Social

Guvernul a decis să modifice din nou taxa auto, după ce CJCE a apreciat că sunt încălcate norme UE-2

Guvernul a decis ca, în aproximativ două săptămâni, să modifice din nou taxa de primă înmatriculare, după ce Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJUE) a apreciat că această taxă încalcă legislaţia Uniunii Europene, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Guvernul va modifica din nou taxa auto

Guvernul a decis ca, în aproximativ două săptămâni, să modifice din nou taxa de primă înmatriculare, după ce Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) a apreciat că această taxă încalcă legislaţia Uniunii Europene, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

CL Negreşti a aprobat redeschiderea spitalului orăşenesc şi transformarea lui în unitate privată

Consiliul Local Negreşti a aprobat, miercuri, redeschiderea spitalului din oraş, închis de Ministerul Sănătăţii la 1 aprilie, şi transformarea acestuia în spital privat, în asociere cu o clinică din Bucureşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE: Prefect de Dolj: Am început o evaluare a distrugerilor făcute de Petrom în judeţ

(adaugă reacţia companiei, în paragrafele 4-5)

Peste 500 de imigranţi ilegali, depistaţi de un scanner ultraperformant în două camioane în Mexic

Peste 500 de imigranţi ilegali au fost depistaţi, la începutul săptămânii, de poliţiştii de frontieră mexicani în Chiapas, în două camioane, cu ajutorul unul scanner ultraperformant pentru mijloace de transport, potrivit blogului New York Times.

Primarul din Târgu Mureş l-a reclamat pe Predoiu premierului, pentru că nu a răspuns unor adrese

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea (PDL), l-a reclamat premierului pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, pe motiv că nu i-a răspuns de aproape un an la adresele privind mutarea penitenciarului din centrul oraşului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O femeie a reclamat la CJPC că a găsit viermi în peştele cumpărat dintr-o piaţă din Braşov

O braşoveancă a sesizat, miercuri, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov, după ce a găsit viermi în peştele pe care l-a cumpărat dintr-o piaţă din Braşov, firma care a comercializat peştele urmând să fie amendată pentru neregula găsită.

Aproximativ 18.000 de pachete de ţigări de contrabandă, confiscate în urma unor percheziţii în Olt

Aproximativ 18.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost confiscate, miercuri, în urma a 11 percheziţii făcute de poliţişti în judeţul Olt, doi suspecţi reţinuţi urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Caracal cu propunere de arestare preventivă.

Patru români au fost arestaţi pentru furt în zona Valais din Elveţia

Poliţia din Valais a constatat în ultimele zile o creştere a furturilor comise prin distragerea atenţiei, patru români suspectaţi în unele din aceste cazuri fiind deja arestaţi la începutul lunii, relatează 20 minutes.ch.

Argeş: Un puternic incendiu a izbucnit la o hală dezafectată a unei foste fabrici de cherestea

Un puternic incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, la hală dezafectată a unei foste fabrici de cherestea din localitatea argeşeană Stâlpeni, iar la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş şi pompieri militari.

ICCJ îl trimite pe Ioan Mureşan la INEC pentru o probă de voce privind expertiza în dosarul său

Instanţa supremă a stabilit ca Ioan Avram Mureşan să se prezinte în 8 iunie la sediul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) pentru a i se lua o probă de voce de către specialişti, care să reprezinte etalonul în cadul expertizei cerute în dosarul său de corupţie.

Magistratul desemnat să judece dosarul Ioanei Maria Vlas de la Sibiu s-a declarat incompatibil

Magistratul desemnat să judece dosarul păgubiţilor FNI din Sibiu, în care a fost deferită justiţiei şi Ioana Maria Vlas, s-a declarat, miercuri, incompatibil, judecarea fiind amânată până în 22 iunie, termen până la care sunt aşteptaţi să se constituie parte civilă toţi păgubiţii care nu au făcut-o.

Miniştrii Igaş şi Vreme, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România de la Tg. Mureş

Miniştrii Traian Igaş şi Valerian Vreme vor participa, joi, la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) de la Târgu Mureş, la care au mai fost invitaţi şi alţi miniştri, premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CE întreabă cetăţenii cum poate fi redus consumul de pungi de plastic

Comisia Europeană doreşte să afle părerea cetăţenilor despre modalităţile prin care poate fi redus consumul de pungi de plastic la nivelul UE, Executivul european lansând în acest sens o consultare pe Internet care se va încheia în luna august.

Hoţii maşinii cântăreţului de muzică populară Tinu Vereşezan, audiaţi de poliţişti în Capitală

Membrii clanului "Austrianu", care i-au luat maşina cântăreţului de muzică populară Tinu Vereşezan inducându-l în eroare că îi vor plăti autoturismul, sunt audiaţi, miercuri, la sediul Direcţiei de Investigaţii Criminale (DIC), trei dintre suspecţi fiind puşi sub urmărire penală.

Jaf cu obiecte de artă: Tablouri de Grigorescu, Tonitza, Băncilă şi Baba, furate dintr-o locuinţă – VIDEO

Un bărbat a furat dintr-o casă din municipiul Piatra Neamţ nouă tablouri ale unor pictori români celebri, mai multe bibelouri din fildeş, un ceas din aur şi 1.450 de lei după ce a imobilizat-o pe proprietară, o femeie în vârstă de 72 de ani.

Primarul care a lipsit două luni de la lucru,obligat să revină după un control al Prefecturii Vaslui

Primarul comunei vasluiene Bogdăniţa, care a absentat de la serviciu aproximativ două luni, şi-a reluat activitatea în urma unui control al Prefecturii Vaslui prin care a fost ameninţat public că-şi va pierde mandatul dacă nu îşi exercită activitatea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Satu Mare: 10.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, găsite ascunse în valize într-un atutoturism

Un cetăţean ungar a fost prins, miercuri, în trafic în municipiul Satu Mare în timp ce transporta 10.000 de pachete cu ţigări ascunse în 15 valize şi în podeaua maşinii, acesta fiind cercetat pentru contrabandă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ITM Mureş: Muncitorul zdrobit în malaxor era angajat cu forme legale de doar câteva zile

Muncitorul care a fost zdrobit într-un malaxor la o fabrică de reciclare a materialelor plastice din Târgu Mureş era angajat cu forme legale de mai puţin de o săptămână şi finalizase instruirea pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă exact în ziua accidentului, afirmă reprezentanţii ITM Mureş.

Sinodul discută vineri atitudinea Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul românesc din Ierihon

Sfântului Sinod discută, vineri, situaţia Aşezământului românesc de la Ierihon şi relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului, după ce aceasta din urmă a reproşat nerespectarea canoanelor privind construirea lăcaşului.

Zeci de copaci seculari dintr-un parc din Alba Iulia, tăiaţi pe motiv că sunt atacaţi de putregai

Zeci de copaci seculari din Parcul Custozza din zona istorică a municipiului Alba Iulia vor fi tăiaţi, începând de miercuri, de echipele de muncitori care lucrează la reabilitarea zonei pe motiv că sunt atacaţi de putregai, măsura stârnind reacţii dure ale unei organizaţii ecologiste.

CE propune protecţie şi sprijin sporite pentru victimele infracţionalităţii din UE

Comisia Europeană propune o directivă care să asigure victimelor infracţionalităţii de pe teritoriul UE drepturi sporite: respect, protecţie, sprijin, compensaţii, despăgubiri şi acces la justiţie.

Doi fraţi din Alba sunt cercetaţi după ce ar fi furat din locuinţa tatălui lor 250.000 de euro

Doi fraţi în vârstă de 19 şi 21 de ani, din judeţul Alba, sunt cercetaţi de poliţişti după ce ar fi furat 250.000 de euro din locuinţa tatălui lor, bani care aparţineau cumnatului lor, cetăţean german, şi fuseseră daţi spre păstrare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DNA verifică împrejurările în care s-a descoperit aparatura de supraveghere autorizată de la CJ Iaşi

Direcţia Naţională Anticorupţie precizează, miercuri, că se fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost dezvăluite acte procedurale autorizate de judecător în dosarul privind CJ Iaşi, în care se fac acte premergătoare urmăririi penale privind suspiciuni de corupţie.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă scoate la concurs 160 de locuri pentru admiterea din 2011

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că la sesiunea de admitere din 2011 candidaţii pentru studii în domeniul situaţiilor de urgenţă vor concura pentru 160 de locuri, dintre care 40 la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti.

Nicolescu:Dosarul meu, fabricat de la cap la coadă la comandă politică, dar am încredere în justiţie

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, trimis în judecată, susţine că dosarul în care este anchetat este "fabricat de la cap la coadă la comandă politică" şi spune că are încredere în justiţie, fiind convins că magistraţii vor judeca doar pe probe, fără să fie influenţaţi de alte elemente

Laszlo Borbely: Programul „Casa Verde” pentru persoane fizice va fi reluat de la 1 iunie

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a anunţat, miercuri, că programul "Casa Verde" pentru persoane fizice va fi reluat de la 1 iunie, fiind depuse aproximativ 18.300 de dosare, din care aproape 15.000 au fost deja analizate.

Sibiu:Procesul pentru restituirea taxei de poluare pentru care s-a cerut opinia CJUE, repus pe rol

Procesul intentat de un sibian pentru restituirea taxei de poluare, pentru care s-a cerut punctul de vedere al CJUE, a fost repus pe rolul Tribunalului Sibiu, joi urmând să aibă loc prima înfăţişare, după ce magistraţii europeni au anunţat că OUG 50/2008 încalcă normele europene.

Vicepreşedinţii CJ Iaşi Adăscăliţei şi Chirilă, chemaţi la DNA. Camerele video ar fi fost instalate la cererea procurorilor anticorupţie

Vicepreşedintele CJ Iaşi Constantin Adăscăliţei, membru PSD, a declarat că a fost chemat, joi, la sediul DNA Iaşi, împreună cu celălalt vicepreşedinte al instituţiei, liberalul Victor Chirilă, dar că nu cunoaşte motivele pentru care trebuie să se prezinte în faţa procurorilor.

UPDATE: BCR a lansat un card de debit contacless prin care se poate plăti şi transportul în comun

(adaugă declaraţii ale oficialilor Visa Europe, detalii privind bonusurile acordate la cumpărături şi informaţii de background, în paragrafele 3, 6-7 şi 14)

Suceava: Patru răniţi după ce un autoturism s-a răsturnat în urma unui accident pe DN2

Patru persoane au fost rănite, miercuri, în judeţul Suceava, după ce şoferul autoturismului în care se aflau a pierdut controlul maşinii, iar aceasta s-a răsturnat în afara carosabilului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patru militari români răniţi în Afganistan la 1 mai, decoraţi cu emblema „Onoarea Armatei României”

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a conferit emblema "Onoarea Armatei României", cu însemn de război, celor patru militari români răniţi în Afganistan, la 1 mai, în timpul unei misiuni pe autostrada A1 din provincia Zabul.

RATB ar putea deveni societate comercială pentru a avea acces la fonduri UE

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) ar putea fi transformată în societate comercială, pentru creşterea independenţei şi acces la fonduri europene, a declarat, miercuri, directorul general al RATB, Adrian Criţ.

Prefect de Dolj: Facem o evaluare a tot ce înseamnă distrugere, pe care Petrom a făcut-o în judeţ

Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, afirmă că, împreună cu Agenţia Judeţeană de Protecţie a Mediului, a început o evaluare a "distrugerilor" pe care le-ar fi făcut compania Petrom-OMV în nordul judeţului, întrucât apa din fântâni nu este potabilă, iar terenurile agricole sunt infestate.

Şeful Serviciului de Expertiză Legală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Mureş rămâne în arest

Şeful Serviciului de Expertiză Legală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Mureş, Gheorghe Sămărghiţan, arestat săptămâna trecută pentru luare de mită, rămâne în arest întrucât Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, miercuri, recursul înaintat de acesta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dolj: Masterplanul pe apă în valoare de 150 de milioane de euro, fără TVA, scos la licitaţie

Autorităţile doljene anunţă scoaterea la licitaţie a Masterplanului de apă în valoare de 150 de milioane euro, fără TVA, proiect care a fost aprobat de Comisia Europeană şi prin intermediul căruia trei municipii, patru oraşe şi două comune vor beneficia de reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare

Două trenuri de marfă, blocate la Curtici din cauza protestului angajaţilor de la Electrificare CFR

Două trenuri de marfă care urmau să iasă din România prin vama arădeană Curtici sunt blocate, miercuri după-amiază, din cauza protestului declanşat de angajaţii Centrului de Electrificare CFR, care refuză reconectarea locomotivelor la tensiunea electrică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste jumătate din anchetele penale în domeniul silvic, încheiate fără persoane învinuite

Din cele peste 2.300 de dosare soluţionate în primele patru luni ale anului, privind infracţiuni în domeniul silvic, peste 1.200 au primit soluţii de neîncepere a urmăririi penale (NUP) sau de scoatere sub urmărire penală (SUP), în contextul în care numărul infracţiunilor în acest domeniu a crescut.

Surupăceanu: Îmi menţin afirmaţiile că Preşedinţia încurajează consumul de droguri

Deputatul social-democrat Mugurel Surupăceanu, dat în judecată de Traian Băsescu pentru o serie de afirmaţii considerate calomnioase de către preşedinte, a declarat că-şi menţine aceste susţineri, însă a precizat că ele au vizat Administraţia Prezidenţială, nu persoana şefului statului.

Şeful RATB cere municipalităţii majorarea preţului unei călătorii. Biletele RATB nu au mai fost scumpite din februarie 2008

Regia Autonomă de Transport Bucureşti solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti "din două în două săptămâni" majorarea preţului unei călătorii, existând încă din 2010 o solicitare privind creşterea preţului la 1,80 lei/călătorie, a declarat directorul general al RATB, Adrian Criţ.