Social

Borbely: Prefecţii să raporteze, într-o săptămână, stadiul măsurilor privind calitatea aerului

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a cerut, miercuri, prefecţilor să raporteze, într-o săptămână, stadiul măsurilor luate privind programele de gestionare a calităţii aerului, în contextul în care în trei luni România va trebui să prezinte o situaţie Uniunii Europene (UE).

Incendiu la un magazin de piese auto din Capitală

Pompierii bucureşteni au stins, miercuri, un incendiu produs la acoperişul unui magazin de piese auto din Şoseaua Mihai Bravu, nicio persoană nefiind rănită. Incendiul s-a produs miercuri, înainte de prânz, la un magazin de piese auto de două niveluri de pe Şoseaua Mihai Bravu, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Grup de lucru privind durata procedurilor judiciare, la INM

Institutul Naţional a Magistraturii a găzduit cea de-a cincea întâlnire a grupului de lucru stabilit în cadrul Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare pentru Proiectul RECJ privind durata procedurilor judiciare, reuniune organizată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Un pescador bulgăresc prins la braconat în apropiere de Mangalia a fost capturat

Poliţiştii de frontieră constănţeni au capturat, miercuri dimineaţă, un pescador sub pavilion bulgăresc, prins la braconat în largul coastei Mării Negre, în apropiere de Mangalia, o navă a Poliţiei de Frontieră (PFR) conducând vasul spre port, unde va fi controlat.

Motivul conflictului din casa fostului şef al Biroului de Arme de la IPJ Dolj. Vezi ce spun vecinii

Conflictul izbucnit în familia lui Ion Gruia, în urma căruia fostul şef al Biroului de Arme de la IPJ Dolj şi-a împuşcat soţia şi fiica şi a încercat să se sinucidă, ar fi fost provocat, potrivit vecinilor, de o posibilă relaţie pe care fiica o avea cu o persoană din Elveţia, unde mergea la studii.

Fostul şef al Biroului de Arme de la IPJ Dolj Ion Gruia era divorţat de soţie din luna februarie

Fostul şef al Biroului de Arme de la Poliţia Judeţeană Dolj Nelu Gruia era divorţat de soţia sa din luna februarie, decizia în acest sens fiind pronunţată de către magistraţii Judecătoriei Craiova, conform portalului instanţelor de judecată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oradea: Tânăr reţinut după ce, băut fiind, a provocat un accident soldat cu moartea unei persoane

Un tânăr de 23 de ani a fost reţinut de poliţiştii bihoreni după ce, băut fiind, a intrat cu maşina într-o intersecţie din Oradea fără a acorda prioritate şi a lovit un autoturism, condus de un bărbat de 57 de ani, care a murit în urma impactului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ecuador: Peste o tonă de cocaină ascunsă într-un transport de ananas pentru Belgia

Poliţia ecuadoriană a capturat o tonă de cocaină ascunsă într-un transport de ananas care trebuia trimis în Belgia şi aproape 300 de kilograme de stupefiante în cutii de banane care aveau destinaţia Spania, informează AFP.

Igaş, despre poliţistul care şi-a împuşcat soţia: Acest personaj nu mai face parte din structurile ministerului de aproximativ 2 ani

Ministrul Internelor, Traian Igaş, a declarat, miercuri, că ce s-a întâmplat la Craiova este un gest regretabil, precizând că Ion Gruia, fostul şef al Biroului Arme de la Poliţia Judeţeană Dolj, nu mai face parte din structurile MAI de aproximativ doi ani.

Doi asociaţi ai unei societăţi, reţinuţi pentru evaziune cu alcool

Doi asociaţi ai unei societăţi comerciale, ce avea activitatea suspendată, au fost reţinuţi, pentru că au continuat să producă băuturi accizabile, le-au marcat cu banderole false şi le-au comercializat ilegal.

Fostul şef al Biroului de Arme de la IPJ Dolj Ion Gruia şi-a împuşcat fiica şi soţia cu un pistol

Fostul şef al Biroului de Arme de la Poliţia Judeţeană Dolj Ion Gruia şi-a împuşcat fiica şi soţia cu un pistol de nouă milimetri, armă pe care o deţinea legal din anul 2008, el având de asemenea şi o armă de vânătoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Funcţionar public al Casei de Pensii Sălaj, pensionat în 2010, găsit incompatibil de ANI

Un funcţionar public în cadrul Casei Judeţene de Pensii Sălaj, care s-a pensionat în septembrie anul trecut, a fost găsit, miercuri, incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, care a constatat că acesta în perioada cât a fost angajat al statului a avut contract cu o societate.

Alba: O persoană a fost rănită după ce două TIR-uri s-au ciocnit pe DN 7

Două TIR-uri s-au ciocnit, miercuri, pe Drumul Naţional 7, în zona localităţii Sibişeni din judeţul Alba, şoferul unuia dintre autotrenuri fiind rănit, iar traficul este blocat, la ora transmiterii acestei ştiri, pe ambele sensuri.

Poliţist prins luând mită pentru a nu cerceta doi hoţi

Un poliţist din Călăraşi a fost prins, marţi seara, primind mită de la doi bărbaţi care furaseră un portofel, iar omul legii le ceruse 300 de lei pentru a nu deschide dosar penal pe numele lor, informează Direcţia Generală Anticorupţie.

Fostul şef al Biroului de Arme de la Poliţia Judeţeană Dolj Ion Gruia a murit – 2 –

Fostul şef al Biroului de Arme de la Poliţia Judeţeană Dolj Ion Gruia a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, în urma unui stop cardio-respirator, produs ca urmare a plăgilor suferite în urma împuşcării, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Cristina Giormăneanu.

Urmărirea penală în cazul poliţiştului care şi-a ucis soţia, închisă întrucât el a decedat

Urmărirea penală pentru omor şi tentativă de omor începută în cazul lui Ion Gruia, fostul şef al Biroului Arme IPJ Dolj, încetează întrucât el a decedat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare, precizând că investigaţiile continuă pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Franţa propune României creşterea preţului la gaze ca măsură de eficientizare a sectorului energetic

Ambasada Franţei şi Camera Franceză de Comerț şi Industrie din România (CCIFER) propun Guvernului român o serie de măsuri de eficientizare a sectorului energetic, printre care "actualizarea" preţului gazelor, care în opinia părţii franceze ar scădea valoarea facturilor la energie.

Proiectul de Directivă privind atacurile împotriva sistemelor informatice, în discuţia JAI

Discuţiile miniştrilor Justiţiei din Statele Membre UE, la lucrările Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), au vizat mai multe instrumente legislative comunitare, printre care proiectele de Directivă privind atacurile împotriva sistemelor informatice şi de combatere a exploatării copiilor.

Unul dintre pasagerii autoturismului implicat în accidentul din Neamţ, arestat preventiv

Unul dintre pasagerii autoturismului implicat în accidentul din comuna nemţeană Ion Creangă, soldat cu doi morţi, a fost arestat preventiv, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru 29 de zile, de Judecătoria Roman, fiind cercetat pentru ştergerea urmelor incidentului.

Centrele Meteorologice Regionale, responsabile în a face prognoze ale dispersiei norului redioactiv

Organizaţia Meteorologică Mondială a activat, la solicitarea Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică, Centrele Meteorologice Regionale Specializate, care au reponsabilitatea de a realiza prognoze ale traiectoriilor şi dispersiei norului de poluant radioactiv emis de Centrala Nucleară Fukushima.

Femeia rănită în accidentul de tramvai din Iaşi a fost transferată la o clinică din Germania

Femeia rănită în accidentul de tramvai din Iaşi a plecat, miercuri, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală la o clinică din Germania, fiind transportată cu un avion privat cu echipaj SMURD, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.

Criminaliştii vor stabili împrejurările în care ofiţerul de poliţie craiovean şi-a ucis soţia

O echipă mixtă, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului Tribunalului Dolj, face cercetări în locuinţa fostului şef al Biroului Arme şi Explozibil al IPJ Dolj, unde acesta şi-a împuşcat mortal soţia, a rănit-o grav pe fiica sa de 24 de ani, încercând apoi să se sinucidă.

Peste 150 de poliţişti şi inspectori controlează firme dintr-un centru comercial din Timişoara

Peste 150 de poliţişti, însoţiţi de inspectori de la mai multe instituţii, controlează, miercuri dimineaţă, mai multe firme dintr-un centru comercial din Timişoara, fiind vizaţi cei care comit evaziuni fiscale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul AJVPS Craiova şi fiica sa au fost duşi în sala de operaţii, prognosticul fiind rezervat

Directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Dolj, Ion Gruia, şi fiica acestuia, transportaţi în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, au fost duşi imediat în sala de operaţii, prognosticul medicilor fiind rezervat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul şef al Biroului de Arme de la IPJ Dolj şi-a împuşcat mortal soţia şi a rănit-o grav pe fiica sa, apoi a încercat să se sinucidă. Poliţistul a murit la spital

Fostul şef al Biroului de Arme de la Poliţia Judeţeană Dolj, în prezent directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Dolj, Ion Gruia, şi-a împuşcat mortal, miercuri dimineaţă, soţia şi a rănit-o grav pe fiica sa, după care a încercat să se sinucidă, incidentul fiind provocat de un conflict izbucnit în familie.

Ţi-ar plăcea să ai propria companie? Vezi cum înveţi arta afacerilor

Eşti tânăr, ambiţios şi ţi-ar plăcea să ai propria companie? Sau poate vrei să aprofundezi domeniul în care activezi? Unde înveţi însă arta afacerilor? Tot mai multe organizaţii ţin astăzi cursuri gratuite de antreprenoriat, coaching sau consultanţă pentru tinerii interesaţi de business.

Vezi cum vor ieşi judeţele României din criză

Creşterea economică a ţării va fi diferită de la o regiune la alta, oscilând între un minimum de 0,6% (Giurgiu) şi un maximum de 2,5% (Cluj) în acest an, potrivit estimărilor oficiale. „Adevărul“ vă prezintă harta evoluţiei Produsului Intern Brut şi a salariului mediu net din fiecare judeţ, estimat pe 2011, realizată pe baza prognozelor oficiale.

Prognoza meteo: Vezi aici cum va fi vremea în următoarele zile

În sudul şi vestul ţării temperaturile vor creşte începând de marţi. În Banat şi Oltenia mercurul termometrelor va ajunge şi până la 21 de grade la prânz. Începând de miercuri, în nordul Moldovei valorile vor fi de 5-6 grade.

Vezi ce spune ministrul Tabără despre iodul radioactiv detectat în România

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără consideră că prin reluarea testelor care au indicat prezenţa unor urme de iod radioactiv în apa de ploaie şi laptele de oaie din zona Slănic Prahova ar trebui să determine inclusiv sursa de provenienţă a iodului, pentru că există şi soluţii de iod natural care sunt folosite în tratarea unor afecţiuni ale ugerelor vacilor.

Zeci de persoane protestează la Buftea, cerând redeschiderea spitalului din oraş

Câteva zeci de persoane din Buftea protestează, marţi seară, în faţa spitalului din localitate, faţă de decizia de desfiinţare a unităţii sanitare, cerând redeschiderea acesteia.

Şedinţa de îndată a CGMB pentru bugetul Capitalei şi referendum, convocată pentru miercuri

Primarul general Sorin Oprescu a convocat pentru miercuri şedinţa de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru discutarea proiectelor de hotărâre privind aprobarea bugetului PMB şi, respectiv, privind aprobarea desfăşurării referendumului local.

Fost director general al RAM Buzău şi trei angajaţi ai instituţiei, condamnaţi la închisoare

Fostul director general al Regiei Autonome Municipale (RAM) din Buzău Victor Busuioc şi trei angajaţi ai instituţiei cu funcţii în diverse servicii au fost condamnaţi de Tribunalul Buzău la pedepse cuprinse între doi şi zece ani de închisoare, pentru mai multe infracţiuni, între care luare de mită.

Regia de transport Iaşi va plăti transportul şi operaţia femeii rănite într-un accident de tramvai

Conducerea Regiei ieşene de transport a decis, marţi, să acorde suma de 23.000 de euro pentru transportul şi efectuarea intervenţiei chirurgicale în Germania, în cazul femeii rănite grav în accidentul de tramvai de la Iaşi, din luna martie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Direcţia de Finanţe Vaslui a cerut în instanţă lichidarea Termica pentru datorii de 40 milioane lei

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Vaslui a dat în judecată SC Termica SA Vaslui, solicitând lichidarea societăţii pentru o datorie de peste 40 de milioane lei pe care Termica o are la buget în urma contractării unor credite cu garanţia statului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oprescu: Lucrările de consolidare la fostul sediu al PMB, continuate cu un alt proiectant

Lucrările de consolidare la sediul Primăriei Capitalei din Bulevardul Regina Elisabeta vor fi continuate cu un alt proiectant, o firmă americană, a declarat, marţi, primarul general Sorin Oprescu.

Numărul infracţiunilor din familie a crescut cu 26 la sută în 2010 faţă de 2009

Numărul infracţiunilor din familie a crescut cu 26 la sută în 2010 faţă de 2009, iar numărul loviturilor cauzatoare de moarte s-a dublat, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prezentate, marţi, de Asociaţia No Abuse.

Ieşean acuzat că şi-a ucis soţia lovind-o cu un furtun şi un topor,condamnat la 13 ani de închisoare

Un bărbat de 31 de ani, din localitatea ieşeană Tomeşti, a fost condamnat, marţi, de judecătorii ieşeni, la 13 ani de închisoare, după ce şi-a omorât soţia lovind-o de zeci de ori cu un furtun, apoi cu un topor, pe fondul geloziei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marius Petcu rămâne în arest. CAB respinge ca neîntemeiată cererea sa de eliberare provizorie

Sindicalistul Marius Petcu rămâne în arest, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea avocaţilor lui de eliberare provizorie sub control judiciar, decizia putând fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

Tânăra care şi-a bătut şi muşcat copilul de două luni, dată afară din Centrul Maternal Bârlad

Tânără de 19 ani, din localitatea vasluiană Cârja, care şi-a bătut şi muşcat copilul în vârstă de două luni, internat ulterior în stare gravă în spital, a fost dată afară, marţi, din Centrul Maternal Bârlad, unde se afla cazată împreună cu bebeluşul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Profesor ameninţat cu bătaia de un elev de liceu: Vezi imaginile înregistrate de un coleg

Un elev de la Grupul Şcolar Bârseşti din Târgu Jiu ar putea primi media patru la purtare, după ce a ameninţat cu bătaia un profesor, în timpul cursurilor, propunerea dascălilor privind scăderea mediei la purtare urmând să fie supusă aprobării consiliului profesoral al şcolii.