Noul Cod civil apropie tradiţiile dreptului nostru de dreptul anglo-saxon

Noul Cod civil este primul pas din seria celor patru coduri şi este o lege care apropie tradiţiile dreptului nostru de dreptul anglo-saxon, a declarat, luni, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în deschiderea anului universitar 2011 - 2012 la Facultatea de Drept din Bucureşti.

1260 afișări
Imaginea articolului Noul Cod civil apropie tradiţiile dreptului nostru de dreptul anglo-saxon

Noul Cod civil apropie tradiţiile dreptului nostru de dreptul anglo-saxon (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este (n.n. - noul Cod civil) o lege care apropie tradiţiile dreptului nostru de figuri juridice ale dreptului anglo-saxon. Acest lucru dă posibilitatea unor raporturi juridice mai flexibile, mai adaptabile dinamicii vieţii afacerilor. Fiducia este un exemplu de instituţie primită pentru prima dată în dreptul nostru, în configuraţia adaptată după Codul civil din Quebec, cel francez, cu anumite modificări", a spus ministrul Cătălin Predoiu în alocuţiunea de deschidere a anului universitar.

El a declarat că acesta este primul pas din seria celor patru coduri, iar până la sfârşitul anului 2012 ar trebui să fie puse în aplicare noile coduri, de procedură civilă, cel penal şi cel de procedură penală.

"Am spus de la început despre acest cod că este o lege a libertăţii. O lege a libertăţii este o lege care lasă un câmp cât mai larg de manifestare a voinţelor de drept, fie ele persoane juridice, fie persoane fizice. Acest principiu se regăseşte în toate materiile fie că vorbim de dreptul familiei, fie de contracte", a mai spus ministrul Justiţiei.

România are, după 147 de ani, un nou Cod civil, care a intrat în vigoare din 1 octombrie 2011, ministrul Justiţiei declarând că aceasta este o lege a libertăţii, a egalităţii, gândită pentru o societate care se ţine departe de tribunal, preocupată mai mult de cooperare, decât de dispută şi confruntare.

"Este o lege a libertăţii. Instituţiile reformate sau cele noi au la bază principiul fundamental al libertăţii de voinţă. Este un cod al libertăţii, pentru că împlineşte în sfera dreptului ideea superioară a libertăţii. Libertatea de a contracta, libertatea de a testa, libertatea de a întreprinde, de a dobândi sau a ceda, libertatea de a aşeza familia pe o bază convenabilă ambilor soţi", a susţinut Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiţiei a mai spus că acesta este un cod care invită la întreprindere, facere, construcţie, cooperare, la tranzacţie, negociere şi conciliere.

"Este un cod gândit pentru o societate care se ţine departe de tribunal, preocupată mai mult de creaţie şi cooperare, decât de dispută şi confruntare. Este un cod gândit pentru o Românie lucrativă, onestă, inteligentă, reper de normalitate în centrul spaţiului Euroasiatic", a adăugat Predoiu.

Ministerul Justiţiei a lansat, vineri, site-ul "Noul Cod civil, pe înţelesul tuturor", unde sunt afişate modificările legislative aduse de noul Cod civil. Pe site sunt şi informaţii privind instituţiile din vechiul Cod civil preluate şi în noua reglementare, a anunţat MJ.

Informaţii noi despre testamente, consiliul de familie, divorţ, contracte, dar şi despre unul dintre cele mai frecvente cazuri întâlnite în practică, dobândirea proprietăţii prin accesiune, au fost deja afişate pe site.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici