Opt români au fost condamnaţi în Franţa pentru trafic de fiinţe umane şi escrocherie

Opt români care făceau parte dintr-o reţea de trafic de fiinţe umane şi escrocherie vizând companii de telefonie au fost condamnaţi joi de justiţia din Franţa la pedepse cuprinse între 18 luni şi cinci ani de închisoare, au declarat vineri surse judiciare şi din cadrul poliţiei.

149 afișări
Imaginea articolului Opt români au fost condamnaţi în Franţa pentru trafic de fiinţe umane şi escrocherie

Opt români au fost condamnaţi în Franţa pentru trafic de fiinţe umane şi escrocherie (Imagine: Shutterstock)

Cei opt condamnaţi, dintre care cinci au fost reţinuţi în România, au vârste cuprinse între 25 şi 51 de ani. Trei dintre aceştia au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare, alţi doi la patru, în timp ce alte două persoane au primit trei ani de închisoare, iar ultimul o pedeapsă de 18 luni de închisoare.

Cei opt au fost fost judecaţi pentru escrocherie în grup organizat şi trafic de fiinţe umane.

Ancheta a început în februarie 2012, în Normandia, în nordul Franţei, prin verificarea cazurilor de escrocherie semnalate în magazine aparţinând celor mai importante companii de telefonie mobilă din Franţa - Orange, Bouygues, SFR. Potrivit anchetatorilor, cetăţenii români obţineau printr-un cont bancar fictiv abonamente telefonice folosite pentru a cumpăra telefoane iPhone la preţ redus, care erau ulterior revândute în România.

În urma anchetei, desfăşurată de poliţişti români în colaborare cu Poliţia din România, s-a descoperit că liderii reţelei aduceau persoane din România, cu promisunea găsirii unui loc de muncă în Franţa, dar aceştia erau obligaţi să participe la escrocherii, având obiectivul de a obţine zeci de telefoane iPhone pe zi.

Cele trei companii de telefonie din Franţa au estimat că au suferit fiecare prejudicii în valoare de peste 200.000 de euro, potrivit poliţiei.

În total, aproximativ 2.000 de telefoane au fost cumpărate fraudulos şi revândute în România, a precizat sursa menţionată, care a adăugat că două persoane identificate printre membri reţelei sunt în continuare date în căutare în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici