- Home
- Social
- (25.05.2015, 09:55)
- Alexandra Vladescu - Mediafax
Ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină până mâine seară. INFORMAREA emisă de meteorologi
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de luni de la ora 14.00 până marţi la ora 20.00. În unele zone cantităţile de apă care vor cădea vor depăşi 30-40 de litri pe metru pătrat.
Urmărește
8022 afișări
Ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină până mâine seară. INFORMAREA emisă de meteorologi (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)
În după-amiaza zilei de luni şi în noaptea de luni spre marţi în Maramureş, Crişana, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi local în nordul Moldovei, în Oltenia şi în zonele de munte vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi pe spaţii mici 30...40 l/mp.
În cursul zilei de marţi, 26 mai, va mai ploua cu precădere în nordul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi munte, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 l/mp.
Administraţia Naţională de Meteorologie emisese duminică o informare de instabilitate atmosferică valabilă până marţi, la ora 9.00.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Explozie la Muzeul Drents, Olanda: Coiful de la Coţofeneşti şi alte trei brăţări dacice au fost furate / Reacţiile politicienilor / Dosar penal deschis din oficiu
-
Raluca Turcan, fostul ministru al Culturii: Nu ministerul decide conţinutul colecţiilor
-
Ceaţa afectează circulaţia pe drumurile din ţară. Ce recomandă poliţistii
În noaptea de duminică spre luni au fost sub avertizare de ploi şi vijelii Banatul, Oltenia, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi zonele montane aferente.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe