnă cheltuieli. În timp ce fondurile pentru mentenanţa tehnicii au ajuns aproape de zero, se inventa „şomajul tehnic”. La recentul bilanţ al ministerului economiei, menţinerea acestui obicei de a plăti pentru nemuncă este prezentată ca o realizare!

La evaluarea activităţii armatei din 2011, de la începutul anului 2012, a fost semnalat pericolul şi dificultatea menţinerii în funcţiune a tehnicii existente, aşa veche, cum era (în mare parte, aceeaşi de acum!). La mijlocul anului 2012, situaţia a devenit atât de critică, încât a fost prezentată CSAŢ. În anul următor s-a aprobat un plan care presupunea creşterea graduală a finanţării apărării, astfel încât din 2015 ar fi trebuit să se aloce 2% din PIB. Acesta a fost motivul pentru care principala solicitare venită la începutul anului 2015 din partea armatei către noul preşedinte a fost de a obţine acel buget, mult promis.

La prima vedere, o creştere a finanţării pare a rezolva totul. Dar nu e suficient. E nevoie de timp, dar şi de o bună planificare. Insist să spun că, mai mult decât orice e necesară o radiografie corectă, o evaluare a ceea ce avem, în mod real. În mare parte această situaţie există, dar trebuie actualizată cu obiectivitate şi pragmatism, fără teamă. Mai trebuie ceva, decizia politică privind mărimea, organizarea, amplasarea (distribuţia geografică), nivelul de reacţie şi misiunile pentru care trebuie să fie pregătită structura de forţe armate. Funcţie de aceasta sau în paralel se definesc şi participările la proiecte care înseamnă capabilităţi comune, în special de nivel strategic, pe care nu ni le putem permite unilateral.

Banii pentru apărare se cheltuiesc uşor, dar contează ceea ce rămâne, cu consecinţe pentru viitor. Investiţiile nu presupun doar achiziţii de echipamente, care ar putea să ruginească uitate, după un timp, ci şi infrastructura necesară pentru păstrarea şi repararea acestora, facilităţile pentru personal, pregătirea, calificarea şi certificarea personalului, a instructorilor şi evaluatorilor, precum şi alte cheltuieli conexe, cum ar fi cheltuielile de mentenanţă, care presupun proces tehnologic şi piese de schimb.

Achiziţiile de echipamente militare - investiţii strategice

Programul de înzestrare cuprinde nevoile armatei, aşa cum au fost ele evaluate, negociate şi aprobate. Despre cum se pot prioritiza aceste achiziţii, cu altă ocazie.

Deoarece achiziţiile de echipamente militare sunt considerate „sensibile”, inclusiv Directiva europeană privind achiziţiile le consideră subiect diferit. Acestea pot fi făcute prin proceduri speciale sau prin acorduri guvern la guvern. La fiecare achiziţie majoră trebuie avut în vedere: care este modificarea (articolul/prevederea/paragraful) din acordul bilateral care garantează mai multă securitate şi/sau care este avantajul economic al achiziţiei. De regulă, cel care vinde se obligă să contribuie prin investiţii proprii sau prin atragere de investiţii la crearea unor „generatoare de fonduri”. Adică facilităţi industriale de producţie, pentru bunuri care au desfacerea garantată prin brand, sau desfacerea unor produse din economia statului cumpărător pe pieţele vânzătorului. La o achiziţie de un miliard de euro, compensaţia în investiţii trebuie să permită achiziţia fără eforturi financiare, adică o compensaţie ce poate depăşi chiar dublul preţului echipamentului.

A face o achiziţie de corvete cu argumentarea (condiţionarea) unui offset care constă în repararea fregatelor este o glumă, o neînţelegere sau ceva mai mult. De asemenea, a gândi modernizarea unui avion cu forţe proprii, fără a avea tehnologia necesară şi fără nicio perspectivă de a-l comercializa, nu este o soluţie de lăudat.

Apartenenţa la NATO ne-a deschis accesul către tehnica militară de vârf, majoritar produsă în SUA. Dar există şi programe europene de dezvoltare a unor echipamente, unele chiar concretizate în produse testate şi validate. ( http://www.occar.int/). Anul trecut s-a declarat susţinerea iniţiativei PESCO. Ce înseamnă aceasta veţi afla din analizele noastre. Un rezultat al acestei idei este finanţarea comună a unor proiecte în domeniul apărării. Adică o contribuţie naţională suplimentară la fondurile europene. Există şi un mecanism de eligibilitate pentru a beneficia de aceste fonduri. Vom încerca să îl explicăm cu altă ocazie. Deocamdată, dăm, nu luăm!

Cu toate acestea, cu mare încredere în puterea noastră de creaţie şi, mai nou a unor companii care au sesizat „oportunitatea”, dorim să proiectăm ceva ce nu s-a mai văzut, un blindat cu cea mai mare protecţie, care să înoate şi, cine ştie, poate chiar să zboare! Unde se duc cu adevărat banii?

Obiectivele se stabilesc şi se ajustează în funcţie de posibilităţi. Avem obiective?

Asumarea sau transmiterea de noi misiuni sau de noi obiective, în condiţiile în care nu este foarte clar dacă bugetul existent este suficient pentru necesarul rezultat din programele aprobate, în derulare, ar putea duce la debalansarea bugetului pe termen lung. Ambiţiile ar trebui să fie construite din aproape în aproape, pornind de la finalizarea obiectivelor stabilite anterior.

Calculul sustenabilităţii trebuie să fie prima condiţie în validarea oricărei activităţi cu impact pe termen mediu şi lung. Un efort de moment poate fi asumat funcţie de situaţie, dar unul permanent sau pe termen lung înseamnă introducerea costurilor în planuri, echilibrarea cheltuielilor, renunţări sau majorări credibile de buget.

Obiectivele stabilite prin Strategia Naţională de Apărare sunt ambiţioase, dar pot fi îndeplinite? A evaluat cineva şi costurile?

Apariţia unor noi idei, cu impact asupra bugetului apărării, ar trebui, conform legii, să fie validate, cel puţin de CSAŢ. Deoarece unele exced sau nu sunt explicit stabilite în doctrine, care detaliază misiunile? din Constituţie, decizia privind modificările din structura organizaţională a armatei ar trebui să fie luată la nivelul Parlamentului. Întrucât, de-a lungul timpului, din cauze şi în circumstanţe diverse au fost aduse mai multe modificări actualei structuri de forţe, o revizuire a acesteia ar fi necesară. Revizuirea presupune constatare, evaluare şi decizie. Se poate confirma actuala structură sau se poate stabili alta. Conform nevoilor misiunilor, dar şi sustenabilă.

Fiecare activitate socială presupune un anumit cost sau o serie de acţiuni care implică resurse, a căror cuantificare înseamnă, până la urmă costuri. Directe sau indirecte, uşor sau mai puţin uşor de identificat şi contabilizat, aceste costuri relevă în final efortul pe care îl presupune realizarea acelei activităţi.

Într-o perioadă în care totul se cuantifică, apărarea trebuie să îşi aibă costul ei, acceptat şi asumat politic, transparent şi cu bună credinţă. Onestitatea şi credibilitatea în Alianţă par să se bazeze tot mai mult pe corectitudinea din actele contabile.

Înapoi

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici