Paşcani: Tăriceanu a inspectat ridicarea digurilor pe Siret

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a inspectat, duminică după-amiază, la Paşcani, modul în care sunt derulate lucrările de înălţare a digurilor pe Siret, însă nu a dat nicio declaraţie presei, el părăsind deja zona.

21 afișări
Imaginea articolului Paşcani: Tăriceanu a inspectat ridicarea digurilor pe Siret

Paşcani: Tăriceanu a inspectat ridicarea digurilor pe Siret (Imagine: Mediafax Foto)

Tăriceanu a ajuns la Paşcani, în jurul orei 16.00, venind de la Rădăuţi cu un elicopter. Premierul s-a deplasat la marginea municipiului Paşcani, în zona în care se efectuează lucrările pentru consolidarea digului, a discutat câteva minute cu autorităţile locale, apoi s-a deplasat la sediul firmei Kosarom din Paşcani, pentru a mânca.

Premierul a părăsit localitatea în jurul orei 17.00. Tăriceanu nu a făcut nicio declaraţie presei, cei care îl însoţeau spunând că tot ce avea de comunicat pe tema inundaţiilor a făcut-o în cursul dimineţii la Rădăuţi.

La Paşcani, premierul a vrut să verifice modul în care sunt derulate lucrările de înălţare a digurilor pe Siret. Aici s-au aflat şi miniştrii Mediului, Internelor şi Educaţiei. Premierul Tăriceanu a vizitat anterior şi zonele inundate din judeţul Suceava.

Mii de persoane din zona Lunca Paşcani - un cartier mărginaş al municipiului Paşcani - au fost evacuate duminică, pentru că în cursul serii este aşteptată o puternică viitură pe râul Siret.

Hidrologii au anunţat că debitul Siretului ar putea depăşi, după ora 16.00, 2.000 mc/s, în dreptul municipiului Paşcani (suburbia Lunca).

Debitul râului Siret a atins punctul maxim în dreptul municipiului Paşcani vineri noaptea, în jurul orei 2.00, fără însă a produce pagube, autorităţile spunând că lucrările de consolidare a malurilor râului au avut efectul scontat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici