(P) Nimic nu scapă de sub radar

3327 afișări
Imaginea articolului (P) Nimic nu scapă de sub radar

Sistemele de supraveghere radar sunt un element important în reţelele de securitate de coastă concepute pentru a securiza zona costieră naţională. Menţinerea unei supravegheri eficiente offshore şi inshore este esenţială pentru a menţine respectarea legii şi ordinea în zonele costiere. Fie că sunt locuite sau pustii, zonele costiere sunt dificil de monitorizat şi controlat şi, prin urmare, devin vulnerabile la activităţile ilegale şi criminale. O astfel de activitate este adesea asociată cu contrabanda şi traficul de persoane şi, fără aplicarea efectivă, ar putea deveni un refugiu sigur pentru piraterie şi terorism. Supravegherea radar este esenţială pentru a monitoriza zona costieră, pe uscat şi în larg, descurajând o astfel de activitate, sprijinind în acelaşi timp autorităţile locale în domeniul reglementărilor pentru protecţia mediului, respectării legii şi al operaţiunilor de urgenţă (căutare şi salvare şi intervenţie în caz de dezastre).

Radarele convenţionale sunt concepute pentru a observa spre mare, în timp ce alţi senzori acoperă partea terestră. Litoralul rămâne o „zonă gri” pentru majoritatea radarelor, deoarece acesta produce zgomot şi interferenţe excesive care trebuie filtrate de procesorul radar pentru a crea un afişaj situaţional semnificativ pentru domeniul specific acoperit.

Un nou membru al familiei IAI ELTA Systems  de radare de supraveghere ELM-2112 a fost optimizat pentru securitatea pe uscat şi pe mare. Ceea ce face acest radar diferit de celelalte este funcţionarea sa simultană în două moduri, urmărind poziţia ţintei (azimut şi distanţă) şi Doppler (indicaţie de mişcare), permiţând supravegherea la distanţă de descoperire extinsă pe uscat şi pe mare. Extinderea distanţei de descoperire dincolo de apele teritoriale naţionale (12 mile marine) permite descoperirea şi urmărirea ţintelor mici în apele agitate, precum o barcă sau înotători pe mare.

Familia ELM 2112 de radare a fost iniţial proiectată pentru supravegherea terestră, cu sute de sisteme care protejează frontierele şi infrastructurile critice la nivel mondial. Variantele individuale ale ELM-2112 sunt proiectate să funcţioneze în medii specifice, folosind forme de undă, procesare a semnalului şi filtre pentru a acoperi zone de acţiune diferite şi pentru a răspunde provocărilor operaţionale specifice. ELM-2112V22 este optimizat pentru funcţionarea în zona costieră, funcţionând simultan atât pe uscat, cât şi pe mare, până la o distanţă de 12 mile nautice. Utilizarea cartografierii de contrast şi prelucrarea separată optimizată pentru zonele terestre şi maritime, permit evidenţierea ţintelor din fiecare zonă, oferind astfel o capabilitate unică de a descoperi înotători pe mare, persoane care stau la plajă sau care sunt naufragiate pe litoralul îndepărtat. Radarul este capabil să urmărească aceste persoane în timp ce se deplasează între uscat şi mare, o provocare pe care majoritatea radarelor nu reuşesc să o realizeze.

Proiectat ca un radar cu bandă X solid-state, ELM2112 funcţionează în regim undă continuă modulată în frecvenţă (FMCW - Frequency Modulated Continuous Wave) pentru a acoperi continuu zona alocată, utilizând reţeaua de fascicule multiple şi formarea digitală a fasciculului pentru a oferi o rată de actualizare a informaţiei de 2-4 Hz (viteză de împrospătare a informaţiei 0,50 - 0,25 secunde). Procesarea Doppler şi urmărirea automată permit supravegherea persistentă şi urmărirea automată a mai multor ţinte în întreaga zonă acoperită. Raportul foarte mare semnal/zgomot permite emisia la o putere scăzută, detectabilă cu greu în zgomotul de fond. Forma de undă combină procesarea Doppler şi filtrarea unică, ceea ce permite ELM-2112V22 să descopere ţinte mici sub pragul altor radare.

Spre deosebire de antena rotativă a radarelor tradiţionale, antenele electronice direcţionate creează o „reţea fixă” care observă toată zona tot timpul. Cu o astfel de acoperire persistentă, nimic nu scapă de sub radar. Mai mult, fără elemente înglobate în mişcare, acest radar este mai mic, mai uşor şi necesită mai puţină putere pentru a funcţiona. De asemenea, devine mult mai fiabil şi nu necesită aproape niciun fel de întreţinere.

Bazându-se pe semnalele de radiofrecvenţă transmise pe linia de vizare, radarele convenţionale sunt limitate de curbura pământului şi astfel necesită poziţii ridicate pentru a extinde distanţa de descoperire. Astfel de radare sunt destul de grele (350 kg şi mai mari) şi se desfăşoară pe turnuri complexe în poziţii staţionare. Un avantaj major al ELM-2112 V22 este greutatea sa redusă (în jur de 50 kg) şi dimensiunea compactă, atribute care permit montarea pe catarge uşoare sau pe catarge telescopice instalate pe vehicule, permiţând utilizatorilor să implementeze mai multe radare şi să acopere zone mai mari.

Radarul ELM2112 a fost utilizat pentru prima dată în 2006 în Marea Britanie şi SUA pentru aplicaţii terestre. De atunci, multe alte radare au fost livrate pentru a securiza instalaţii de petrol şi gaze costiere şi offshore şi pentru sistemele de securitate portuare navale. Cea mai recentă a fost achiziţia de radare pentru modernizarea reţelei de supraveghere costieră din Italia. Familia acestor radare s-a extins de atunci, incluzând modelul cu greutate redusă ELM-2112 V8, ELM-2112FP cu penetrare prin frunzişul copacilor şi gama extinsă ELM-2112 V22, promiţând să extindă şi mai mult distanţa de descoperire şi sensibilitatea radarului.

Radarul ELM-2112 V22 poate fi folosit ca senzor de sine stătător sau ca parte a unei reţele de securitate mai mari, cum ar fi sistemul de sisteme ELTA de supraveghere costieră şi maritimă, unde funcţionează în sincronizare cu alţi senzori. Astfel de senzori sunt acţionaţi dintr-un centru comun de comandă şi control, monitorizând diferite radare, sisteme de observaţie şi servicii de informaţii, precum SIGINT (Signals Intelligence), AIS, supraveghere prin satelit şi aeriană, sisteme aeriene fără pilot şi nave de suprafaţă cu echipaj şi fără echipaj.

Advertisement

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici