Patru doctori din Craiova, detaşaţi la Slatina

Patru medici de la Spitalul Judeţean din Craiova vor fi detaşaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Slatina, unde în prezent mai există un singur doctor, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al spitalului din Slatina, dr. Cristina Bontescu, în urma unei şedinţe a conducerii unităţii.

1177 afișări
Imaginea articolului Patru doctori din Craiova, detaşaţi la Slatina

Patru doctori din Craiova, detaşaţi la Slatina (Imagine: Mediafax Foto)

Medicul Cristina Botescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean din Slatina din cei patru medici care asigurau asistenţa a mai rămas unul singur. Ea a precizat că pentru a asigura continuitatea asistenţei medicale la UPU acest medic va fi ajutat de alţi patru doctori de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, care vor fi transferaţi la Slatina.

Conducerea Spitalului Judeţean din Craiova solicită Ministerului Sănătăţii să declasifice Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi să desfiinţeze Unitatea de Primiri Urgenţe a unităţii, în cazul în care medicii din Slatina nu vor accepta condiţiile puse de doctorii craioveni.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova, medic Cristina Calangiu, a declarat luni, că se va deplasa personal la Slatina pentru a vedea care este situaţia.

"Azi (luni – n. r.), am aflat că un alt medic de pe UPU s-a internat cu nu ştiu ce probleme. Acum a mai rămas un singur medic pe urgenţe. Aşa ceva nu se poate. Mă duc să văd şi eu ce se întâmplă la Slatina”, a declarat Cristina Calangiu.

Potrivit sursei citate, conducerea SJU Craiova a propus ca alături de medicul specialist asupra căruia se convenise ca să fie detaşat de la Craiova la Slatina să mai fie trimişi trei medici rezidenţi, care urmează să dea examen în luna martie pentru a-şi obţine specializarea în medicină de urgenţă.

"Eu am propus ca în această nouă situaţie să trimitem la Slatina un medic specialist, aşa cum se hotărâse, şi alţi trei medici rezidenţi. Rezidenţii ar urma să facă gărzi la spital alături de medicii de acolo. Cum nu prea mai sunt medici pe urgenţă, vor face cu orice fel de medic specialist de acolo, de preferinţă de ATI pentru că au pregătire apropiată de medicina de urgenţă”, a mai spus managerul SJU Craiova.

Cristina Calangiu susţine că, în cazul în care nu vor fi acceptate aceste condiţii, conducerea SJU Craiova va solicita în scris Ministerului Sănătăţii declasificarea unităţii spitaliceşti de la Slatina şi desfiinţarea UPU.

“Dacă deplasăm mai mulţi medici specialişti de la Craiova înseamnă să rămânem noi în deficit de oameni şi aşa ceva nu se poate. Acum scriu la o adresă către minister în care venim cu aceste propuneri, iar dacă nu se acceptă vom solicita declasarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi desfiinţarea UPU. Să se întoarcă la gărzile care se făceau odată, iar medicii să coboare de pe secţii atunci când sunt urgenţe. Cel puţin până se rezolvă situaţia. Am înţeles că cei de la Slatina ar fi de acord cu prima variantă", a mai spus Cristina Calangiu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Slatina a precizat că nu s-a revenit asupra deciziei privind desfacerea contractelor de muncă pentru directorul medical al spitalului, Ion Brătoi, şi şeful UPU, Ecaterina Buzău, iar în acest sens a fost informată şi comisia de anchetă a Ministerului Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, Colegiul Medicilor a solicitat copii ale actelor de control ale comisiei din Ministerul Sănătăţii, care vor fi transmise în cursul acestei zile. Purtătorul de cuvânt al spitalului a mai spus că în prezent se aşteaptă rezultatele cercetărilor Colegiului Medicilor din România.

Un bolnav de 62 de ani, din judeţul Olt, care a fost plimbat aproape patru ore între secţiile Spitalului Judeţean din Slatina, a murit, joi, fără ca vreun medic să îi acorde tratamentul necesar.

Comisia condusă de ministrul Sănătăţii a decis, în urma anchetei, eliberarea din funcţie a directorului executiv al ASP Olt şi a managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Olt, iar directorului medical al SJU, medicilor de gardă şi asistentei-şefe de tură ce au examinat pacientul care a murit la UPU a spitalului le-au fost desfăcute contractele de muncă.

La rândul său, Colegiul Medicilor Olt a declanşat o anchetă în acest caz.

De asemenea, Colegiul Medicilor din România (CMR) a început propria anchetă în cazul bărbatului care a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, dar şi una în legătură cu deciziile Ministerului Sănătăţii, potrivit preşedintelui CMR, Vasile Astărăstoae.

Citeşte şi:

CFM: Ministrul Sănătăţii nu are dreptul să desfacă contracte de muncă

Colegiul Medicilor sesizează organismele internaţionale despre ancheta de la spitalul Slatina

Destituiri şi contracte de muncă desfăcute, la SJU Slatina (Video)

Colegiul Medicilor a început propria anchetă în cazul bărbatului mort la Slatina

Un bolnav a murit după ce a fost pasat de la un spital la altul

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici