Poiana cu Narcise din Munţii Rodnei a început să înflorească

  • Poiana cu Narcise din Munţii Rodnei a început să înflorească. Stadiul de înflorire este de 10%, perioada de maximă înflorire fiind aşteptată la sfârşitul săptămânii viitoare.
  • Jandarmii montani Rodna anunţă că patrulează în zonă pentru a le oferi sprijin turiştilor care o vizitează.
1235 afișări
Imaginea articolului Poiana cu Narcise din Munţii Rodnei a început să înflorească

Poiana cu Narcise din Munţii Rodnei a început să înflorească

„Având în vedere faptul că narcisele au început să înflorească, turiştii, dar şi localnicii vizitează Poiana cu Narcise care este protejată de lege. Florile nu pot fi rupte sau scoase din rădăcină”, informează Jandarmeria Bistriţa-Năsăud.

Jandarmii adaugă că, momentan, narcisele se află la începutul perioadei de înflorire, ca urmare au fost verificate traseele care duc în poiană. În fiecare an foarte multe persoane vizitează poiana, mai ales în perioada de maximă înflorire.

Rezervaţia naturală aflată în Munţii Rodnei are o suprafaţă de 5 ha şi reprezintă o poiană cu narcise (Narcissus angustifolius), protejată de lege, pe versantul estic al muntelui Saca, la o altitudine de 1600 m, într-o asociaţie dominată de Barba Ursului.

Pe muntele Saca din masivul cristalin al Rodnei se poate ajunge plecând din localitatea Valea Vinului, situat la 8 km de Rodna. Din Valea Vinului pleacă către muntele Saca două poteci mai accesibile: prima urcă spre vest spre Dealul Popii iar a doua urmăreşte Valea Secii şi apoi urcă pe versantul sudic al Dealului Popii. Drumul până la Vârful Saca durează 3 ore din Valea Vinului.

Momentan, stadiul de înflorire este de 10%, perioada de maximă înflorire va fi la sfârşitul săptămânii viitoare şi pe perioada vacanţei de 1 iunie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici