Pensionarii: Cei cu pensii mai mici de 1.500 de lei să fie excluşi de la coplata serviciilor medicale

Pensionarii cer ca cei cu pensii de până la 1500 de lei să nu participe la coplata pentru prestaţiile sanitare şi solicită Ministerului Sănătăţii să le explice ce înseamnă această cotă parte.

116 afișări
Imaginea articolului Pensionarii: Cei cu pensii mai mici de 1.500 de lei să fie excluşi de la coplata serviciilor medicale

Pensionarii: Cei cu pensii mai mici de 1.500 de lei să fie excluşi de la coplata serviciilor medicale (Imagine: Elvira Gheorghiţă/Mediafax Foto)

Pensionarii au mai cerut Ministerului Sănătăţii să adopte unele măsuri privind îmbunătăţirea asistenţei medicale şi procesului medical pentru vârstnici, de exemplu accesul sporit la unităţile sanitare, la efectuarea analizelor medicale, completarea listei de medicamente compensate şi gratuite ca şi ieftinirea acestora precum şi dezvoltarea reţelei comunitare geriatrice.

Preşedintele Consiliului Naţional al Persoanelor Vâstnice, Miron Niculescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că ar trebui format un pachet minim de servicii obligatorii, dar se doreşte ca şi pensionarii să participe la cheltuielile pentru asistenţa sanitară, iar cei care au o pensia minimă de 1500 de lei să nu plătească aceste sume.

Pe de altă parte, pensionarii cer indexarea periodică a pensiilor în raport cu indicele inflaţiei comunicat de Institutul Naţionat de Statistică şi ridicarea pragului de impozitare a pensiilor la cel puţin 2,5 puncte de pensie.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a promis pensionarilor că de la 1 octombrie se va produce această indexare a punct de pensiilor cu 2 % astfel încât punctul de pensie va ajunge la 43,2 % din salariul mediu brut.

De asemenea, pensionarii mai cer majorarea numărului de bilete pentru tratament balnear, în sezonul cald, pentru pensionari, reducerea tarifelor acestora în cazul pensionarilor cu pensii minime precum şi instituirea celei de-a 13-a pensii şi plata acesteia în două tranşe, de Crăciun şi de Paşti.

Totodată, Miron Niculescu a mai cerut modificarea legislaţiei actuale, astfel încât soţul supravieţuitor să beneficieze, lunar, de 25% la sută din pensia persoanei decedate pentru că unele cheltuieli sunt constante.

Din datele comunicate de pensionari în România sunt 450.316 de pensionari din sistemul public, iar împreună cu agricultorii sunt 790.487 care au o pensie până la 300 lei. Până la 350 de lei beneficiază 664.087 din sistemul public, iar în total 1150312. Până la 450 de lei adică echivalentul coşului lunar de consum primesc în sistemul public 1224036, iar în total 2004214. Echivalentul salariului minim pe economie respectiv până la 600 de lei beneficiază 2111665 din sistemul public, iar în total 2916884.

În România, în mai 2009, erau 4.706.421 de pensioanri, iar pensia medie este 709 lei.

Guvernul a aprobat, miercuri, introducerea tichetelor de sănătate reprezentând contribuţia personală la plata serviciilor medicale, în limita unui plafon maxim anual de 600 lei, a anunţat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici