Prima pagină » Social » Nicolăescu: Opt SMURD regionale, din 2008

Nicolăescu: Opt SMURD regionale, din 2008

Sistemul integral de urgenţă va fi gata în 2009, după cum prevede legea privind reforma în sănătate, dar cu un an înainte vor fi create opt SMURD regionale, la fiecare din respectivele structuri fiind arondate câte patru sau cinci judeţe, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.
Nicolăescu: Opt SMURD regionale, din 2008
10 iul. 2007, 09:00, Social

Declaraţia a fost făcută după ce mai mulţi jurnalişti i-au cerut un punct de vedere faţă de incidentul de vineri, când Ambulanţa Călăraşi a refuzat colaborarea cu SMURD Bucureşti, elicopterul de la unitatea din Capitală fiind intenţionat dirijat mai departe de locul unde a avut loc accidentul de pe Autostrada Soarelui, iar medicilor li s-a spus că nu au răniţi de transportat. În schimb, oră mai târziu, doi răniţi erau aduşi cu salvarea la Spitalul "Sf. Pantelimon" din Capitală.

"Coordonatorul SMURD mi-a spus că la Călăraşi a fost o mică bâlbâială. Voi cere mai multe date. Oricum, sistemul integral de urgenţă va fi gata din 2009, iar un an mai devreme vom crea cele opt SMURD regionale. Fiecare SMURD regional va avea arondate câte patru-cinci judeţe", a mai spus, luni, ministrul. Demnitarul nu a vrut să facă precizări cu privire la statutul serviciilor de ambulanţă în raport cu SMURD regionale. Dar nici nu a negat faptul că salvările ar putea fi incluse în structura acestora.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia