PF Daniel donează 50.000 de lei pentru refacerea Bisericii Sf. Pantelimon, afectată de incendiu

PF Daniel donează 50.000 de lei pentru refacerea Bisericii Sfântul Pantelimon, afectată de incendiul de luni seara, iar mai multe locaşuri de cult din Capitală, autorităţile locale şi enoriaşi au promis sprijin pentru reluarea slujbelor la sfârşitul acestei săptămâni.

400 afișări
Imaginea articolului PF Daniel donează 50.000 de lei pentru refacerea Bisericii Sf. Pantelimon, afectată de incendiu

PF Daniel donează 50.000 de lei pentru refacerea Bisericii Sf. Pantelimon, afectată de incendiu (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"Necazul care s-a abătut asupra bisercii noastre ne-a arăt solidaritatea preoţilor, credincioşilor autorităţilor locale şi a echipei de pompieri. Mai mult, azi am fost informaţi că PF Daniel ne trimite 50.000 de lei pentru refacerea Bisericii. Mulţumim Preafericirii Sale, multumim tuturor celor care ne-au întins o mână de ajutor", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, preotul paroh Marian Constantinescu.

Potrivit parohului, enoriaşii au muncit continuu luni noaptea adunând bucăţile de turlă care s-a prăbuţit, iar marţi au spălat toate covoarele din interior. De asemenea, autorităţile locale au început deja lucrări pentru realizarea unui acoperiş provizoriu, primarul sectorului 2 fiind încă de luni noaptea prezent la biserică, după ce a aflat de incendiu.

"Am reuşit să salvăm toate obiectele de cult, icoane de preţ, cărţile liturgice. Cu ajutorul tuturor, slujbele de sâmbătă şi duminică se vor desfăşura după programul obişnuit", a mai spus preotul. În Biserica Sfântul Pantelimon vin la slujbe permanent aproape 300 de credincioşi.

Biserica Sfântul Pantelimon din Capitală a ars, luni seară, incendiul fiind stins la 23.25, după aproximativ trei ore de intervenţii. În urma incendiului s-a prăbuşit o parte considerabilă din turla bisericii, căzând şi candelabrul.

În urma incendiului nu au fost înregistrate victime.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici