Primarul din Târgu Jiu i-a cerut public lui Ponta bani de la buget pentru o serie de proiecte

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, care este şi şef al PSD Gorj, i-a cerut public, luni, lui Victor Ponta, bani de la buget pentru o serie de proiecte, promiţându-i în schimb că va fi susţinut pentru un al treilea mandat de deputat din partea oraşului.

226 afișări
Imaginea articolului Primarul din Târgu Jiu i-a cerut public lui Ponta bani de la buget pentru o serie de proiecte

Primarul din Târgu Jiu i-a cerut public lui Ponta bani de la buget pentru o serie de proiecte (Imagine: Gigi Ciuncanu / MediafaxFoto)

Cârciumaru a fost prezent alături de Ponta la Colegiul Naţional Spiru Haret, la deschiderea anului şcolar, ocazie cu care, adresându-se celor câteva sute de părinţi şi elevi prezenţi la festivitate, a menţionat că acum a "pus mâna" pe premierul României şi are posibilitatea, în public, să-i ceară sprijin pentru dezvoltarea oraşului.

"Vă rog să mă ajutaţi să primesc bani pentru reparaţiile de la Poarta Sărutului. Pentru pista de atletism ne-aţi dat şi vă mulţumim foarte mult. Să primim bani pentru reabilitarea blocurilor, să deschidem lucrările la centura de ocolire a oraşului. Dacă tot am pus mâna, daţi-mi voie, nu?!", a menţionat Cârciumaru, Ponta zâmbind larg, declaraţia edilului stârnind rumoare în public, dar şi aplauze.

Şeful PSD Gorj nu s-a oprit însă aici cu solicitările, Cârciumaru cerându-i lui Ponta să-l ajute cu fonduri pentru a moderniza Ansamblul Monumental Calea Eroilor de la Târgu Jiu, ansamblu care include Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii, toate fiind realizate de Constantin Brâncuşi în memoria eroilor români căzuţi în primul război mondial.

"Dacă primul prim-ministru dat de judeţul Gorj, Gheorghe Tătărăscu, a rămas în istoria Gorjului şi a României ca un prim-ministru care a sprijinit ridicarea Ansamblului Brâncuşi de la Târgu Jiu, domnule prim-ministru, eu vă rog ca dumneavoastră, ca al doilea prim-ministru dat de Gorj, să rămâneţi în istoria acestui oraş ca un prim-ministru care susţineţi primarul în exerciţiu să promoveze un program de modernizare a Căii Eroilor de la Târgu Jiu", a spus Cârciumaru.

Primarul i-a promis, în schimb, lui Ponta ajutorul necesar pentru a fi ales a treia oară deputat în Colegiul şase Târgu Jiu, colegiu în care PSD, în special, domină viaţa politică din anul 2000, de când Cârciumaru a fost reales constant de către alegători.

"Acum dacă tot v-am cerut şi vă rog din suflet să mă ajutaţi, domnule prim-ministru, şi eu mă angajez ca alături de tot ce vedeţi aici, alături de gorjeni şi de târgujieni, să vă susţinem să mai câştigaţi un post de deputat la Târgu Jiu pe colegiul şase. Vom face tot ce depinde de noi ca să ducem la îndeplinire tot ce am stabilit", a afirmat Cârciumaru.

Victor Ponta a declarat ulterior că Guvernul susţine deja unele proiecte de dezvoltare a oraşului, el fiind însoţit în vizita de la Târgu Jiu nu doar de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ci şi de rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu, originar din Târgu Jiu, dar şi de oficiali al Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi, o porţiune din drumul european 79, Rovinari Bumbeşti Jiu ce trebuia modernizată de mai mulţi ani fiind plină de gropi după ce o firmă din Ungaria, care câştigase lucrările, nu le-a mai executat.

Ponta a precizat că şoseaua respectivă va fi modernizată pe porţiuni, respectiv Rovinari - Târgu Jiu şi Târgu Jiu - Bumbeşti Jiu, municipiul urmând să aibă aprobat şi un proiect pentru realizarea centurii de ocolire a oraşului.

"Săptămâna asta se va face anunţul şi până în luna decembrie avem, practic, încheiată licitaţia pentru centura municipiului Târgu Jiu. Tot traficul dinspre Petroşani spre Vâlcea, spre Craiova, va ocoli municipiul Târgu Jiu, un municipiu care este deja destul de aglomerat şi un municipiu în care avem, împreună cu domnul primar, proiectul reabilitării şi punerii în valoare a complexului Constantin Brâncuşi", a precizat Ponta într-o conferinţă de presă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici