Patru persoane au fost împuşcate în cartierul Giuleşti din Capitală

Patru persoane au fost împuşcate în cartierul Giuleşti, cu o armă cu bile de cauciuc, în urma unui conflict spontan izbucnit între două grupuri, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.

700 afișări
Imaginea articolului Patru persoane au fost împuşcate în cartierul Giuleşti din Capitală

Patru persoane au fost împuşcate în cartierul Giuleşti din Capitală (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit lui Alexandru Niculae, între două grupuri de persoane a avut loc o altercaţie, în cartierul Giuleşti. Conflictul a degenerat şi patru persoane au fost împuşcate cu o armă cu bile de cauciuc.

La faţa locului au ajuns poliţişti de la Secţia 4, care continuă cercetările în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Siutaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat, pentru MEDIAFAX, că două persoane împuşcate au fost duse la Spitalul Elias şi una a fost transportată la Spitalul Universitar.

Potrivit lui Vasile Daniel, ISU Bucureşti a fost sesizat despre acest incident în jurul orei 20.15, prin numărul unic de urgenţă 112. La faţa locului au ajuns trei echipaje ale ISU Bucureşti.

Persoanele rănite sunt conştiente, fiind în afara oricărui pericol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici