Participarea la şedinţa de informare obligatorie privind medierea în civil, din 15 februarie

Prevederea legată de participarea la şedinţa de informare obligatorie cu privire la avantajele medierii în materie civilă va intra în vigoare la 15 februarie, odată cu noul Cod de procedură civilă, precizează Ministerul Justiţiei (MJ).

1579 afișări
Imaginea articolului Participarea la şedinţa de informare obligatorie privind medierea în civil, din 15 februarie

Participarea la şedinţa de informare obligatorie privind medierea în civil, din 15 februarie (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

"Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2013 a fost stabilită data de 15 februarie pentru intrarea în vigoare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură civilă. Pe lângă stabilirea acestei date, au fost reglementate şi o serie de alte măsuri, inclusiv în domeniul medierii. În ceea ce priveşte participarea la şedinţa de informare obligatorie cu privire la avantajele medierii, ordonanţa de urgenţa menţionată stabileşte că, în materie civilă, această dispoziţie urmează să intre în vigoare odată cu noul Cod de procedură civilă, adică la 15 februarie 2013", arată MJ, într-un comunicat de vineri.

Potrivit MJ, în mod similar prorogării până la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă a dispoziţiilor menţionate referitoare la şedinţa de informare în materie civilă, ordonanţa de urgenţă a reglementat şi prorogarea textului privind participarea la şedinţa de informare în cauzele penale până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, astfel încât acest element de noutate în materia medierii să fie implementat în contextul intrării în vigoare a noilor coduri procedurale.

De altfel, mai arată MJ, întreaga problematică a medierii în cauzele penale urmează a fi supusă dezbaterii parlamentare cu ocazia adoptării proiectului recent transmis Senatului (ca primă cameră sesizată) - "Proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale".

Ministerul precizează că urmează ca forul legiuitor să decidă în cadrul dezbaterilor parlamentare referitor la aspectele legate de participarea la şedinţa de informare privind avantajele medierii în cauzele penale.

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a explicat, anterior, că prima dispoziţie din Legea medierii amendată prin ordonanţă este cea în materie de procedură civilă, referitoare la faptul că părţii care nu merge la şedinţa de informare recomandată de instanţă i se va anula acţiunea ca inadmisibilă.

În privinţa celei de-a doua dispoziţii, privind cauzele penale, Pivniceru a precizat că se urmărea recomandarea şedinţei de informare legat de infracţiuni pentru care exista posibilitatea împăcării părţilor, printre acestea numărându-se violul şi vătămările.

În 25 ianuarie, ministrul Justiţiei spunea că "medierea nu a fost introdusă ca obligaţie", iar aceasta "va rămâne o opţiune a celui care va apela la ea", explicând că instanţele au introdus doar obligaţia părţilor de a merge la şedinţa de informare privind medierea, şedinţă care va fi gratuită.

"Medierea nu a fost introdusă ca obligaţie. Medierea va rămâne o opţiune a celui care va apela la ea, numai că instanţele au introdus obligaţia părţilor de a merge la şedinţa de informare la mediere, ceea ce este cu totul alt lucru. Acum, în schimb, vom analiza din nou legea medierii să vedem dacă toate cauzele, în special cele în materie penală, sunt susceptibile de a fi soluţionate prin mediere. În rest, medierea rămâne o opţiune", a afirmat Pivniceru.

Instituţia medierii este reglementată prin Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Prin dispoziţiile Legii 115/2012 s-a instituit obligativitatea informării cu privire la mediere pentru fiecare persoană (fizică sau juridică) care îşi propune deschiderea unui proces judiciar în anumite domenii expres prevăzute de lege.

Aceeaşi obligativitate este prevăzută şi pentru părţile care se află deja cu o cauză pe rolul instanţelor de judecată.

În acest sens, părţile sunt obligate să parcurgă o şedinţă de informare cu privire la mediere.

Instanţele sunt şi ele obligate să solicite, tuturor părţilor din dosar, dovada parcurgerii acestei sedinţe de informare.

Legea 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator a fost publicată în Monitorul Oficial în 9 iulie 2012.

Legea medierii prevede obligativitatea părţilor de a asista la o şedinţă de informare asupra "avantajelor medierii" înainte de judecarea cauzei în faţa instanţei.

Astfel, potrivit modificărilor aduse Legii medierii, dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoanele fizice sau juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind medierea, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

În litigiile ce pot face obiectul medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii în următoarele materii: în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenta unui prejudiciu, ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor; în materia dreptului familiei, în situaţiile prevăzute la art. 64; în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură; în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă; în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 de lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la Registrul Comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedurile prevăzute la art. 999-1018 din Codul de procedură civilă; în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu condiţia ca victima să îşi exprime consimţământul de a participa la şedinta de informare împreună cu făptuitorul.

Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii într-o anumită materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.

Pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privitoare la continuarea căsătoriei, partajul de bunuri comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părţilor la întreţinerea copiilor sau orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturile de care ei pot dispune potrivit legii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici