Niţescu: Starea pacientului care a solicitat schimbare de sex este bună, continuă tratamentul

Starea pacientului operat pentru schimbare de sex este bună, el fiind evaluat, joi, de echipa operatorie, care a hotărât continuarea tratamentului cu antibiotice, antiinflamatoare şi antitrombotice, a declarat pentru MEDIAFAX doctorul Cristian Niţescu.

165 afișări
Imaginea articolului Niţescu: Starea pacientului care a solicitat schimbare de sex este bună, continuă tratamentul

Niţescu: Starea pacientului care a solicitat schimbare de sex este bună, continuă tratamentul (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Pacientul a fost evaluat de dimineaţă, au fost schimbate pansamentele. Plăgile sunt curate, starea generală este bună, continuă tratamentul cu antibiotice, antiinflamatoare şi antitrombotice", a spus medicul Cristian Niţescu, de la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.

El a precizat că neopenisul este viabil, fiind vascularizat foarte bine. "Până acum totul evoluează bine, este viabil, e vascularizat foarte bine", a adăugat Niţescu.

O echipă de medici de la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, condusă de Cristian Niţescu, a efectuat, în noaptea de marţi spre miercuri, o operaţie de schimbare de sex de la femeie la bărbat. Operaţia a durat peste 14 ore, fiind considerată de medici un succes.

Medicul Cristian Niţescu a declarat că în cazul femeii care a dorit să devină bărbat şi a fost operată la Spitalul de Chirurgie Plastică intervenţia a început în urmă cu şase luni, miercuri a fost a doua etapă, operaţia de schimbare de sex urmând să se finalizeze peste un an.

În prima etapă, pacientul a fost supus unei prime operaţii necesare schimbării de sex în urmă cu şase luni. Intervenţia a constat în îndepărtarea uterului şi a anexelor, apoi într-o vaginectomie. O a doua etapă a operaţiei de schimbare de sex, de importanţă majoră, a fost realizată în noaptea de marţi spre miercuri şi s-a finalizat cu "ataşarea neopenisului la zona receptoare". În etapa a treia şi ultima, care va fi realizată peste un an, pacientul va fi supus unei noi intervenţii, când, pentru a asigura viaţa sexuală activă a pacientului, medicii îi vor aplica neopenisului un suport osos, a precizat Cristian Niţescu.

În realizarea intervenţiilor chirurgicale necesare schimbării de sex pacientul în vârstă de 35 de ani a fost investigat de mai multe ori. Cristian Niţescu a precizat că prima evaluare, realizată după solicitarea pacientului pentru schimbarea de sex, a fost cea a psihologului şi a medicului psihiatru, care au stabilit dacă acesta este într-adevăr transsexual. Apoi pacientul a obţinut o hotărâre judecătorească în urma căreia a fost permisă realizarea intervenţiei. Ulterior, pacientul a fost supus unei evaluări endocrinologice care a confirmat lipsa sindroamelor genetice şi a tulburărilor congenitale ale hormonilor sexuali.

După acest examen medical, pacientul a urmat un tratament cu hormoni şi a fost pregătit psihologic pentru operaţia de schimbare de sex, a mai spus Niţescu.

În legătură cu problema sexuală, medicul Cristian Niţescu a precizat că aceasta este una de durată. Totodată, el a precizat că pacientul avea de mult "o comportare bărbătească" şi de aproape cinci ani a început demersurile pentru schimbarea de sex.

"Transsexualismul este o stare de boală catalogată iniţial ca afecţiune psihică, evaluările ulterioare relevând însă că este o stare de boală, dar nu psihică, în care singurul tratament posibil este cel chirurgical. Din punct de vedere anatomic, femeia avea creier de bărbat, gândea ca un bărbat", a mai spus Niţescu.

Şase operaţii de schimbare de sex au fost făcute până în prezent în România, o astfel de intervenţie este decontată de CNAS pe caz rezolvat, fiind considerată boală psihică de neconcordanţă între percepţia eului şi statutul real al persoanei, care se tratează chirurgical, a spus profesorul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de chirurgie plastică şi reconstructivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici