Video Ponta, lui Cazanciuc, despre cazul de la Vaslui: Dacă CSM nu ia nicio măsură, mai bine vă daţi demisia. REACŢIA lui Cazanciuc - VIDEO

Premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, în debutul şedinţei de Guvern, că în cazul în care CSM nu are vreo reacţie legată de cazul de la Vaslui, ar trebui să-şi dea demisia.

5415 afișări

Afirmaţia a fost făcută de prim-ministru la începutul şedinţei de Guvern, după ce el şi-a exprimat indignarea pentru modul în care autorităţile judecătoreşti au acţionat în cazul fetei violate de la Vaslui.

"De ani de zile spunem că Justiţia trebuie să pedepsească pe toţi în mod egal, dar mai ales pe cei ce comit crime, violuri, tâlhării. De ani de zile nu facem altceva decât să dăm la televizor bătălii politice cu Justiţia şi, în schimb, dacă nu se afla de către presă ce s-a întâmplat la Vaslui, nişte infractori periculoşi stăteau acasă bine-mersi şi noi ne bucurăm că vedem deputaţi sau senatori sau politicieni arestaţi preventiv. Cred că e un lucru foarte grav în care am ajuns cu întreaga societate, ne concentrăm doar pe ceea ce e interesant politic sau pentru media, şi nu ne concentrăm pe viaţa de zi cu zi a oamenilor şi vreau să cred că după acest lucru se va schimba ceva cu adevărat şi vreau să vă rog, domnule ministru al Justiţiei, să vă exercitaţi toată autoritatea funcţiei în cadrul CSM  şi, dacă CSM-ul nu va lua nicio măsură, mai bine vă daţi dumneavoastră demisia, că cineva trebuie să tragă un semnal că nu se poate ceea ce se întâmplă zi de zi în România", le-a spus Ponta miniştrilor, dar cu referire directă la Robert Cazanciuc.

Premierul şi-a arătat din nou nemulţumirea pentru faptul că CSM cere factorilor politici, în special, să nu comenteze deciziile instanţelor şi în replică premierul a afirmat că "acum are ce să comenteze".

Cazanciuc: Premierul m-a dojenit puţin. Dacă demisia mea ajută înfăptuirea justiţiei, cu siguranţă

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, miercuri, că premierul l-a "dojenit puţin" în legătură cu cazul de la Vaslui, arătând că este dispus să demisioneze dacă acest lucru ajută la înfăptuirea justiţiei.

"Am văzut o ştire că m-a certat premierul pentru un caz anume. M-a dojenit puţin, aşa, premierul pentru lucruri care apar în spaţiului public. Dincolo de declaraţiile publice, sunt proceduri în curs de derulare şi trebuie să aşteptăm ca procedurile să fie finalizate de către Inspecţie pentru ca să putem discuta dacă acest caz particular este o greşeală pe undeva. Este o emoţie în jurul acestui caz, este firesc, numai tată să nu fii în momentul de faţă. Este o emoţie şi trebuie să vedem dacă cineva a greşit sau nu", a spus Cazanciuc.

El a menţionat că CSM a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la acest caz încă de luna trecută şi în câteva zile se va da un rezultat.

"CSM a sesizat Inspecţia încă de luna trecută, sper că în scurt timp Inspecţia o să dea o soluţie. În mod normal, soluţionarea unui acest caz durează în jur de 30-45 de zile. CSM a sesizat la finalul lunii iunie, deci sunt în termen, cred că în câteva zile vom avea un rezultat preliminar. Cred că Inspecţia va urgenta aceste solicitări venite de la CSM", a adăugat Cazanciuc.

Întrebat dacă este gata să demisioneze, Cazanciuc a răspuns: "Dacă demisia mea ajută la înfăptuirea justiţiei, cu siguranţă".


Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a afirmat, marţi, referindu-se la cazul celor şapte tineri acuzaţi de viol în Vaslui şi eliberaţi din arest printr-o decizie a judecătorilor, că "justiţia se face în sala de judecată şi doar atât" şi că trebuie aşteptate rezultatele Inspecţiei Judiciare în acest caz.

"Ce s-a întâmplat (în cazul eliberării celor şapte tineri arestaţi, iniţial, pentru viol - n.r.) o să vedem la momentul finalizării demersurilor începute la nivelul Inspecţiei Judiciare. Pe de altă parte, nu putem să uităm că justiţia se face în sala de judecată şi doar atât", a declarat, marţi, la Ploieşti, Robert Cazanciuc, întrebat despre cazul celor şapte tineri acuzaţi că au violat o elevă pe un câmp din Vaslui.

Întrebat ce părere are despre reacţia opiniei publice privitoare la acest caz, Cazanciuc a spus că este "prudent" să se aştepte concluziile Inspecţiei Judiciare.

"Cred că este decent şi prudent să aşteptăm mai întâi finalizarea rezultatelor Inspecţiei (Judiciare - n.r.) şi ulterior să vorbim de eventuale greşeli sau alte forme de vinovăţie. Evident că opinia publică este revoltată de un caz în sine, dar cred că până la finalizarea într-o primă instanţă e destul de dificil să ne putem pronunţa, neştiind exact toate detaliile unui dosar. De aceea, pentru a avea o informaţie corectă cred că trebuie să aşteptăm această verificare a Inspecţiei", a afirmat ministrul Justiţiei.

Întrebat dacă, procedural, există un termen la care Inspecţia Judiciară ar trebui să se pronunţe în acest caz, Cazanciuc a spus că astfel de proceduri "durează de la caz la caz" şi că Inspecţia Judiciară ar trebui să se pronunţe "într-un termen rezonabil".

"Cred că, dacă toţi cei care se uită cu atenţie la acest caz au încredere în actul de justiţie, mai devreme sau mai târziu cu siguranţă vor primi o soluţie despre care să spună că într-adevăr s-a făcut dreptate", a spus Ministrul Justiţiei.

Referitor la tânăra care reclamă abuzul, el a afirmat: "Putem transmite compasiune pentru situaţia în care s-a aflat, dar, vorbind de vinovăţii, cred că trebuie să aşteptăm finalizarea unui proces".

Şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, sunt judecaţi, sub control judiciar, după ce ar fi sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o elevă de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.

Astfel, imediat după ce a terminat cursurile, eleva s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, care s-au oferit să o ducă acasă cu maşina. Aceştia însă au mers pe un câmp din apropierea localităţii Văleni, unde au chemat şi alţi patru prieteni din sat. Trei dintre aceştia au sechestrat-o în maşină pe fată, apoi au violat-o, în pofida insistenţelor victimei de a fi dusă acasă. Ulterior, cei şase vasluieni s-au mutat cu maşina pe un alt câmp, din apropierea localităţii Moara Domnească, unde şi-au mai chemat un prieten, patru dintre aceştia, alţii faţă de prima dată, abuzând-o sexual pe adolescentă. La un moment dat, eleva a leşinat, fiind trezită de către violatori cu alcool, după ce a fost stropită pe faţă.

După aproximativ trei ore, victima a fost dusă acasă şi i s-a recomandat să nu povestească despre cele întâmplate. Însă, eleva a mărturisit părinţilor că a fost abuzată sexual, fiind sesizate Poliţia şi Ambulanţa, iar un echipaj medical a transportat-o la spital.

Reţinuţi iniţial de către poliţişti, cei şapte tineri au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după viol. La începutul lunii aprilie, aceeaşi instanţă a decis eliberarea, pe rând, din arestul Poliţiei a celor şapte vasluieni acuzaţi de viol, fiind plasaţi în arest la domiciliu. În 19 iunie, Judecătoria Vaslui a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor şapte tineri. Prin acea decizie, instanţa i-a obligat pe cei şapte să se prezinte la IPJ Vaslui în zilele stabilite prin programul de supraveghere. De asemenea, cei şapte tineri au primit interdicţia de a părăsi satul Văleni, de a merge în baruri, la adunări publice şi în locuri de agrement, de a participa la manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice şi de a deţine, folosi sau purta arme. Aceştia sunt obligaţi, de asemenea, să nu ia legătura cu tânăra, cu părinţii acesteia şi cu martorii din dosar.

Cei şapte au fost trimişi în judecată în decembrie 2014, pentru viol şi lipsire de libertate, iar următorul termen va avea loc în 14 august la Judecătoria Vaslui.

În 23 iunie, în urma unei sesizări făcute de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări privind eliberarea din arest a celor şapte tineri.

"La data de 23 iunie 2015, preşedintele CSM a înaintat Inspecţiei Judiciare sesizarea formulată de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, în conţinutul căreia se solicita să se efectueze verificări cu privire la măsurile dispuse de judecători şi procurori în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui, care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Sesizarea a fost înregistrată atât la Direcţia de inspecţie pentru judecători cât şi la Direcţia de inspecţie pentru procurori. În prezent se efectuează verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indicii ale săvârşirii vreunei abateri disciplinare de către judecătorii care s-au pronunţat cu privire la măsurile preventive luate faţă de cei 7 inculpaţi din dosarul menţionat cât şi de către procurorii care au participat în şedinţele de judecată", se arăta într-un comunicat de presă al Inspecţiei Judiciare.

Tot în 23 iunie, AID a sesizat Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul deciziei de eliberare din arest a tinerilor din Văleni care ar fi violat-o pe elevă până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. Parchetul instanţei supreme a făcut verificări interne, concluziile urmând să fie prezentate în perioada următoare, conform AID.

În 25 iunie, mai multe organizaţii neguvernamentale şi asociaţii care promovează prevenirea şi combaterea violenţei sexuale au solicitat Ministerului Justiţiei şi Preşedinţiei să se implice în cazul elevei din judeţul Vaslui, după ce autorii au fost puşi în libertate de către instanţă. În acest sens, reţeaua "Rupem tăcerea despre violenţa sexuală", din care fac parte 15 asociaţii, grupuri şi ONG, a transmis o scrisoare deschisă celor două instituţii ale statului intitulată "Nu uitaţi drepturile victimelor".

"Organizaţiile semnatare au luat la cunoştinţă cu îngrijorare judecarea în stare de libertate, prin înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, a agresorilor fetei de 18 ani, care a fost violată anul trecut, când se întorcea de la şcoală, în localitatea Văleni, judeţul Vaslui. În acest caz, care a revoltat opinia publică, şapte tineri au violat ore în şir o elevă de liceu până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. În ciuda acestor fapte grave, eliberarea din măsura de arest a fost motivată de judecătorii vasluieni prin prisma lipsei antecedentelor penale, susţinând că «măsura arestării preventive nu mai întruneşte cerinţa proporţionalităţii acesteia cu gravitatea acuzaţiei aduse acestora». Ca organizaţii ce promovează prevenirea şi combaterea violenţei sexuale, dorim să aducem drepturile victimelor infracţiunilor în atenţia opiniei publice şi a instituţiilor care şi-au luat angajamente în direcţia eliminării violenţei împotriva femeilor. În timp ce agresorii îşi permit avocaţi care le apără interesele, drepturile victimelor rămân adesea pe hârtie", se arăta în scrisoare adresată Ministerului Justiţiei şi Preşedinţiei României.

Cei şapte tineri din judeţul Vaslui sunt obligaţi să se prezinte zilnic la Poliţie, măsura fiind dispusă, marţi, de conducerea IPJ Vaslui, în urma mediatizării cazului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici