Social

Înalta Curte: Sterilizarea populaţiei japoneze între anii 1950 şi 1990 a fost ilegală. Despăgubiri pentru 25.000 de victime

Bani vor primi şi rudele supravieţuitoare, după legea adoptată în 1948, care viza persoanele cu dizabilităţi, boli mintale şi tulburări ereditare.

Greenpeace cere demisia ministrului Mediului după acordul de mediu pentru Neptun Deep

Organizaţia de mediu Greenpeace condamnă emiterea acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep: „O procedură viciată şi executată pe repede înainte fără a lua în considerare îngrijorările oamenilor” şi cere demisia ministrului Mircea Fechet.

Îngrăşăminte chimice intrate cu acte false în ţară prin Portul Constanţa, trimise ilegal spre Europa

Poliţiştii constănţeni şi procurorii DIICOT au destructurat un grup infracţional organizat, coordonat de patru cetăţeni italieni. Gruparea aducea îngrăşăminte chimice din China, cu documente false, prin Portul Constanţa, apoi le trimitea în UE, prin Vama Arad, deşi acestea erau interzise în Uniune.

Preşedintele Franţei a uitat de ziua de naştere a tatălui său. Medicul pensionar, declaraţii politice cu bagheta de pâine în braţe

Tatăl şefului statului francez, medic pensionar, a discutat cu un ziar alsacian: „Mi-e teamă că Rassemblement National va veni la putere”.

Poliţia din Harkov a descoperit cadavrul unui jurnalist dat dispărut

Poliţia din oraşul Harkov, din estul Ucrainei, a confirmat descoperirea corpului fără viaţă al jurnalistului Oleksander Lapşin, care a dispărut pe 30 mai.

Uraganul Beryl a lovit Jamaica, iar Insulele Cayman şi Mexic se pregătesc pentru impactul furtunii

Uraganul Beryl a lovit Jamaica cu vânturi puternice şi ploi miercuri, ucigând cel puţin o persoană după ce a urmat o traiectorie distructivă, îmbibată cu apă, prin insulele mici din Caraibe în ultimele două zile.

„Duşi cu pluta”: Într-o localitate din Sibiu este singura plută funcţională din judeţ

Pe lângă faimoasa abaţie cisterciană din localitatea, edificată începând cu anul 1202, locuitorii din Cârţa se pot mândri că au şi singura plută aflată în funcţiune în judeţul Sibiu, căreia îi spun „corabie”.

Un soldat israelian a fost ucis în Galileea: atac în centrul comercial Carmiel

Un soldat israelian de 19 ani, Aleksandr Iakiminski, a fost ucis în timpul unui atac într-un centru comercial din Carmiel, Galileea.

Rămăşiţele copilului australian dispărut au fost găsite după un presupus atac al unui crocodil

Poliţia australiană a declarat joi că a localizat rămăşiţele care se crede că sunt ale unui copil dispărut în vârstă de 12 ani, care ar fi fost atacat de un crocodil în nordul ţării, scrie Reuters.

Începe Sibiu Sands: Peste 100 de echipe înscrise la volei pe plajă în Piaţa Mică

Peste 100 de echipe se întrec, începând de joi, la Sibiu Sands, o competiţie de volei pe plajă, care se desfăşoară pentru a 11-a oară în Piaţa Mică a Sibiului.

Ceaţă pe Autostrada Soarelui şi aglomeraţie pe A1 la intrarea în Capitală, joi dimineaţa

Este semnalată ceaţă şi vizibilitate sub 200 de metri pe porţiuni din Autostrada Soarelui, joi dimineaţa, iar pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti este aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală, începând cu Ciorogârla.

Suporterii au dat năvală în cantonamentul de la Mogoşoaia, la revenirea naţionalei de la EURO 2024

Entuziasmul creat în Germania în jurul primei reprezentative s-a continuat şi în ţară.

În unele ţări din Europa, a fi bunic devine o ocupaţie plătită

În Spania, unde jumătate din bunici se ocupă de creşterea nepoţilor lor, bătrânii se revoltă o dată la câţiva ani considerându-se sclavi moderni. „Învăţaţi să spuneţi nu“ şi „Nu vă simţiţi vinovaţi“ au fost sloganurile grevei din 2010, potrivit The Guardian. „Nu mă deranjează să ajut, dar ne-am crescut deja propriii copii, iar acum merităm […]

Protest în Sectorul 1 al Capitalei. Oamenii au blocat o trecere de pietoni, după ce o persoană ar fi decedat recent

Un protest s-a derulat în această seară într-o zonă intens circulată din Sectorul 1 al Capitalei.

Războiul din Ucraina, ziua 861. Trump ar lua în considerare încheierea unei înţelegeri cu Putin pentru a bloca aderarea Ucrainei la NATO / Bloomberg: China dezvoltă drone de atac pentru a sprijini Rusia / Putin participă la summitul OCS în Kazahstan

UPDATE SUA anunţă un nou pachet de ajutor pentru apărare în valoare de 150 de milioane de dolari pentru Ucraina Departamentul american al Apărării a anunţat miercuri un nou pachet de ajutor militar în valoare de 150 de milioane de dolari pentru Ucraina. Pachetul include muniţie pentru sistemele de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată […]

Berea e tot mai scumpă în Germania. Preţul unei halbe la Oktoberfest va depăşi pragul de 15 euro (75 de lei) pentru prima dată

Preţul berii la Oktoberfest din Germania va creşte cu o medie de 3,9% şi va depăşi pentru prima dată pragul de 15 euro pentru o halbă (aproape 75 de lei), a anunţat miercuri oraşul München.

Omul de afaceri Cezar Verziu, reţinut pentru că ar fi cerut mită 70.000 de euro

Omul de afaceri Cezar Verziu a fost reţinut, miercuri, pentru că ar fi cerut mită 70.000 de euro pentru a convinge persoane din conducerea Autorităţii Aeronautice Civile Române să dea un aviz.

Trump are planuri cu NATO: păstrează bazele aeriene din Anglia, Germania şi Turcia, dar retrage trupele terestre. Cum ne afectează pe noi?

În cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale organizate în Statele Unite în această toamnă, Donald Trump are planuri noi pentru NATO, care prevăd o reorientare radicală, în care trupele americane să treacă în plan secund în securitatea Europei. De asemenea, Trump ar dori să încheie un acord cu Putin prin care garantează că Ucraina […]

Canada a numit, pentru prima dată în istorie, o femeie în fruntea armatei

Canada a numit miercuri, pentru prima dată în istorie, o femeie în fruntea armatei, continuând eforturile premierului Justin Trudeau de a numi femei în cele mai înalte funcţii.

A murit actorul Ion Riţiu. Avea 74 de ani

Actorul Ion Riţiu a murit, la 74 de ani, din cauza unei boli nemiloase.

IGPR, precizări despre reţinerea permisului de conducere dacă şoferii iau medicamente

Poliţia Română clarifică situaţia privind posibilitatea reţinerii permisului de conducere după administrarea unor medicamente.

PMB înfiinţează o nouă linie de troleibuz care va circula din cartierul Militari până la Izvor

„Înfiinţăm o nouă linie de troleibuz, 63, care va circula din cartierul Militari până la Parcul Izvor. Pentru reducerea poluării, pe această linie vor circula noile troleibuze cu autonomie Solaris”, scrie pe Facebook Nicuşor Dan. El precizează că troleibuzele vor circula pe reţea de la capătul de linie „Master”, până la Piaţa Leul, iar de […]

Care sunt beneficiile apartenenţei României la UE: teme expuse pe panouri stradale

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a lansat campania de comunicare „România în Uniunea Europeană”, prin care îşi propune să evidenţieze beneficiile concrete pentru cetăţenii români, ca urmare a apartenenţei României la Uniunea Europeană.

Un deputat este urmărit penal pentru că a băgat turma de oi pe care o păzea pe terenul unui sătean

„La data de 2 iulie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, iar în cursul zilei de astăzi suspectului i-au fost aduse la cunoştinţă faptele cercetate, încadrarea juridică, data […]

Risc de incendii şi de furtuni în Grecia: avertismentul MAE

Ministerul grec al Protecţiei Civile şi al Crizelor Climatice avertizează că va exista un risc foarte ridicat pentru producerea incendiilor în regiunea Peloponez (Laconia), în Insula Kythira şi în Insula Creta (Chania), iar Tesalia, Insulele Sporade, Insula Evia, estul Greciei Centrale - inundaţii.

Ciucă: De când PNL se află la guvernare, din 2019, pensiile românilor au crescut cu peste 60%

De când PNL se află la guvernare, din 2019, pensiile românilor au crescut cu peste 60%, afirmă liderul liberalilor, Nicolae Ciucă: „Vârstnicii merită tot respectul nostru pentru că pe umerii şi munca lor s-a construit România de azi”.

Instanţa supremă din Japonia consideră că sterilizarea forţată este neconstituţională

Instanţa supremă din Japonia a hotărât ca legea care a dus la sterilizarea forţată a 16.500 de persoane cu dizabilităţi între anii 1950 şi 1990 este neconstituţională, potrivit BBC. De asemenea, Curtea Supremă a ordonat guvernului să plătească daune pentru 11 victime. Hotărârea de miercuri pune capăt unei lupte de zeci de ani a victimelor […]

Continuă lucrările la magistrala de metrou M6: sunt anunţate în continuare restricţii rutiere

Continuă lucrările la magistrala de metrou M6, începând de sâmbătă, 6 iulie, astfel că sunt anunţate şi restricţii rutiere.

Şeful ONU pentru drepturile omului avertizează cu privire la creşterea extremei drepte în Europa

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a făcut apel miercuri la vigilenţă în faţa creşterii politice a extremei drepte în Europa, citând naraţiuni care dezumanizează migranţii şi solicitanţii de azil.

Uraganul Beryl se apropie de Jamaica. Experţii spun că ar putea avea consecinţe catastrofale

Michael Brennan, directorul Centrului Naţional al Uraganelor din SUA, avertizează că uraganul Beryl ar putea avea consecinţe catastrofale pe măsură ce traversează Jamaica, potrivit BBC. El s-a referit la „daune larg răspândite” la case, copaci, linii electrice şi alte elemente de infrastructură. Ravagii ar putea să facă şi valurile care se formează şi lovesc ţărmurile. […]

Harghita: Femeie urmărită internaţional, prinsă în sediul Poliţiei din Topliţa

O femeie care era dată în urmărire internaţională a fost prinsă chiar în sediul Poliţiei din Topliţa, judeţul Harghita, unde se dusese să fie audiată ca victimă într-un dosar de violenţă în familie.

Turcan: Adevărul este că alegerile prezidenţiale nu se puteau desfăşura altfel decât la termen

„Ne îndreptăm spre un deznodământ previzibil al temei privind data alegerilor prezidenţiale. Agitaţia din jurul acestui subiect ar fi fost demnă de o cauză mai bună sau poate de o temă mai apropiată de agenda oamenilor. Adevărul este că alegerile prezidenţiale nu se puteau desfăşura altfel decât la termen, lucru care sunt convinsă că o […]

Tudose, despre PNL: După alegerile locale au impresia că sunt foarte puternici

„O să vedem mâine, că de asta avem coaliţie. Punctul de vedere iniţial al PSD a fost ca ele să fie la termen, sfârşit de noiembrie şi turul doi în decembriue. Atunci PNL a venit cu propunerea să fie în septembrie. Acum PNL a constatat că e cald, nu ştiu cred că mâine o ne […]

Membru al Ambasadei României la Moscova, declarat persona non grata de Federaţia Rusă

Un membru al Ambasadei României la Moscova a fost declarat persona non grata de Federaţia Rusă, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Sorin Grindeanu. Circulaţia pe un lot al A0 Sud se va deschide în iulie

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că pe ultimii kilometri ai Lotului 1 Glina-Vidra al A0 Sud se va deschide circulaţia luna aceasta. Întârzieri sunt pe o porţiune din Lotul 3 al şantierului autostrăzii. Pe lotul 1 Glina-Vidra al A0 Sud se va deschide circulaţia luna aceasta, a anunţat, miercuri, ministrul Sorin Grindeanu. Ca urmare, […]

CFR Călători anunţă modificări în circulaţia unor trenuri din cauza unor lucrări

CFR Călători a anunţat modificări în circulaţia unor trenuri, în iulie şi august, din cauza unor lucrări.

Grindeanu: Această răzgândeală bine nu a făcut, dar nici nu a dus la stricăciuni ireparabile

Această răzgândeală bine nu a făcut, în mod cert, dar nici nu a dus la stricăciuni definitive, ireparabile, spune prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu despre faptul că liberalii vor alegeri prezidenţiale la termen.

Ministrul Transporturilor anunţă că Valea Oltului se închide timp de o lună

Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti presupun defrişărea pădurii. Acest lucru pune în pericol circulaţia pe DN 7 Valea Oltului. De aceea, autorităţile au decis să interzică traficul auto, pe parcursul zilei, în perioada 8 iulie – 9 august. „Aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic, ar pune în […]

Rezultate Evaluarea Naţională 2024: 74,4% dintre elevi au luat medii mai mari de 5, în scădere de la 76,2% în anul precedent

Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele iniţiale obţinute de absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională în sesiunea 2024. Datele de la minister arată că, dintre cei 152.903 elevi prezenţi, 113.708 au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 74,4%, în scădere de la 76,2% în anul 2023, […]

Deca: Elevii care intră la liceu în 2025 – 2026 încep pe programe noi, cu manuale noi

Ligia Deca a declarat că au fost discuţii recente cu privire la calendarul pentru elaborarea planurilor cadru pentru filiere şi profile de liceu, a programelor şcolare şi pentru tot ceea ce va însemna elaborarea manualelor şi formarea cadrelor didactice. „Generaţia care va intra la liceu în 2025 – 2026 va începe pe programe noi, cu […]