Social

O aeronavă Tarom pleacă spre Tokyo pentru repatrierea unor cetăţeni români

MAE anunţă plecarea unei aeronave Tarom spre Tokyo, pentru repatrierea cetăţenilor români care au solicitat acest lucru, menţionând că avionul are programată decolarea din capitala niponă spre Bucureşti sâmbătă, la ora locală 15.20.

Vaslui: Peste 2.000 de dascăli au câştigat procesul cu MEC privind banii pentru materiale didactice

Peste 2.000 de profesori şi învăţători din judeţul Vaslui, care predau în 58 de şcoli din zona municipiului Bârlad, au câştigat procesul intentat Ministerului Educaţiei şi Ministerului Finanţelor Publice pentru neplata indemnizaţiilor pentru achiziţionarea de materiale didactice pe anul 2009.

CJ Suceava a amânat o decizie privind intrarea în insolvenţă a SC Drumuri şi Poduri SA Suceava

Consiliul Judeţean Suceava a amânat, vineri, adoptarea unei decizii privind intrarea în insolvenţă şi reorganizarea judiciară a SC Drumuri şi Poduri SA, societate la care singur acţionar este CJ şi care se află în dificultăţi financiare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ITM Neamţ: Explozia de la fabrica din Borleşti s-a produs la un cazan în timpul unei intervenţii

Explozia de la fabrica de cherestea din localitatea nemţeană Borleşti s-a produs la unul dintre cele trei cazane sub presiune de la instalaţia de uscare a lemnului în timpul schimbării unei conducte, potrivit primelor date ale anchetei Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ.

Croat urmărit de autorităţile austriece pentru spionaj, prins în România

Un cetăţean croat urmărit de autorităţile austriece pentru fraudă, bancrută frauduloasă şi furt de date secrete de la o companie în beneficiul altei ţări a fost prins de autorităţile române în judeţul Ilfov.

Doi piloţi ai Aeromexico băuţi au fugit de agenţii de securitate ai aeroportului

Doi piloţi ai companiei aeriene Aeromexico şi-au abandonat valizele şi au fugit după ce au fost acuzaţi că miros a alcool, de către poliţiştii de securitate, în momentul verificării la intrarea în ţară, informează AFP, citând presa locală.

Rata şomajului a continuat să scadă în februarie, ajungând la 6,58 la sută

Rata şomajului la nivel naţional a fost în februarie de 6,58 la sută, faţă de 6,74 la sută în ianuarie 2011, fiind înregistraţi 600.308 de şomeri, informează,vineri, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).

Băsescu vrea obligativitatea obţinerii certificatului de urbanism pentru lucrările de infrastructură

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului o lege privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, solicitând ca actul normativ să prevadă, în plus faţă de reglementările conţinute, obligativitatea obţinerii certificatului de urbanism pentru realizarea lucrărilor de infrastructură.

Şeful Serviciului Inspecţie Fiscală de la Direcţia Vamală Cluj era anunţat de intermediar despre primirea „cartoanelor”. Vezi stenogramele

În propunera de arestare formulată de procurorii DNA împotriva şefului Serviciului Inspecţie Fiscală de la Direcţia Vamală Cluj, Florin Alain Modrea, se regăsesc transcrierile interceptărilor convorbirilor telefonice ale omului de afaceri israelian cu denunţătorul Cătălin Alexandru şi cu Florin Alain Modrea.

Explozia de la o fabrică de cherestea din Neamţ s-a produs la cazanul instalaţiei de uscare

Explozia de la fabrica de cherestea din localitatea Borleşti (Neamţ), soldată cu doi morţi şi trei răniţi, s-a produs, cel mai probabil, la cazanul sub presiune de la instalaţia de uscare a lemnului, a declarat, vineri, comandantul Poliţiei Judeţene Neamţ, Dorel Manolea.

Unul dintre răniţii în explozia din Neamţ va fi preluat de un elicopter SMURD -2-

Una dintre victimele exploziei de la o fabrică de cherestea din Neamţ, care are arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului, va fi preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Iaşi sau Bucureşti, nefiind exclus să fie preluaţi şi ceilalţi doi răniţi.

Dinescu: Andreicuţ, un caz atipic. Nu s-a oferit să colaboreze cu Securitatea, ci a fost şantajat

Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat, vineri, pentru "Gândul", că noul mitropolit al Clujului, Andrei Andreicuţ, a fost "un caz atipic", deoarece, faţă de alţi preoţi, nu s-a oferit să colaboreze cu Securitatea, ci a fost şantajat, Dinescu apreciind că a avut dreptate în instanţă.

Apostu: Sperăm că IPS Andrei va duce mai departe buna colaborare cu Biserica a administraţiei locale

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a spus, vineri, că speră ca noul mitropolit al Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, să continue buna colaborare a administraţiei locale cu Biserica Ortodoxă Română, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 130 de poliţişti hunedoreni învaţă limba romani pentru o mai bună comunicare cu romii

Peste 130 de poliţişti hunedoreni învaţă limba romani, cursurile făcând parte dintr-un proiect bazat pe voluntariat, care are ca scop îmbunătăţirea comunicării cu membrii comunităţilor de romi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Flutur: Este un delict să fii harnic şi să ai portofoliu de proiecte?

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat vineri că speculaţiile privind aprobarea primului pachet de lucrări din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, care include judeţul Suceava, nu au suport şi s-a întrebat dacă es un delict să fii harnic şi să ai portofoliu de proiecte.

Un director de şcoală s-a spânzurat într-o sală de clasă în Franţa

Un director de şcoală s-a spânzurat într-o sală de clasă, corpul său fiind găsit joi, înainte de începerea cursurilor, în Rhone, de către primarul localităţii şi un angajat al minicipalităţii, potrivit ediţiei electronice de vineri a cotidianului "Le Figaro".

UPDATE: În urma exploziei de la o fabrică de cherestea din Neamţ există şi trei persoane rănite

(adaugă declaraţii ale unor autorităţi locale)

Profesorii din Suceava şi Botoşani vor să discute cu Boc găsirea soluţiei pentru plata salariilor

Sindicaliştii din învăţământ din judeţele Suceava şi Botoşani, unde profesorii din zeci de şcoli sunt în grevă de mai multe zile, solicită o întâlnire cu premierul Emil Boc, pentru găsirea unei soluţii privind plata salariilor, ei continuând şi vineri acţiunile de protest.

Adrian Năstase vrea sa-şi lanseze „Codul Zambaccian 3: Toate pânzele jos”, la ICCJ

Fostul premier Adrian Năstase a solicitat preşedintelui Înaltei Curţi aprobarea pentru a-şi lansa cartea "Codul Zambaccian 3: Toate pânzele jos", în sediul instanţei supreme, având în vedere timpul petrecut la ICCJ, unde este judecat în trei procese.

Baconschi: Românii din Japonia au la dispoziţie o cursă comercială Tarom pentru repatriere

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că MAE pune la dispoziţia românilor care doresc să se repatrieze din Japonia o cursă comercială a Tarom.

Oprea: Proiectele de locuinţe dezvoltate cu MDRT vor acoperi aproape integral necesarul MApN

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a declarat vineri într-o conferinţă de presă că proiectele privind construcţia de locuinţe derulate în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) vor acoperi 9.500 de unităţi din necesarul armatei, de 10.000 de locuinţe.

În urma exploziei de la o fabrică de cherestea din Neamţ există şi trei persoane rănite

Explozia produsă, vineri, la o fabrică de cherestea din localitatea Borleşti din judeţul Neamţ şi în urma căreuia doi muncitori au murit s-a soldat şi cu rănirea a trei persoane, care au suferit arsuri.

Explozie la o fabrică de cherestea, în Neamţ: Doi morţi şi trei răniţi

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, în urma unei explozii produse, vineri după-amiază, la o fabrică de cherestea din localitatea Borleşti din judeţul Neamţ.

Preşedintele CNAS: Medicii de familie, singurii care contestă contractul-cadru şi fac presiuni

Medicii de familie sunt singurii care contestă contractul-cadru şi fac presiuni deşi bugetul la spital a scăzut cu zece la sută, iar la ei este acelaşi, a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă.

Zeci de persoane au rupt uşile unui supermarket pentru a cumpăra zahăr la preţ redus

Zeci de locuitori ai municipiului Vulcan din Valea Jiului s-au înghesuit, vineri, să cumpere zahăr la preţ redus de la un supermarket din oraş, uşile magazinului fiind distruse din cauza aglomeraţiei.

Suceava:CE a avizat proiectul de înfiinţare a două depozite ecologice, investiţie de 50 de mil. euro

Comisia Europeană a aprobat finanţarea proiectului de înfiinţare a celor două depozite ecologice de deşeuri din judeţul Suceava, în valoare de 50 de milioane de euro, a declarat, vineri, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a menţionat că este cel mai mare proiect de acest gen din ţară.

Doi tineri care şi-ar fi omorât partenerul de afaceri ilegale dându-i foc într-o pădure, arestaţi

Doi tineri au fost arestaţi pentru omor deosebit de grav, de Tribunalul Dâmboviţa, după ce în vara anului trecut şi-au ucis un partener de afaceri ilegale, pe care l-au bătut, l-au călcat cu maşina şi i-au dat foc într-o pădure, iniţial cazul fiind considerat accident rutier cu autor necunoscut.

Expert în securitate nucleară: La un cutremur foarte mare centrala de la Cernavodă nu se prăbuşeşte, doar se opreşte

Lucian Biro, fost director al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), susţine, la Europa FM, că un cutremur de peste 8 grade pe scara Richter în România nu afectează centrala nucleară de la Cernavodă, centrala oprindu-se în cazul unui sesim foarte mare.

Poliţist de frontieră, acuzat că a permis ca un cuplu să treacă graniţa cu copilul lor fără acte

Un poliţist de frontieră de la PTF Cenad a fost deferit justiţiei, fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, pentru că ar fi cerut 450 de euro ca să permită unui cuplu să iasă din ţară cu copilul lor minor, pentru care nu aveau documente, informează Ministerul Public.

Udrea: Facem în fiecare an licitaţii pentru indicatoare turistice, dar câştigătorii nu le amplasează

Câştigătorii licitaţiilor din ultimii doi ani pentru amplasarea de indicatoare turistice nu au dus proiectele până la capăt, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, care apreciază că nu este simplu pentru turişti să se orienteze în România fără astfel de indicatoare.

Noul mitropolit al Clujului: În atenţia Bisericii trebuie să fie tinerii pentru că ţara îmbătrâneşte

Noul mitropolit al Clujului, Andrei Andreicuţ, a declarat, vineri, după alegerea sa în această funcţie, că vrea să continue "misiunea de excepţie" a IPS Bartolomeu, subliniind că în atenţia Bisericii Ortodoxe trebuie să se afle tinerii, pentru că "ţara îmbătrâneşte".

Britanic găsit vinovat pentru uciderea fiicei sale de cinci ani şi tentativă la ucidere a fiului său

Un britanic care, în urmă cu peste un an, a condus maşina în care se aflau copiii săi într-un râu îngheţat, cauzând moartea fiicei sale de cinci ani şi rănirea gravă a fiului său de şase ani, a fost găsit vinovat de instanţă, relatează The Independent.

Români din Ungaria vor să obţină cetăţenia română

O listă cu persoane din Ungaria - etnici români - care doresc să obţină cetăţenia română este în pregătire, a declarat, vineri, Eva Iova, româncă din Ungaria şi director al publicaţiei Foaia Românească, într-o teleconferinţă organizată de Cristian Diaconescu.

Peste 300 de oameni s-au călcat în picioare la deschiderea unui hipermarket la Drobeta Turnu Severin

Peste 300 de persoane s-au îmbulzit, vineri, la deschiderea unui hipermarket din Drobeta Turnu Severin, oamenii călcându-se în picioare şi încercând să forţeze uşa de la intrarea în magazin, transmite corespondentull MEDIAFAX.

Şeful Parchetului Măcin, mutat disciplinar pentru trei luni la Medgidia

Şeful Parchetului Judecătoriei Măcin, Elena Chiţu, a fost revocat din funcţie şi mutat disciplinat, pentru trei luni, la o altă unitate de Parchet, respectiv în Medgidia, de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Lider de sidicat din Pirelli Tyres, de vineri în greva foamei

Preşedintele Sindicatului "Speranţa" din Pirelli Tyres, Dragoş Stanciu, a intrat de vineri dimineaţa în greva foamei, protestând faţă de faptul că i-au fost ignorate demersurile pentru înregistrarea cazurilor de boală profesională dovedite sau pentru stabilirea unei grile de salarizare stimulativă.

Prim-procurorul Gheorghe Neagoe de la Parchetul Giurgiu, revocat din funcţie

Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Giurgiu, Gheorghe Neagoe, a fost revocat din funcţie, vineri, de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în urma comstatării unor deficienţe manageriale.

Şase persoane urmărite internaţional de Austria, Ungaria, respectiv Italia, prinse în România

Şase persoane urmărite internaţional de autorităţile din Austria, Ungaria şi, respectiv, Italia prin mandate europene de arestare, au fost prinse de poliţiştii români, în decurs de o zi.

Prejudiciu de 20.000 de lei la magazinul de bijuterii din Arad spart săptămâna trecută

Anchetatorii au stabilit că prejudiciul produs la magazinul de bijuterii din municipiul Arad care a fost spart săptămâna trecută este de 20.000 de lei, însă până acum nu au stabilit un cerc de suspecţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

MAI: Lambrino şi Cardaş, angajaţi în minister anterior blocării posturilor

Radu Lambrino, directorul adjunct al Clubului Sportiv Dinamo şi Marian Cardaş, şoferul ministrului Traian Igaş, au fost angajaţi în instituţie anterior intrării în vigoare a actelor normative referitoare la blocarea posturilor, precizează Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).