Prefectura Capitalei amendează primăriile care nu au luat măsuri anti-caniculă

Primarii bucureşteni care nu au luat măsuri împotriva efectelor caniculei vor fi amendaţi, iar sancţiunile vor fi cu mult mai drastice în cazul celor care au anunţat măsuri doar pe hârtie, a declarat prefectul Capitalei, Mioara Mantale.

2 afișări
Imaginea articolului Prefectura Capitalei amendează primăriile care nu au luat măsuri anti-caniculă

Prefectura Capitalei amendează primăriile care nu au luat măsuri anti-caniculă

Prefectul de Bucureşti s-a deplasat, miercuri, în mai multe zone aglomerate ale Capitalei, acolo unde edilii de sector au anunţat că au montat puncte de prim-ajutor şi de distribuire a apei.

"În Bucureşti stăm foarte prost cu măsurile anti-caniculă", a concluzionat Mantale, după ce a verificat mai multe zone din sectoarele 1, 4, 5 şi 6 ale Capitalei.

Dacă în sectorul 1, singurul lucru pe care l-a constatat este că primăria nu amenajase, în sediul instituţiei, un punct de prim-ajutor, Mioara Mantale a catalogat drept "inconştienţă" atitudinea primarilor sectoarelor 4 şi 5.

"În sectorul 4 sunt anunţate puncte pe hârtie, dar în realitate, acestea nu există, iar în sectorul 5 punctele de prim-ajutor aproape că lipsesc. Mai mult, punctele de prim-ajutor sunt superficial amenajate, asta din cauza organzării destul de slabe. Ar trebui o mobilizare mai mare, crearea mai multor puncte de distribuţie a apei", a spus prefectul Capitalei.

Mantale a spus că va amenda primarii de sector care au dat dovadă de "superficialitate" în privinţa măsurilor anti-caniculă.

"Vom da maxim de amenzi primarilor în a căror sectoare am constatat superficialitate privind măsurile anti-caniculă", a precizat prefectul Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici