Primarul Timişoarei vrea să monteze indicatoare care să semnaleze prezenţa câinilor fără stăpân

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, afirmă că vrea să monteze indicatoare care să semnaleze prezenţa câinilor fără stăpân în zonele din municipiu considerate "periculoase" din acest punct de vedere.

307 afișări
Imaginea articolului Primarul Timişoarei vrea să monteze indicatoare care să semnaleze prezenţa câinilor fără stăpân

Primarul Timişoarei vrea să monteze indicatoare care să semnaleze prezenţa câinilor fără stăpân (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Primarul Nicolae Robu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Primăria va pune indicatoare în mai multe zone din municipiu, considerate periculoase din cauza câinilor fără stăpân.

"Cineva mi-a făcut o sugestie, să punem nişte indicatoare, să determinăm lumea să nu mai circule prin zonă. Vom pune indicatoare în zonele care ne sunt semnalate ca fiind periculoase. Dacă aţi asistat vreodată la descinderile echipelor de hingheri, e greu de descins, pentru că oamenii de pază se opun, pentru că ei văd acei câini drept pază. Să şi răspundă atunci. Cei ce sunt muşcaţi nu trebuie să se plângă de Primărie, să se plângă de acei oameni responsabili. De acolo (din spatele Gării de Nord - n.r.) au fost prinşi circa 25 de câini, au fost ridicaţi, dar vin alţii, pentru că au lăsat deschisă poarta şi vin alţii", a declarat Nicolae Robu.

El nu a putut spune câte astfel de indicatoare vor fi instalate în oraş şi nici cum vor arăta acestea.

"Câinii s-au grupat în haite, rar mai vezi prin oraş câini izolaţi. Sunt în haite, eu am văzut în miez de noapte, am văzut o haită de nouă câini, i-am numărat din maşină. Legea e lege, eu mai primesc pe Facebook sesizări şi solicitări de la oameni, dar legea e lege. Să fie foarte limpede, cineva răspunde, din momentul în care legea intră în vigoare, administraţia publică răspunde, dacă mai sunt găsiţi câini pe stradă şi dacă se consumă bani cu câinii în adăpost", a spus Robu.

De la sfârşitul lunii decembrie, doi bărbaţi au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de câini fără stăpân, în zona Gării de Nord din Timişoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici