Primarul din Tuzla şi complicele său, CONDAMNAŢI la aproape 3 ani de închisoare. Ce au făcut cei doi depăşeşte orice imaginaţie

Primarul comunei Tuzla, Taner Reşit, şi omul de afaceri Ştefan Radu, care a fost complice, au fost condamnaţi, vineri,la câte doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, după ce, în urmă cu doi ani, au încercat să-l forţeze pe administratorul unei firme din localitate să le dea 48.000 de euro.

Imaginea articolului Primarul din Tuzla şi complicele său, CONDAMNAŢI la aproape 3 ani de închisoare. Ce au făcut cei doi depăşeşte orice imaginaţie

Primarul din Tuzla şi complicele său, CONDAMNAŢI la aproape 3 ani de închisoare. Ce au făcut cei doi depăşeşte orice imaginaţie (Imagine: Shutterstock/ Arhiva Mediafax Foto)

Magistraţii Tribunalului Constanţa i-au condamnat, vineri, pe primarul comunei constănţene Tuzla, Taner Reşit şi pe omul de afaceri Ştefan Radu, care i-a fost complice, la pedeapsa închisorii de doi ani şi opt luni, pentru şantaj, dar a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Instanţa a stabilit un termen de supraveghere de patru ani, pe parcursul căruia condamnaţii vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

De asemenea, instanţa a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata sumei de 2.500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Decizia magistraţilor nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile.

Taner Reşit, şi complicele său, omul de afaceri Ştefan Radu, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie din Constanţa, fiind acuzaţi de şantaj după ce, în 2015, au încercat să-l forţeze pe administratorul unei firme din localitate să le dea 48.000 de euro.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 16 august - 8 septembrie 2015, Taner Reşit, pe vremea aceea viceprimar al comunei, şi Ştefan Radu l-au constrâns pe administratorul unei societăţi comerciale, prin diverse metode, să le dea suma de 48.000 de euro. Procurorii menţionează, printre actele de constrângere, alungarea clienţilor, împiedicarea accesului în spaţiul comercial şi a utilizării acestuia prin schimbarea încuietorilor şi sechestrarea bunurilor aparţinând firmei respective. Mai mult, în acelaşi context, în 8 septembrie, Ştefan Radu, în prezenţa viceprimarului Taner Reşit, l-a agresat fizic pe administratorul respectiv, mai susţin procurorii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici