Patru dintre suspecţii audiaţi în cazul uciderii poliţistului de frontieră au fost eliberaţi

Patru dintre cei cinci tineri care erau suspecţi în cazul uciderii unui poliţist de frontieră de la Sânnicolau Mare au fost eliberaţi deoarece nu au existat probe care să indice că aceştia au participat la crimă, în timp ce pe numele tânărului prins în Ungaria a fost emis mandat de arestare.

38 afișări
Imaginea articolului Patru dintre suspecţii audiaţi în cazul uciderii poliţistului de frontieră au fost eliberaţi

Patru dintre suspecţii audiaţi în cazul uciderii poliţistului de frontieră au fost eliberaţi

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, cei patru tineri prezentaţi procurorilor sâmbătă seară au fost audiaţi în calitate de martori, până în jurul orei 01.30, după care au fost eliberaţi deoarece "nu au existat probe care să indice că aceştia au participat la uciderea poliţistului", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pop a mai precizat că cel de-al cincilea tânăr, Gheorghe Breazu, considerat principalul suspect în cazul uciderii poliţistului de frontieră şi prins la Szeged, localitate aflată la aproximativ 45 de kilometri de graniţa cu România, se află în continuare pe teritoriul Ungariei, urmând să fie adus în România în aproximativ cinci zile.

Pe numele acestuia, procurorii au emis un mandat de arestare în lipsă.

"Cei patru aduşi aseară (sâmbătă seara - n.r.) la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş au fost audiaţi în calitate de martori şi nu au primit ordonanţe de reţinere. Pentru cel de-al cincilea s-a dat mandat de arestare în lipsă şi mandat european de arestare. Acestea sunt procedurile pentru aducerea lui în România", a spus Pop.

Potrivit Poliţiei Timiş, trei din cei patru tineri eliberaţi sunt minori - unul are 16 ani, iar doi au 17 ani. Cel de-al patrulea tânăr eliberat are 19 ani.

În ceea ce îl priveşte pe principalul suspect, Gheorghe Breazu, în vârstă de 19 ani, acesta are antecedente penale.

Potrivit site-ului Judecătoriei Sânnicolau Mare, în 2007 tânărul, care era minor, a fost condamnat pentru furt calificat, fiind eliberat condiţionat la începutul anului trecut, înainte de a împlini 18 ani.

Poliţistul de frontieră Tiberiu Sârbu de la Sânnicolau Mare a fost găsit împuşcat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în faţa unui service din localitate, lângă maşina sa, agentului fiindu-i luat pistolul din dotare, cu care se presupune că a fost împuşcat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici