Păcuraru: La finele lui 2008 pensiile vor fi mai mari cu 80 la sută faţă de 2004

Ministrul Muncii Paul Păcuraru a anunţat, joi la Petroşani, că la finele anului 2008, se va putea discuta despre o creştere a pensiilor ce depăşeşte 80 la sută faţă de nivelul existent în anul 2004, toţi cei circa 5,5 milioane de pensionari din România beneficiind de creşteri reale ale veniturilor.

2 afișări
Imaginea articolului Păcuraru: La finele lui 2008 pensiile vor fi mai mari cu 80 la sută faţă de 2004

Păcuraru: La finele lui 2008 pensiile vor fi mai mari cu 80 la sută faţă de 2004

"Vestea bună este că în şedinţa de Guvern de miercuri a fost adoptată ordonanţa prin care s-a reglementat prima şi cea mai importantă tranşă de majorare a pensiilor, respectiv cu 30 la sută începând cu 1 noiembrie a.c.. Avem aceşti bani şi astfel ne vom respecta angajamentele făcute", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Petroşani, ministrul Paul Păcuraru.

Potrivit sursei citate, majorarea, ce se va consuma înainte de luna ianuarie 2008, cum era prevăzut iniţial, se datorează identificării unor resurse financiare pentru a acoperi plafonul necesar acestui efort financiar.

"De la 1 noiembrie, valoarea punctului de pensie va creşte de la 416 lei, cât este acum, la 541 de lei. Majorarea ce urmează să fie făcută de la 1 ianuarie 2008 va urca valoarea punctului de pensie la circa 580 de lei. La finele anului 2008 vom putea vorbi despre o creştere a pensilor de 80, 4 la sută faţă de nivelul anului 2004", a spus ministrul Muncii.

Paul Păcuraru a sancţionat derapajele politice ale unor colegi binevoitori care încearcă să inoculeze cetăţenilor ideea că această majorare există doar pe hârtie şi ea nu se va resimţi în bugetul familiei.

"Alte casandre au susţinut că această majorare nu reprezintă nimic, motivând că dăm cu o mână şi luăm cu alta, fiindcă banii obţinuţi prin creşterea pensiilor nu le vor ajunge pentru plata încălzirii locuinţelor", a precizat minisrul, care a demontat această ipoteză, exemplificând şi numărul crescut al beneficiarilor de astfel de subvenţii din iarna ce urmează, dar şi modificarea pragului în baza căreia se obţine sprijinul financiar, stabilit pe membru de familie.

"Până acum, vorbeam despre un plafon de 500 de lei, în iarna 2007-2008, valoarea plafonului este de 615 lei. În plus, avem mai mulţi beneficiari de astfel de subvenţii pentru încălzire”, a mai spus ministrul.

În România există - conform declaraţiilor ministrului - 4,5 milioane de persoane ce beneficiază de sistemul public de pensii şi încă un milion de cetăţeni care au pensie din agricultură.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici