Percheziţii la Suceava, fiind vizaţi hoţi de motorină din rezervoarele camioanelor

Nouă percheziţii au loc, vineri dimineaţă, în mai multe localităţi din judeţul Suceava, la locuinţele unor suspecţi de furturi de motorină din rezervoare ale camioanelor, în acest caz fiind vizate zece persoane.

514 afișări
Imaginea articolului Percheziţii la Suceava, fiind vizaţi hoţi de motorină din rezervoarele camioanelor

Percheziţii la Suceava, fiind vizaţi hoţi de motorină din rezervoarele camioanelor (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că percheziţiile au loc în nouă localităţi din apropierea municipiului Suceava, fiind vizate zece persoane suspectate că ar fi furat motorină din rezervoarele unor camioane.

În urma cercetărilor făcute din luna iulie şi până în prezent s-a stabilit că gruparea a furat o cantitate de aproximativ şapte tone de motorină din rezervoare ale unor camioane.

Hoţii identificau camioane româneşti parcate în curţile unor societăţi, dar şi autotrenuri străine staţionate în parcări, iar pe timpul nopţii deschideau rezervoarele, de unde furau motorina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici