Perioada de 40 de ani pentru pensionarea anticipată ar putea fi păstrată în Legea pensiilor

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Mihail Şeitan, a declarat că propunerea sindicatelor, de a nu creşte vârsta de pensionare anticipată odată cu majorarea vârstei standard de pensionare, ar putea fi luată în considerare în Legea privind sistemul unitar de pensionare.

115 afișări
Imaginea articolului Perioada de 40 de ani pentru pensionarea anticipată ar putea fi păstrată în Legea pensiilor

Perioada de 40 de ani pentru pensionarea anticipată ar putea fi păstrată în Legea pensiilor (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

Mihail Şeitan a precizat că reprezentanţii sindicatelor au solicitat ca vârsta de pensionare anticipată să nu crească odată cu vârsta standard de pensionare, iar acest lucru ar putea fi luat în considerare, întrucât sistemul de pensionare anticipată îi recompensează pe cei care au lucrat foarte mult, reducându-le vârsta.

"Proiectul prevede că dacă vârsta standard de pensionare se majorează, creşte şi cea anticipată. Putem lua în considerare păstrarea perioadei de 40 de ani. Pensionarea anticipată este un fel de premiu al sistemului", a declarat secretarul de stat.

În cadrul discuţiilor de vineri, de la Ministerul Muncii, sindicatele au propus să fie ameliorate condiţiile pensionării anticipate, ca vârsta de pensionare să fie egală între bărbaţi şi femei, respectiv 64 de ani, să fie incluse în sistemul public de pensii şi profesiile liberale, nefiind de acord cu decuplarea punctului de pensii de salariul mediu pe economie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici