Primăria Capitalei oferă un împrumut de 20 de milioane de lei pentru Trustul de Clădiri Metropolitane. Pasajul Doamna Ghica şi supralărgirea Prelungirii Ghencea aşteaptă să fie terminate

PMB acordă un împrumut în valoare de 20 de milioane de lei Trustului de Clădiri Metropolitane, astfel încât compania să poată funcţiona în continuare şi să poată achita facturi aferente obiectivelor de investiţii pe care le are în derulare: Pasajul Doamna Ghica şi supralărgire Prelungirea Ghencea.

242 afișări
Imaginea articolului Primăria Capitalei oferă un împrumut de 20 de milioane de lei pentru Trustul de Clădiri Metropolitane. Pasajul Doamna Ghica şi supralărgirea Prelungirii Ghencea aşteaptă să fie terminate

Consilierii Generali au votat în şedinţa extraordinară de miercuri un proiect prin care Primăria Capitalei acordă un împrumut în valoare de 20 de milioane de lei Trustului de Clădiri Metropolitane, astfel încât compania să poată funcţiona în continuare şi să poată achita facturi aferente obiectivelor de investiţii pe care le are în derulare: Pasajul Doamna Ghica şi supralărgire Prelungirea Ghencea, potrivit unui comunicat de presă.

Termenul de rambursare este de 1 an de la data împrumutului.

Potrivit Trustului de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA, la Pasajul Doamna Ghica s-au finalizat lucrările de deviere reţele care au fost date în exploatare şi au fost finalizate lucrările de sistematizare la sol, rămânând de executat lucrările de suprastructură pasaj.

Societatea a finalizat procedurile de achiziţie a tăblierului metalic iar conform clauzelor contractuale, Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA trebuie să achite executantului un avans de 15% din valoarea contractului, respectiv suma de 4 milioane lei. Incepând cu luna iulie, executantul va efectua primele livrări ale tăblierului iar societatea va avea nevoie de lichidităţi pentru a achita contravaloarea acestora, urmând ca decontul către beneficiarul Municipiul PMB să se realizeze după recepţionarea în şantier a materialelor.

Prin urmare, până la decontarea materialului de către Municipiul Bucureşti, Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA trebuie să asigure plata către executant a tronsoanelor livrate, astfel încât să nu existe blocaje şi întârzieri în execuţie.

La obiectivul de investiţii Supralărgire Prelungirea Ghencea sunt în curs de execuţie lucrările pentru devierea reţelelor şi amenajarea trotuarelor, în limita amplasamentului predat de beneficiar. În vederea continuării lucrărilor, societatea a lansat proceduri de achiziţie pentru furnizare materiale de construcţii şi execuţie lucrări de piloţi foraţi şi, având în vedere că până la decontarea lucrărilor de către PMB, societatea trebuie să achite contravaloarea produselor şi lucrărilor contractate, este necesară asigurarea unui disponibil de 3.000.000 lei.

De asemenea, pentru ca societatea să evite proceduri de executare silită şi/sau insolvenţa trebuie să achite şi datoriile pentru care au fost emise hotărâri judecătoreşti de obligare la plată precum şi tranşele aferente acordurilor de plată încheiate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici