Preafericitul Părinte Daniel, la Bruxelles: Criza actuală - o şansă pentru a progresa în înţelepciune

Criza economică actuală cere statelor UE şi tuturor cetăţenilor europeni moderaţie şi vigilenţă în folosirea banilor şi cheamă Uniunea să progreseze în înţelepciune şi solidaritate, adică să răspundă noilor probleme, a spus, joi, PF Daniel, la sediul CE de la Bruxelles.

1309 afișări
Imaginea articolului Preafericitul Părinte Daniel, la Bruxelles: Criza actuală - o şansă pentru a progresa în înţelepciune

Preafericitul Părinte Daniel, la Bruxelles: Criza actuală - o şansă pentru a progresa în înţelepciune (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat, joi, la întâlnirea anuală a liderilor religioşi din Europa cu înalţi reprezentanţi ai instituţiilor europene, care a avut loc la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Patriarhia Română.

"Dorim, în primul rând, să mulţumim Excelenţei Sale José Manuel Barroso pentru invitaţia adresată de a participa la întâlnirea anuală a liderilor religioşi din Europa cu înalţi reprezentanţi ai instituţiilor europene. Tema de anul acesta, care aniversează 20 de ani de la introducerea prin Tratatul de la Maastricht din 1992 a conceptului de cetăţenie europeană, este una actuală, deoarece crizele multiple care afectează Europa azi diminuează încrederea cetăţeanului în proiectul Europa unită", a spus Patriarhul României, în cuvântul adresat la reuniune.

Întâistătătorul BOR a vorbit apoi despre prosperitate, pusă acum sub semnul întrebării.

"Uniunea Europeană este un experiment unic, aflat în construcţie, pe baza unei sinteze de valori: libertatea, statul de drept, democraţia, drepturile omului, solidaritatea ş.a.. Idealul sau proiectul european iniţial avea două aripi sau motivaţii majore care i-au permis să se înalţe foarte mult. Aceste două motivaţii erau pacea şi solidaritatea între statele Europei. Iar motorul care a propulsat cu forţă proiectul european a fost prosperitatea materială, ca urmare a unei creşteri economice susţinute. Însă, ultimii ani au arătat că prosperitatea Europei a slăbit din cauza mai multor crize: criza economico-financiară, criza socială şi criza de credibilitate a instituţiilor. Oricum, când motivaţia prosperităţii materiale imediate slăbeşte, ea trebuie completată cu o motivaţie spirituală sau morală solidă, care să promoveze corectitudinea, echitatea, eradicarea corupţiei, a fraudei şi a evaziunii fiscale în societate", a spus PF Daniel.

Patriarhul BOR a vorbit şi despre criza actuală, care, în opinia sa, trebuie tratată cu înţelepciune şi solidaritate.

"Criza economică actuală cere statelor membre şi tuturor cetăţenilor europeni moderaţie şi vigilenţă în folosirea banilor şi cheamă Uniunea Europeană să progreseze în înţelepciune şi solidaritate, adică să răspundă noilor probleme apărute ca tensiuni majore între criza economică şi credibilitatea politică, între politicile de austeritate şi nevoia de creştere economică, între libertatea individuală şi solidaritatea socială, între identitatea naţională şi unitatea globală, între tradiţie şi secularizare, între criza familiei şi diminuarea natalităţii, între criza vieţii spirituale şi degradarea vieţii sociale. În faţa acestor tensiuni, care creează adesea confuzie şi incertitudine în rândul cetăţenilor europeni, trebuie promovate mai intens coresponsabilitatea şi cooperarea între statele membre ale Uniunii, dar şi dialogul Uniunii cu cetăţenii europeni, insuficient informaţi sau insuficient motivaţi, pentru a susţine proiectul european", a afirmat PF Daniel.

Pe de altă parte, a a continuat Patriarhul BOR, Uniunea Europeană nu este iubită când emite şi unele recomandări care afectează negativ identitatea culturală şi religioasă tradiţională a cetăţenilor europeni sau când nu reuşeşte să intensifice încrederea cetăţenilor europeni în programele elaborate de ea, PF Daniel apreciind că este necesară implicarea mai activă a cetăţenilor în iniţiative europene.

PF Daniel a vorbit apoi despre sprijinul Patriarhiei la iniţiativă cetăţenească europeană "Unul dintre noi", care urmăreşte ridicarea nivelului de protecţie juridică în Uniunea Europeană a demnităţii umane, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane de la concepţie.

"România fiind statul membru al Uniunii Europene cu cei mai mulţi creştini ortodocşi, Biserica Ortodoxă Română încurajează cooperarea şi solidaritatea europeană", a mai spus Patriarhul României.

Totodată, Întâistătătorul BOR a explicat că, în contextul crizei actuale, Bisericile din Europa contribuie deja la dezvoltarea solidarităţii sociale, în special în ţări puternic afectate de criză, ca Grecia şi Cipru.

"În România, Biserica dezvoltă proiecte cu finanţare europeană în domeniul incluziunii sociale, al educaţiei copiilor şi tinerilor, în domeniul restaurării monumentelor istorice, religioase şi civile, şi chiar în domeniul agriculturii. Recent, a fost semnat un protocol de colaborare între Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România cu scopul de-a încuraja folosirea fondurilor europene pentru dezvoltarea agriculturii prin diverse programe. Sperăm din partea Uniunii Europene ca aceste fonduri destinate agriculturii să crească în viitor şi pentru România. În concluzie, criza actuală cheamă toate statele Europei şi pe toţi cetăţenii europeni la mai multă coresponsabilitate, cooperare şi solidaritate, adică la mai multă unitate. Liderii religioşi din Europa pot contribui, de asemenea, la depăşirea crizei actuale prin apelul la coresponsabilitate şi solidaritate, prin rugăciune şi acţiune, prin cultivarea speranţei şi încrederii în efortul comun de-a ameliora situaţia actuală", a adăugat PF Daniel.

Patriarhul a subliniat şi faptul că diversitatea spirituală şi culturală a Europei este marea bogăţie ce trebuie păstrată, chiar dacă nu poate fi cuantificată economic sau financiar.

"Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile, comunităţile religioase şi filosofice este, în acelaşi timp, un act democratic şi de respect pentru cetăţenii europeni, pentru credinţa şi cultura lor, indiferent de prosperitatea lor materială", a conchis Întâstătătorul BOR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici