Paula Iacob a colaborat cu Securitatea - surse CNSAS

Avocata Paula Iacob din cadrul Baroului Bucureşti, fost apărător al familiei Ceauşescu, a colaborat cu fosta poliţie politică din regimul comunist, a apreciat CNSAS, Colegiul instituţiei luând, săptămâna trecută, decizia de a trimite Tribunalului Bucureşti o notă de constatare în acest sens.

82 afișări
Imaginea articolului Paula Iacob a colaborat cu Securitatea - surse CNSAS

Paula Iacob a colaborat cu Securitatea - surse CNSAS (Imagine: Mediafax Foto)

"Colegiul a decis că doamna Paula Iacob, verificată în contextul candidaturii sale pentru Parlament în alegerile din toamna trecută, a colaborat cu Securitatea. Conform legii, CNSAS va trimite nota de constatare la instanţă pentru a fi confirmată", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din CNSAS.

Aceleaşi surse au mai spus că decizia Colegiului a fost luată în şedinţa de joi, 7 mai.

Contactată de MEDIAFAX, Paula Iacob s-a declarat "contrariată" de hotărârea CNSAS, susţinând că nu a dat niciodată vreo notă informativă şi nu a semnat niciodată un angajament cu Securitatea.

"Din contră, am avut numai probleme cu Securitatea", a spus Paula Iacob, arătând că avea "o rudă" care lucra la postul de radio "Europa Liberă".

Aceasta şi-a amintit totuşi că, în urmă cu mai mulţi ani, a fost vizitată acasă de "cineva de la Securitate", care i-a pus nişte întrebări legate de o călătorie în străinătate din care tocmai se întorsese.

Paula Iacob susţine însă că a fost vorba de o discuţie şi că nu a semnat vreun document.

"Aşa erau procedurile atunci. Nu mai ţin minte numele persoanei care a venit la mine, însă ţin minte că nu am semnat niciun document. Totuşi, sunt jurist, aş fi ţinut minte", a declarat Iacob.

Avocatul a mai spus că aşteaptă cu interes procesul în care instanţa va fi chemată să confirme sau să infirme decizia CNSAS.

Paula Iacob a ţinut să arate că, după opinia sa, decizia CNSAS este o încercare de a lovi nu în persoana sa, ci în arhiepiscopul Teodosie, pe care-l apără în scandalul legat de o posibilă luare de mită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici