Nelu Tătaru: Dacă se respectau regulile din 15 mai, nu trăiam a doua cocoaşă

  • Tătaru: Dacă s-ar fi respectat regulile luate după relaxarea din 15 mai, acum nu am fi trăit „a doua cocoaşă” a epidemiei
  • Dacă înainte asimptomaticii refuzau internarea, acum refuză externarea.
1106 afișări
Imaginea articolului Nelu Tătaru: Dacă se respectau regulile din 15 mai, nu trăiam a doua cocoaşă

Mediafax FOTO

Dacă s-ar fi respectat regulile luate după relaxarea din 15 mai, acum nu am fi trăit „a doua cocoaşă” a epidemiei, spune ministrul Nelu Tătaru. Dacă înainte asimptomaticii refuzau internarea, acum refuză externarea. 

Întrebat marţi, la Oradea, dacă relaxarea din ultima vreme nu este periculoasă, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Am văzut a doua cocoaşă, a doua fază a primului val pandemic în care a fost mai agresiv decât în primul val. În condiţiile în care avem un număr mare de cazuri, avem şi o adresabilitate şi o încărcare pe terapie intensivă. Terapia intensivă este segmentul sanitar care trepidează la un moment dat: am plecat cu un număr limitat de paturi bine dotate, acum avem 1.034 paturi complet utilate, 473 cazuri la ATI. Este momentul pe care-l putem gestiona, dar nu lăsăm doar în baza corpului medical”.

Tătaru a adăugat că autorităţile s-au confruntat, într-o primă fază, cu asimptomaticii care cereau externarea şi nu voiau internare, acum se confruntă cu asimptomatici care, văzând evoluţia bolii, refuză externarea.

„Când am făcut măsuri de relaxare, începând din 15 mai, le-am făcut în baza unei scăderi a numărului de cazuri. În măsura în care se respectau aceste reguli, nu trebuia să trăim a doua cocoaşă”, a afirmat Nelu Tătaru.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici