Social

Ponta l-a invitat pe Isărescu la inaugurarea podului de la Calafat-Vidin – surse

Premierul Victor Ponta l-a invitat pe guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, să participe la inaugurarea noului pod peste Dunăre, de la Calafat-Vidin, programată pentru vineri, iar acesta ar fi acceptat, afirmă surse guvernamentale.

Oprescu a susţinut din nou în comisie ca salubrizarea să fie la Primăria Capitalei: Nu am discutat cu premierul, nu am vrut să merg la dirigintă

Primarul Sorin Oprescu a spus, miercuri, în faţa deputaţilor din comisia de industrii, că serviciul de salubrizare al Capitalei trebuie să fie în subordinea Primăriei Generale şi nu la primăriile de sector, criticând opinia edililor de sector privind gestionarea pe sectoare a acestui serviciu.

Oprescu: În câteva săptămâni avem harta de risc seismic a Capitalei. Nu o voi face publică niciodată

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că în câteva săptămâni va apărea o hartă de risc seismic a Bucureştiului, dar nu o va face publică pentru a nu speria populaţia şi a nu fi la dispoziţia samsarilor imobiliari, arătând că în 5 ani au fost consolidate mai puţin de 30 de clădiri.

O sabie de patrimoniu folosită la o crimă, predată Muzeului Naţional de Istorie

O sabie turcească din secolul al XIX-lea, folosită, în anul 2010, pentru comiterea unei crime, a fost predată, miercuri, Muzeului Naţional de Istorie a României, de către reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

VREMEA se menţine instabilă. Ce temperaturi se vor înregistra joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

Joi, VREMEA va fi în continuare instabilă în sudul, estul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, unde mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii temporar înnorările vor fi accentuate şi pe arii extinse se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ponta le-a spus miniştrilor că şi lui Dumnezeu trebuie mulţumit pentru pagube mici la inundaţii

Premierul Victor Ponta le-a spus miniştrilor că trebuie "să-I mulţumim lui Dumnezeu" pentru că efectele inundaţiilor au fost mai mici în România în raport cu situaţia din alte state europene, dar a susţinut că şi buna organizare a autorităţilor implicate a contribuit la acest lucru.

Cinci cazuri de toxiinfecţie alimentară la un hotel din Mamaia. Direcţia de Sănătate Publică face anchetă

Cinci persoane cazate la un hotel din staţiunea Mamaia au acuzat simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la restaurantul unităţii, dar niciuna dintre acestea nu a necesitat spitalizarea, Direcţia de Sănătate Publică declanşând o anchetă în acest caz.

Primăria Suceava caută firmă care să confecţioneze costume de domnitori, domniţe, boieri sau gâde

Primăria Suceava caută o firmă care să confecţioneze mai multe seturi de costume medievale de domnitori moldoveni, boieri, domniţe, oşteni, gâde, spahii sau tătari, dar şi de nobili poloni, maghiari sau medic veneţian, pentru Festivalul Medieval din Cetatea de Scaun.

NOUA CONSTITUŢIE: România Liberală protestează faţă de respingerea definirii căsătoriei ca relaţie bărbat-femeie

Iniţiativa România Liberală protestează faţă de respingerea în Comisia de revizuire a Constituţiei a amendamentului prin care se definea, în Legea fundamentală, căsătoria ca relaţie dintre un bărbat şi o femeie.

Băsescu l-a desemnat pe Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al CNAS

Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă drept membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din partea Administraţiei Prezidenţiale, scrisoarea de nominalizare fiind transmisă în data de 10 iunie.

Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa: Două curse Paris-Bucureşti şi retur, ANULATE

O cursă Tarom şi o alta Air France care ar fi trebuit să ajungă la sau de la Paris au fost anulate, miercuri, din cauza grevei din Franţa a controlorilor de trafic aerian, a declarat pentru MEDIAFAX Teodor Postelnicu, reprezentantul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Ponta: Liberalizarea preţului la gaze, un principiu european. România trebuie să-l respecte

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că a primit răspuns negativ din partea Comisiei Europene la solicitarea sa de amânare a scumpirii gazelor de la 1 iulie, el precizând că motivaţia a ţinut de respectarea principiului european al liberalizării preţurilor la gaze.

Recomandări pentru turiştii români care vor să viziteze Istanbulul şi alte zone din Turcia

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) a transmis un comunicat legat de posibilitatea turiştilor de a vizita Istanbulul şi alte zone din Turcia.

Alin Simota şi trei membri ai grupării de infracţiuni cu violenţă conduse de el au fost reţinuţi

Omul de afaceri Alin Simota, consilier local PNL la Petroşani, şi alte trei persoane, membri ai grupării conduse de acesta şi suspectată de infracţiuni cu violenţă, cămătărie, înşelăciune şi şantaj, au fost reţinute, în noaptea de marţi spre miercuri, de procurorii DIICOT Alba Iulia.

PERCHEZIŢII în Timiş şi Caraş-Severin în cazul grupării specializate în infracţiuni cu violenţă conduse de Sorin Udrea

Opt percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, fiind vizate mai multe persoane care ar avea legături cu gruparea specializată în infracţiuni cu violenţă condusă de Sorin Udrea, arestat în urmă cu o săptămână.

PERCHEZIŢII în Argeş la persoane suspectate de tăieri ilegale de arbori. Prejudiciul, 1 milion de lei

Zeci de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţul Argeş, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate că au tăiat ilegal arbori şi au comercializat importante cantităţi de material lemnos fără a înregistra în contabilitate tranzacţiile, prejudiciul fiind estimat la un milion de lei.

Băsescu: Regionalizarea, aşa cum a început, va fi o catastrofă organizatorică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că reforma regionalizării a început greşit prin negocierea regiunilor, capitalelor şi guvernatorilor şi va duce la "un dezastru organizatoric", adăugând că speră să poată avea o discuţie în acest sens cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Liviu Dragnea.

O fetiţă de un an a ajuns la spital după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc

O fetiţă de un an şi şapte luni, din oraşul dâmboviţean Găeşti, a fost transportată la spital, marţi seară, după ce, lăsată nesupravegheată de mama ei, a căzut pe geam de la etajul al patrulea al unui bloc.

BAC 2013: Cinci candidaţi, eliminaţi din BACALAUREAT marţi

Cinci candidaţi au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat, marţi, după ce au fost prinşi cu telefoane mobile asupra lor, la proba orală de limba şi literatura română, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei până la ora 15.00.

Magistratul Floriţa Boloş de la Judecătoria Ineu, reţinută pentru luare de mită, arestată

Magistratul Floriţa Boloş de la Judecătoria Ineu, reţinută pentru luare de mită, după ce ar fi primit de la două persoane 13.000 de lei şi 5.500 de euro pentru a pronunţa o sentinţă favorabilă într-un proces, a fost arestată preventiv, marţi seară, de Curtea de Apel Timişoara.

Băsescu: N-am nimic să îi reproşez premierului. M-a informat despre deciziile politice la revizuire

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu are nimic să îi reproşeze premierului Victor Ponta în legătură cu procesul de revizuire a Constituţiei, pentru că acesta l-a informat în legătură cu deciziile politice legate de modificarea Legii fundamentale.

ANALIZĂ: Organizarea referendumului, doar după consultarea Parlamentului

Organizarea referendumului se poate face doar după consultarea Parlamentului, care poate emite un punct de vedere în 20 de zile, la terminarea acestui interval procedura considerându-se îndeplinită chiar dacă Legislativul nu şi-a exprimat poziţia.

Plumb, despre „Rabla”: Mai multe tichete pentru persoanele fizice, pentru că sunt mulţi doritori

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a explicat marţi seară, la Gândul Live, că a "schimbat puţin viziunea privind distribuirea tichetelor pentru Programul Rabla", în sensul că vor fi 17.000 numai pentru persoanele fizice, ca urmare a numărului mare de cereri.

Şef CJ Cluj: Exproprierile pentru aeroport, în grafic. Tragem ca în 15 octombrie să inaugurăm pista

Şeful CJ Cluj, Horea Uioreanu, a dat asigurări că exproprierile de teren pentru noua pistă de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca sunt "în grafic", afirmând că autorităţile "trag tare" pentru ca pista să fie inaugurată în 15 octombrie, conform termenului stabilit.

Noua Constituţie interzice relele tratamente aplicate animalelor, definite potrivit legii

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, marţi, cu unannimitate de voturi, un amendament care interzice aplicarea de rele tratamente animalelor, aceste comportamente fiind definite potrivit legii.

Firmele şi ONG-urile care vor să aplice cu PMB pentru fonduri POSDRU se pot înscrie până pe 16 iunie

Firmele şi ONG-urile care vor să aplice pentru fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) îşi pot înscrie propunerile de parteneriat la primărie până pe 16 iunie.

Sediul PNL Drobeta Turnu Severin, unde are cabinet parlamentar Mihai Stănişoară, evacuat de Primărie

Sediul PNL Drobeta Turnu Severin, unde are cabinet parlamentar deputatul PNL Mihai Stănişoară, a fost evacuat, marţi după-amiază, de Primărie, întrucât nu a fost plătită chiria de un an şi jumătate şi au fost făcute anumite modificări ale construcţiei, fără să existe o autorizaţie în acest sens.

Prahova: Fosta şefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap a cerut eliberarea pe cauţiune

Fosta şefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din DGASPC Prahova Viorica Oniga, arestată pentru corupţie, a cerut Tribunalului Prahova eliberarea provizorie pe cauţiune, plătind marţi 10.000 de lei în acest sens, iar miercuri magistraţii vor decide dacă aceasta va fi pusă în libertate.

Guvernul va reintroduce scutirile de taxe la şomajul tehnic

Patronii ai căror angajaţi sunt trimişi în şomaj tehnic cu suspendarea contractului de muncă vor fi scutiţi, pentru maximum 90 zile, de la plata contribuţiilor sociale, sistem care a mai fost aplicat de Guvernul Boc pe timp de criză şi care va fi reintrodus de actualul Cabinet până la 31 martie 2014.

ACCIDENT în Cluj: Un băiat de 14 ani, accidentat de o maşină condusă de un diplomat ungar

Un băiat în vârstă de 14 ani a fost accidentat, marţi, în Cluj-Napoca, în timp ce traversa strada neregulamentar, de o maşină cu număr de Corp Diplomatic, surse din Poliţie spunând că la volan se afla un consul la Consulatul Ungariei din Cluj-Napoca.

Comisia de revizuire a Constituţiei: Procurorii pot dispune interceptări pentru 48 de ore, în cazuri excepţionale

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, marţi, amendamentul PNL care permite procurorilor să dispună interceptarea de maximum 48 de ore, în cazuri excepţionale, urmând ca dispoziţia să fie supusă aprobării judecătorului care va decide confirmarea sau infirmarea interceptării.

Interviurile pentru funcţia de judecător CEDO, miercuri de la 13.00. Codrin Miron s-a retras

Interviurile candidaţilor pentru funcţia de judecător din partea României la CEDO vor avea loc miercuri începând cu ora 13.00, la sediul Ministerului Justiţiei, unul dintre cei şapte înscrişi, respectiv procurorul Codrin Miron, retrăgându-se din cursă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Antonescu, nemulţumit de votul PSD în Comisia de revizuire: Ceauşescu era destul de de dreapta

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, şi-a exprimat, marţi, nemulţumirea faţă de parlamentarii PSD care s-au opus introducerii în Legea fundamentală a burselor de merit, alături de cele sociale, afirmând într-un schimb de replici că "Ceauseşcu era destul de de dreapta".

Avocaţii cer ca fostul director al Maternităţii Giuleşti să fie judecat pentru omor din culpă

Avocaţii au cerut marţi instanţei, în dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti, ca fostul director Bogdan Marinescu şi medicul Adrian Toma să fie judecaţi pentru omor din culpă, nu pentru neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, acuzaţia adusă la trimiterea în judecată.

Victimele grupării conduse de Simota nu ştiau ce sume datorează, ci doar cât li se cerea

Gruparea infracţională din Hunedoara condusă de Alin Simota a şantajat şi a răpit mai multe persoane, cărora le solicita să restituie sume de bani şi dobânzi stabilite aleatoriu, astfel că victimele nu ştiau cât datorau, ci doar cât li se cerea, susţine şeful DIICOT Alba.

Depozit clandestin unde se produceau suplimente alimentare, descoperit la Braşov. Poliţiştii au găsit 4 tone de prafuri

Un depozit clandestin în care se produceau suplimente alimentare din materie primă importată în mare parte din Noua Zeelandă şi SUA şi în care se aflau peste patru tone de produse a fost descoperit, marţi, la Braşov, de către reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor.

NOUA CONSTITUŢIE: Comisia de revizuire A RESPINS definirea căsătoriei ca relaţie bărbat-femeie

Comisia de revizuire a Constituţiei a revenit, marţi, asupra amendamentului votat săptămâna trecută prin care se definea, în Legea fundamentală, căsătoria ca relaţie dintre un bărbat şi o femeie, respingând amendamentul şi optând pentru menţinerea articolului respectiv în formă nemodificată.

Lucrări de peste 65 de milioane de euro, la Termocentrala Paroşeni, pentru protecţia mediului

O instalaţie care extrage sulful din gazele de ardere şi alta de evacuare a zgurii şi cenuşii vor fi construite la Termocentrala Paroşeni (Hunedoara), valoarea lucrărilor, care vor fi făcute pentru respectarea normelor de protecţie a mediului impuse de UE, depăşind 65 de milioane de euro.

Micii găsiţi cu salmonella erau depozitaţi la Kaufland Ploieşti. Care este reacţia magazinului şi sortimentul de carne afectată – FOTO

Carnea de mici congelată în care s-a depistat salmonella era depozitată la Kaufland Ploieşti, reprezentanţii lanţului de hipermarket-uri precizând pentru MEDIAFAX că este vorba de un singur produs, cu carne de pasăre, care se vinde foarte puţin în comparaţie cu alte produse de carne de mici.

Secretarii de stat şi magistraţii care se mută în alte locuinţe decât RA-APPS vor deconta cazarea

Secretarii de stat, subsecretarii de stat şi magistraţii, cărora li se permite să rămână în locuinţele de serviciu RA-APPS doar cel mult trei luni de la data numirii în funcţie, vor beneficia în continuare de decontarea cheltuielilor de cazare, şi la alte case, în limita unui plafon decis de Guvern.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da