Ponta: Când am auzit de proiectul ELI în 2011, comentatori politici au râs

Premierul Victor Ponta, prezent la lansarea proiectului european ELI-NP, cel mai mare laser din lume, a afirmat că a auzit de proiect în urmă cu doi ani, când mulţi comentatori politici au ironizat capacitatea României de a derula investiţia, printre cei care au crezut fiind însă comisarul UE Hahn.

571 afișări
Imaginea articolului Ponta: Când am auzit de proiectul ELI în 2011, comentatori politici au râs

Ponta spune că a auzit de proiectul ELI în 2011, dintr-o strategie, când comentatori politici au râs

"În urmă cu doi ani de zile, în prezentarea unei strategii a României de dezvoltare, am aflat pentru prima dată despre proiectul - nici nu ştiam cum să-i spun, ELI - şi îmi amintesc foarte bine acest lucru pentru că mulţi dintre cei care au auzit de proiect în urmă cu doi ani, şi o parte importantă din mass-media, din comentatorii politici, au luat foarte în râs acest proiect, că «sigur» o să fie în România cel mai mare laser, că noi nu suntem în stare de aşa ceva. Din fericire, au fost mai mulţi oameni care au avut mai multă încredere, iar unul dintre ei este comisarul Hahn", a spus Ponta.

Alături de comisarul europen pentru politică regională, Johannes Hahn, premierul a asistat, vineri, la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară- Horia Hulubei din Măgurele, la lansarea proiectului european ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics) dedicat celui mai mare laser din lume.

Comisarul european a apreciat că centrul de la Măgurele va fi unul de avangardă pentru cercetarea ştiinţifică şi va crea oportunităţi noi de muncă în întreaga regiune, pentru Comisia Europeană fiind un proiect important care va schimba orientarea "exportului de inteligenţă", în sensul că mulţi cercetători vor prefera să lucreze la Măgurele decât în alte ţări, şi va reduce decalajele de dezvoltare.

Proiectul a fost anunţat în urmă cu doi ani de Guvernul Boc.

ELI-NP, un centru de cercetări în domeniul fizicii nucleare care va fi construit la Măgurele, este unul dintre cei trei piloni ai proiectului european ELI, care va deveni cea mai avansată structură pe plan mondial destinată studiilor legate de radiaţia fotonică cu caracteristici extreme. Celelalate două centre - ELI-Beamlines şi ELI-ALPS - vor fi construite la Praga (Cehia) şi, respectiv, Szeged (Ungaria).

Finanţarea construcţiei acestor primi trei piloni ELI în România, Cehia şi Ungaria va fi făcută prin intermediul autorităţilor celor trei state, cu contribuţie europeană din Fondurile Structurale (în România, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice - POS-CCE), potrivit unui comunicat oficial.

Costuile ELI-NP sunt de 356,231 milioane de euro, inclusiv TVA. Finanţarea UE va fi de 83 la sută, iar statul român va trebui să contribuie cu restul de 17 la sută din sumă.

În prima fază de finanţare, care se încheie în 2015, Comisia Europeană a decis acordarea României a sumei de 180 de milioane de euro, fără TVA, din fondurile structurale, a doua etapă de finanţare urmând să se desfăşoare între 2014 - 2016.

Construcţia centrului de cercetare ELI-NP la Măgurele ar trebui finalizată până în toamna anului 2014, pentru ca apoi să fie instalaţi cei doi laseri de mare putere şi sistemul de radiţie gamma, iar centrul de cercetare să fie operaţional din 2017.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici