Peste o sută de nave, blocate pe Dunăre din cauza gheţii - GALERIE FOTO

Peste o sută de nave încărcate cu cereale sunt blocate, miercuri seară, pe Dunăre, din cauza stratului gros de gheaţă, navigaţia pe fluviu fiind oprită între porturile Bechet şi Orşova.

421 afișări
Imaginea articolului Peste o sută de nave, blocate pe Dunăre din cauza gheţii - GALERIE FOTO

Peste o sută de nave, blocate pe Dunăre din cauza gheţii. Navigaţia, oprită între Bechet şi Orşova (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorul Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin, Mihai Ghiba, a declarat că, miercuri, s-a luat măsura închiderii porturilor Bechet şi Calafat, astfel că în zonă se aşteaptă să se formeze coloane de tiruri care nu vor putea trece Dunărea cu bacurile.

De altfel, navigaţia pe Dunăre este închisă între porturile Bechet şi Orşova.

"Navigaţia între kilometri 1075 - 655 este închisă. Practic ultimele mişcări s-au făcut în această dimineaţă în porturile Bechet şi Calafat. Bacurile nu mai pot să treacă Dunărea", a explicat Ghiba.

El a precizat că pe Dunăre, între Bechet şi Orşova, au rămas acostate în porturi sau în larg, 119 nave încărcate cu cereale sau diverse mărfuri.

GALERIE FOTO

Astfel, 19 nave sunt blocate la Calafat, 40 sunt blocate în Portul Drobeta Turnu Severin, 26 se află în Portul Orşova, opt în apropiere de Orşova, iar celelalte la Bechet.

"Stratul de gheaţă pe Dunăre este mult diferit de la o zonă la alta. De la câţiva centimetri poate ajunge la câţiva metri pentru că gheaţa care pluteşte se poate aşeza în straturi. Oricum el va creşte în grosime, având în vedere scăderile de temperatură care se aşteaptă pentru perioada următoare până la sfârşitul lunii", a mai spus Ghiba.

În cazul echipajelor de pe navele care nu au reuşit să acosteze în porturi şi au rămas în larg, dacă vor cere ajutor, echipaje din cadrul Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin vor face dane de legătură prin gheaţă pentru a ajunge la ele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici