Peste 12.000 de pelerini se roagă joi la Mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca

Peste 12.000 de pelerini se roagă, joi, la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, unde este înmormântat părintele Arsenie Boca, "sfântul neîncoronat al Ardealului", iar alţi credincioşi continuă să vină la ceremoniile oficiate pentru a marca 24 de ani de la moartea acestuia.

1584 afișări
Imaginea articolului Peste 12.000 de pelerini se roagă joi la Mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca

Peste 12.000 de pelerini se roagă joi la Mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca (Imagine: Ghita Porumb/ Arhiva Mediafax Foto)

Pelerini din toate colţurile ţării au început să sosească la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, unde este înmormântat părintele Arsenie Boca, "sfântul neîncoronat al Ardealului", încă de miercuri după-amiază, cu autocare sau maşini particulare.

Autocarele au dus credincioşii până aproape de mănăstire, apoi şoferii au făcut cale întoarsă spre parcările amenajate special pentru a nu se produce blocaje.

Câteva sute de credincioşi şi-au petrecut noaptea de miercuri spre joi în rugăciune, în apropierea mormântului părintelui Arsenie Boca, trecut în nefiinţă în urmă cu 24 de ani.

La primele ore ale dimineţii de joi, alte câteva mii de credincioşi s-au îndreptat spre Mănăstirea Prislop, astfel că în timpul slujbei oficiate de 16 preoţi, între care şi PS Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei, numărul celor prezenţi a depăşit 12.000 de persoane.

În timpul slujbei, mii de credincioşi s-au îndreptat spre cimitirul unde este îngropat părintele Arsenie Boca şi au aşteptat cu flori în mâini şi lumânări pentru a putea spune o rugăciune la mormânt şi pentru a atinge crucea de la căpătâi.

Cei mai mulţi dintre credincioşi spun că rugăciunile pe care le-au rostit la Mănăstirea Prislop le-au adus liniştea în familie şi i-au ajutat să treacă peste momente de cumpănă.

Mariana Mihăilă, din Constanţa, a venit la Mănăstirea Prislop cu un grup de enoriaşi pentru a se ruga la mormântul lui Arsenie Boca.

"Este a doua oară când vin să mă rog la Prislop. Am fost bolnavă şi am venit şi m-am rugat pentru o minune. Acum mă simt mult mai bine şi cred că rugăciunile şi credinţa m-au ajutat mai mult decât tratamentele medicale. Acum fiica mea, de 25 de ani, se află într-un moment de cumpănă şi rugăciunile mele sunt îndreptate pentru liniştea ei", a spus femeia.

Soţii Emilia şi Mihai Linca, din Oradea, spun că ani în şir s-au rugat să aibă un copil, iar anul trecut, după ce femeia s-a rugat la mormântul părintelui Boca, tratamentele medicale au reuşit, iar acum au un băieţel sănătos.

"Ne-am fi dorit să venim împreună cu fiul nostru la mormântul părintelui Arsenie Boca pentru a-i mulţumi pentru darul de preţ pe care ni l-a făcut. Copilul e prea mic şi afară e foarte frig. Avem de gând ca în primăvară să venim împreună cu el pentru a-i mulţumi toţi lui Dumnezeu", a spus Emilia Linca.

Până la ora 11.00, peste 12.000 de credincioşi s-au rugat la mormântul părintelui Boca, însă forţele de ordine se aşteptă ca până la finalul zilei în zonă să ajungă peste 15.000 de pelerini.

"Atmosfera a fost una de linişte şi calm. Credincioşii au înţeles că trebuie să păstreze ordinea la Mănăstirea Prislop. Pelerinii vin în continuare şi credem că vor fi peste 15.000 de oameni care se vor ruga astăzi (joi - n.r.) la mănăstire", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu.

În 28 noiembrie se împlinesc 24 de ani de la trecerea în nefiinţă a părintelui Arsenie Boca, fost stareţ al Mănăstirii Prislop. Pentru convingerile sale, preotul, născut în 1910, a fost arestat, torturat de fosta Securitate şi apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, ardelenii îl consideră pe Arsenie Boca "sfântul neîncoronat al Ardealului".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici